Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Festivalul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, ediția a 7-a, 14-21 august 2016

Primit pentru publicare: 19 iunie 2016
Autor: Peter HURLEY
Publicat: 20 iunie 2016
Publicare realizată cu sprijinul d-lui Tudor PETCU şi FNDC (fndc.ro)
(Prin cultură şi educaţie să contribuim la dezvoltarea comunităţii)

festival,cimitirulveselFestivalul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel

De ce ?

În iulie 1993 stăteam pe un deal în vestul Irlandei. În depărtare vedeam câmpuri mici, ce se întindeau spre orizont, separate de nenumăratele ziduri de piatră albă. Ici și colo, grămezi mici, pe locul în care odinioară  existaseră probabil case mici. Încet-încet, mi-am dat seama că zăream rămășițele fosilizate ale unei comunități rurale, odată dens populată. Trecuse mult timp de când dispăruseră, ”oasele” lor lăsând o mărturie tăcută.

Nu mi-am imaginat vreodată că voi vedea echivalentul însuflețit al acestora. Zece ani mai târziu, într-o dimineață, în august 2003, pe când străbăteam creasta Dealului Ștefăniței am văzut pentru prima oară, județul Maramureș. „Cea mai mare grădină de pe pământ…” se întindea în depărtare: ca un mozaic matlasat de câmpuri verzi, fiecare de o nuanță ușor diferită, în funcție de cum și când a fost tăiată iarba, dacă cel care a tuns-o a fost stângaci sau dreptaci. Unele câmpuri aveau căpițe, în altele iarba tăiată era uscată în rânduri îngrijite. Fiecare câmp purta amprenta celor care îl îngrijeau. Toate străluceau în roua dimineții. Am început să apreciez această creație extraordinară, satul primordial.
Ultimii sătenii din Europa supraviețuiesc în România. Este un concept în sine – satul viu. Proiectul își propune să îl sprijine. „Când moare ultimul țăran, moare și specia umană” a spus Petre Țuțea.
Am întrebat un grup de studenți: „Poate cineva să ne spună de ce sunt importante satele vii?” O tânără a răspuns: „Pentru că de acolo a pornit totul”. Ce frumos! Nu țăranii au nevoie de noi, ci noi avem nevoie de ei! În societatea noastră falită sub aspect moral, satele originale constituie puncte de referință perene, fântâni spirituale, locuri în care putem să recalibrăm sufletele noastre, precum o busolă care indică adevăratul Nord.
Satul este un organism social complex. De-a lungul secolelor s-au dezvoltat relațiile între familii, codurile de conduită, ritualurile, obiceiurile, tradițiile. Totul este dictat de trecerea anotimpurilor. Calendarele religioase și cele agrare sunt în centrul vieții. Marcând ambele, țăranul devine ceasornicarul, urmând ritualurile de zi cu zi, modelându-i  viața, furnizându-i integritate.
Această comoară este mai valoroasă decât aurul. Oferă hrană spirituală celor care o apreciază.
De ceea acum șapte ani am început proiectul „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.
Acum, intrăm într-o etapă nouă.

Programul festivalului
Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, ediția a 7-a, 14-21 august 2016

Pentru ediția a șaptea, pregătim o serie de interacțiuni care vor avea loc în perioada 14-21 august. Am putea să le numim micro-călătorii concepute pentru persoanele cu interese diferite și specifice, conectate la un scop comun: descoperirea și aprecierea culturii satului viu.
Dorim să comunicăm acest program către un public specific: persoane care caută momente memorabile de frumusețe și bucurie, dezvoltarea personală, informare și educație, pentru ei și familiile lor. Cuvântul cheie este aventura, precum în toate călătoriile bune.

Proiectul are patru componente:

  1. “Festivalul Satelor din Tara Maramuresului” – 14-20 august

Fiecare dintre cele 63 de sate din „Țara Maramureșului” este invitat să pregătească cel puțin un micro-eveniment pe durata perioadei 14-21 august. O petrecere în grădină, o excursie de o zi cu căruța trasă de cai la stână, o excursie pe jos de-a lungul potecilor vechi, o sesiune de foc de tabără, un dans sătesc.

Accentul este pus pe oamenii locali, produse alimentare locale, muzica locală, fără microfon sau stație de amplificare.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), este al patrulea cel mai important eveniment din calendarul bisericesc. Este o sărbătoare națională în România. În seara zilei de duminică, 14 august, toate bisericile vor avea ceremonii speciale de seară, numite „Prohod”, o slujbă funerară pentru Maica Domnului Iisus Hristos. Multe biserici au minunate coruri sătești care, în această seară vor cânta imnuri speciale pentru Fecioara Maria. Cele mai frumoase dintre aceste coruri vor fi marcate în calendarul săptămânii, iar vizitatorii vor fi invitați să participe.
La Mănăstirea Moisei există un pelerinaj vechi de secole. Mii de oameni din toate colțurile județului vor merge pe jos mai multe zile pentru a se aduna la această priveghere nocturnă, de duminică până luni. Acesta este unul dintre cele mai impresionante evenimente din ortodoxie. Minunatele coruri bărbătești vor cânta la slujba care ține toată noaptea, celebrată de zeci de preoți.
Vizitatorii pot intra direct în legătură cu comunități din Maramureș care se vor deplasa cu microbuze sau autocare, unele chiar pe jos, din parohiile lor spre Moisei, in ziua de duminica 14 august, ajungând acolo seara și rămânând toată noaptea la liturghie și slujbe.
Toate micro-evenimentele vor fi postate într-un calendar online pentru acces ușor. Vizitatorii pot avea acces la cele mai recente informații, vor găsi instrucțiuni de ghidare, informații pentru cazare, își vor putea contacta prietenii, vor putea oferi feedback și recomandări.
Maramureșul se întinde de-a lungul a 150 km de la est la vest. Nu este obligatoriu ca cineva să participe la toate micro-evenimentele. Ideea este să nu fii niciodată departe de un număr de micro-evenimente în apropiere unul de altul pe parcursul a câteva zile.
Unul dintre primele micro-evenimente anunțate este în satul Văleni. Un grup de oameni activi cultural din Văleni au reluat tradiția de cultivare a cânepii, folosită pentru a confecționa îmbrăcăminte și frânghii. Însămânțarea a avut loc în luna aprilie, iar recoltarea va avea loc pe 16 august. Vizitatorii sunt invitați la o petrecere înainte de recoltare pe data de 15 august și să participe la recoltarea din 16. Ei au pregătit un videoclip minunat al procesului de semănat:

https://www.facebook.com/896972450333606/videos/1176915969005918/

  1. Școala de vară Moș Pupăză” – Valea Stejarului – 14-20 august

scoaladevaramospupazaMoș Pupăză a fost un lider țărănesc mult iubit și un renumit artizan al prelucrării lemnului care a răposat subit la 3 ianuarie 2016, la vârsta de 80 de ani. Puteți să faceți cunoștință cu Moș Pupăză în următorul link, minut 26:00 – 30:00:
https://www.youtube.com/watch?v=TTiUu1Krskg

În onoarea lui, familia și prietenii inaugurează „Școala de vară Moș Pupăză” pentru a transmite mai departe tradițiile vii. Școala va avea loc în satul său natal, Valea Stejarului. Un articol – interviu despre Moș Pupăză, în limba engleză, regăsiți în linkul de mai jos:
http://www.nineoclock.ro/peter-hurley-happy-birthday-mos-pupaza/

„Școala de Vară Moș Pupăză” din Valea Stejarului este un proiect pedagogic. Pentru întreaga săptămână, participanții vor aprofunda această tradiție vie veche, explorând aspectele specifice culturii satului.
Participanți de toate vârstele vor învăța muzică, cântece, dans tradițional, meșteșuguri, lucru în gospodăria țărănească, vor locui la localnicii din sat (sau cazare la pensiunile din vecinătate, din comuna Vadu Izei).
Conceptul general este: dimineață în grupuri mici învățând pe specializare; repetiții după-amiaza; punerea în practică în fiecare seară.

Structura Școlii de vară Moș Pupăză este următoarea:

-Duminică, 14 August – ora 20:30 – Concert solemn de deschidere – susținut de Grigore Leșe în jurul vechii biserici din lemn din Valea Stejarului, cu publicul așezat pe iarbă, în cimitirul de pe deal, la lumina lumânărilor;

-Luni 15 august – slujba pentru Ziua de Sfânta Maria; elogiu funerar și recital cimpoi pentru Moș Pupăză; masa de prânz în sala parohială și ceremonia oficială de deschidere; discurs de deschidere: Prof Dr Corneliu Ioan Bucur, fostul director al Muzeul Astra Sibiu si fondator Academia Artelor Traditionale din Romania; conferința Grigore Leșe: „Folclor încotro ”; jocul satului.

-Marți 16 august – sâmbătă 20 august – ora 10-13 – cursuri pe specializări: „ceteră” (vioară tradițională), „zongură” (chitară tradițională*), „doba” (percuție tradițională*), țeavă (flaut tradițional), cimpoi*, clase separate pentru cântece tradiționale feminine și masculine*; clase separate pentru meserii tradiționale: sculptură în lemn in atelierului Moș Pupăză, scupltat cruci de lemn, țesut / tricotat / cusut / brodat; atelier de brânza, atelier de cosit. (*acceptă începători)

-Marți 16 august – sâmbătă 20 august – ora 14:30-16:00 și 16:30-18:00 – două conferințe în fiecare zi cu sătenii, cu experți în muzică tradițională, muzicologie, etnografie, istoria Maramureșului (cu traducere simultană în limba engleză);

-Marți 16 august – sâmbătă 20 august – ora 20 – piesa de treatru „Autentic Romania” (marți) și recitaluri de muzică tradițională urmate de foc de tabără; participanții pun în practică cântecele si dansurile învățate în timpul zilei.

-Plimbări zilnice în natură

-Marți 16 august – sâmbătă 20 august – Maestrul Mircea Florian va efectua un atelier de lucru cinetic-sculptural, producând o creație inspirată din mestesugurile tradiționale;

-Sâmbătă 20 august – ora 18-20 – recital de închidere

Taxa de participare: 200 lei pentru adulți, 100 lei pentru elevi. Copii sub 16 ani cu cel putin un parint inregistrat: gratis.
Cazarea: Servicii complete de cazare cu mic dejun (cu baie proprie), sunt disponibile în satul Vadu Izei, cu microbuz la Valea Stejarului.
Există un număr limitat de spații de cazare în sat, disponibile împreună cu abonament de participare la curs de specializare. Cazarea poate fi într-un pat, (cu baie in casa) sau pe o canapea sau pat de tabără; exista spații de cort în grădini cu acces la baie. Cursanții plătesc un avans nerambursabil de 50% pentru a asigura un loc. Rezervările funcționează pe baza principiului primul venit, primul servit.
Mesele: Mesele vor fi pregătite zilnic în căminul cultural din localitate.
Atenție artiști! În timpul săptămânii, va avea loc o tabără de pictură. Proiectul oferă materiale si două pânze pentru participanții pre-înregistrați. Nu există instrucțiune, nici taxă de participare. Se aplică aceleași condiții de cazare. Toate picturile rămân în proprietatea artiștilor care își pot expune lucrările ulterior într-o expoziție care va avea loc în Maramureș, Cluj și București până la sfârșitul anului.
Valea Stejarului nu are semnal pentru telefonia mobilă, ci doar în cea de telefonie fixă. Mulți localnici au internet acasă.
Informații și rezervări pentru școala de vară și tabără artiști:
În limba romană:                Delia Pop               ddeliapop@yahoo.com;    tel: +40.745.226.922
În engleză:                            Peter Hurley          peterhurley68@gmail.com;               tel: +40.766.311.353

Extensie la Săpânța – 16-20 august

Săpânța are cea mai puternică tradiție în țesut, în îmbrăcămintea de ceremonie si în pregătirea țesăturilor din Maramureș. În Săpânța există cel mai mare număr de oi, comparativ cu oricare alt sat.
Maria Zapca din Săpânța, unul dintre cei mai cunoscuți meșteri populari de talie națională, va conduce o echipă mică de femei localnice, care își vor deschide casele pentru vizitatori în timpul săptămânii. Vizitatorii sunt bineveniți în fiecare zi.
Puteți să faceți cunoștință cu Maria Zapca în link-ul de mai jos, minutul 49:25 – 52:00:
https://www.youtube.com/watch?v=TTiUu1Krskg
Există un număr limitat de locuri disponibile pentru doamnele care doresc în acea săptămână să se alăture Mariei Zapca și femeilor din localitate. În fiecare zi, specialistele de marcă în broderie din Săpânța vor lucra în casa Mariei și vor împărtăși participantelor secretele acestei arte frumoase.
Pentru o exemplificare, urmăriți link-ul următor, minutul 34:50 – 36:45:
https://www.youtube.com/watch?v=TTiUu1Krskg

Maria va coordona 4 războaie de țesut. Vor exista ateliere de zi cu zi de „zgărdan” (bijuterie tradițională), tricotat și alte țesături ceremoniale speciale. Toate etapele procesului de pregătire a țesăturilor vor fi înfățișate, explicate și detaliate: cardare lână, filare lână, pregătirea războiului de țesut, țesut, cusut etc.
Pentru bărbați și băieți, vor avea loc vizite la stână pentru un atelier de fabricare a brânzei, un atelier de aranjare a fânului, familiarizare cu procedeul confecționării crucilor din Cimitirul Vesel și al obiectelor de fier într-un  atelier de fierărie.
Micro-evenimentele de seară sunt planificate pe tot parcursul săptămânii în Săpânța.
Taxa de participare: 200 lei pentru adulti, 100 lei pentru elevi. Copii sub 16 ani cu cel putin un parint inregistrat: gratis.
Masa: Mesele vor fi pregătite la fața locului pentru participanții înscriși pentru întreaga săptămână. Copiii sunt bineveniți fără costuri suplimentare.
Informații și rezervări:
În română:           Maria Zapca        zapcamaria@yahoo.com;                tel: +40.744.212.954
În engleză:            Peter Hurley          peterhurley68@gmail.com;               tel: +40.766.311.353

Extensie la Hoteni – 16-19 august

Grupul Iza este cel mai cunoscut grup de muzică tradițională din Maramureș. Înființat in anul 1988, membrii grupului au inclus cele mai mari nume ale muzicii tradiționale maramureșene, inclusiv pe însuși Moș Pupăză.
În săptămâna festivalului, liderul grupului, Ioan Pop, deschide casa sa muzicienilor experimentați, interesați de a petrece o săptămână alături de Grupul Iza într-un master-class pentru a studia: „ceteră” (vioară tradițională), „zongură” (chitară tradițională), „dobă” (instrument tradițional de percuție) și „braci” (vioara cu 3 coarde), „tilinca”, „cave” (flaut tradițional), „doină” (cântec tradițional feminin) și „strigături” (cântece masculine).
Puteți să faceți cunoștință cu Ioan Pop în link-ul de mai jos, minut 45:20 – 49:00:
https://www.youtube.com/watch?v=TTiUu1Krskg
Workshop-ul va fi de patru zile: de marți 16 august până vineri, 19 august inclusiv.
Locația este gospodăria tradițională a lui Ioan Pop din satul Hoteni, un adevărat centru cultural de excelență pentru muzica tradițională maramureșeană.
Acest workshop este conceput în mod special ca un master-class pentru muzicienii experimentați, pentru a-i introduce în taraful (trio tradițional de coarde) din Maramureș. Grupul va cânta la nunți, marți 16, miercuri 17 și joi 18 august. Participanții la atelier sunt invitați să se alăture nunților pentru a practica ceea ce au învățat în timpul zilei.
Taxa de participare: 200 lei pentru adulti, 100 lei pentru elevi. Copii sub 16 ani cu cel putin un parint inregistrat: gratis.
Cazarea: Va fi in Satul Hoteni, în divere locații de cazare disponibile. Un avans nerambursabil de 50% pentru rezervare este necesar pentru asigurarea cazării.
Masa: Mesele vor fi pregătite la fața locului pentru participanții înscriși pentru întreaga săptămână. Copiii sunt bineveniți fără costuri suplimentare.
Informații și rezervări:
În română:           Ioan Pop               popiza@gmail.com;                           tel: +40.722.979.048
În engleză:            Peter Hurley          peterhurley68@gmail.com;               tel: +40.766.311.353

  1. „Concertele Sus pe Bradova” – Barsana – joi 17 – sambata 20 august

Singurele evenimente amplificate in programul festivalului au loc în serile de miercuri 17, joi 18, vineri 19 și sâmbătă 20 august.
Locația este „Sus pe Bradova”, în satul Bârsana. Aceasta este una dintre locațiile cele mai spectaculoase din Maramureș. Patru kilometri deasupra satului Bârsana, un amfiteatru natural în care va fi ridicată o scenă de lemn neacoperită, pe o pajiște polifloră proaspăt cosită, cu vedere spre o panoramă fabuloasă a Maramureșului.
„Concertele Sus pe Bradova” oferă unui public preponderent tânăr din mediul urban o doză quadruplă fără precedent de tratamente conceptuale tradiționale inedite. Fiecare seară are un alt titlu:

Miercuri, 17 august – „Nicu Covaci si Archaic Rock”. În sprijin: „Ad Hoc”.
Joi, 18 August – „Subcarpați sub lună plină”. La intersecția dintre muzica tradițională profundă și cea urbană electronică, Subcarpații sapă adânc pentru a atinge cerul. Cu un nou album programat pentru lansare în august, acesta este concertul anului.
https://www.youtube.com/user/blanoz
În sprijin: „The Deep Sound of Maramureș” de Petre Pap, si legendarul Mircea Florian împreună cu DJ Vasile.
Vineri 19 august – Grupul Iza si „Roots Revival Romania” – 7 muzicieni tradiționali din 7 țări diferite se întâlnesc în Maramureș, timp de 7 zile pentru a produce o interpretare interculturală a „Doinei”, bocetul tradițional feminin, și să participe „Sus pe Bradova” în premieră, impreuna cu legendarii “Grupul Iza”.
https://www.youtube.com/watch?v=bxQu-cSkQWw
Sâmbătă 20 august – „Grigore Leșe și invitații săi”. Liderul de necontestat al mișcării de muzică tradițională din România, domnul Leșe încheie seria „Concertelor Sus pe Bradova” și ne aduce înapoi la originile muzicii pastorale împreună cu Olga Podobinschi (pian), Mihaela Pletea (soprană), Maria Chifu (fagot).
https://www.youtube.com/watch?v=w-wJiTG3LTs
Gazdele noastre la concertele „Sus pe Bradova” sunt frații Bența, frații gemeni Ion și Ilie, care locuiesc acolo dintotdeauna și care cântă muzică tradițională împreună de peste 55 de ani!
Puteți să faceți cunoștință cu frații Bența în link-ul următor, minutul 01:43 – 04:27:
https://www.youtube.com/watch?v=TTiUu1Krskg

În fiecare seară, Frații Bența și oamenii din Bârsana vor găzdui o petrecere pe deal. Acolo se află restaurantul Irinei și al lui Vasile Știrb cu 3 hectare de camping, WC, dușuri.

  1. “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” – Săpânța – duminica 21 august

Evenimentul final al săptămânii este duminică, 21 august: toate satele din Țara Maramureșului sunt invitate la Săpânța.
Propunem un „Street Delivery Maramures”, un circuit de micro-evenimente de grădină printre casele din jurul Cimitirului Vesel, fiecare grădină găzduind 3-4 sate din Maramureș, care vor veni cu propria muzică, preparate proprii tradiționale și personalitățile proprii. Consemnat pe o hartă tipărită, satul Săpânța devine astfel punctul de reîntâlnire pentru prietenii micro-evenimentelor din timpul săptămânii.

************

Dați o mână de ajutor!

Transmiteți mesajul! Proiectul este un act cultural, nu unul comercial. Succesul depinde de recomandarea personală. Vă rugăm să vă gândiți la cineva care ar putea aprecia acest mesaj și să îl trimiteți mai departe.
Veniți! Sprijiniți sătenii. Votați pentru ei oferindu-le timpul vostru liber, venind cu opiniile voastre. Votați pentru ei prin ceea ce purtați, ceea ce mâncați, prin muzica pe care o ascultați, prin ceea ce îi învățați pe copiii voștri.
Donați! Orice sprijin ne este binevenit și necesar, așadar, dacă apreciați ceea ce facem, ajutați-ne să continuăm.
Deveniți Partener! Brandurile obțin beneficii când ajută lucruri memorabile. Acestea sunt canalele noastre de comunicare:
www.traditia.ro
www.drumullung.ro
www.facebook.com/DLCV.festival

ASOCIAȚIA INTERCULTURALĂ  DE TRADIȚII
Nr. înreg. Judecătoria Sector 3 – 19/23.03.2011; CIF 28297573
IBAN: RO94 BACX 0000 0006 1404 5000 (RON) / RO67 BACX 0000 0006 1404 5001 (EUR)
Președinte: Peter Hurley
tel: +40.744.649.687; +40.766.311.353
peterhurley68@gmail.com
facebook: peter damian hurley

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania