Primit pentru publicare: 17 iulie 2016
Autor: Georgică MANOLE, redactor şef al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 18 iulie 2016
Redactor ediţie: Lucian MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

“CAIETELE  DE  LA  ŢINTEŞTI”,  O REVISTĂ CARE SE RESPECTĂ

Primim de la poetul Marin Ifrim trimestrialul de literatură, istorii şi artă „Caietele de la Ţinteşti” nr. 4 (iul. – sept. 2026). Aflată sub directoratul lui Stelian Grigore şi având ca redactor şef pe Marin Ifrim, revista apare în forma acelora care se respectă, adică una academică.  Şi dintr-un patriotism local sănătos, dar şi aşa, să ştie lumea, deasupra titlului revistei stă scris: „apare în com. Ţinteşti, jud. Buzău”. Aspectul este întărit şi de redactorul şef al revistei într-un text de deschidere: „Am dovezi, am mai scris chestia asta. Ţinteştiul va deveni, foarte curând, municipiu cultural al judeţului Buzău. Nu sunt topograf, nu sunt politician, nu sunt nici măcar rudă cu vreun locuitor al Ţinteştiului Am acolo nişte fragmente de oase de suflet, nişte „pete” pe ochi, orbiri din dragoste.  Mă refer la Stelian Grigore, la Geta şi Nistor Tănăsescu, la toate rudele bune ale acestora. Sunt ţinteştean din fire. La mine, în satul meu de baştină, nu am avut şansa unei construcţii care să ţină de timpul locului sau de locul timpului. Din cauza asta îl invidiez pe Stelian Grigore, care, chiar dacă nu e născut în Ţinteşti, după toate cele pătimite acolo, atâtea decenii, îmi permit să cred, că, el, acest om inconfundabil, a fost adus la Ţinteşti ca să „întemeieze” acest loc”.

Cititorul, într-o primă lectură , va întâlni rândurile semnate de  Marin Ifrim. Un scriitor care îşi ţine cuvintele într-o teacă de brici. La nevoie, precum procedau odinioară ţăranii cu coasele, le ascute printr-o metodă pe care am mai întâlnit-o la Livius Ciocârlie, Luca Piţu, Petruţ Pârvescu sau Magda Ursache: ataşează cuvântului, între paranteze, alte litere, grupuri de litere sau sintagme, dând acestuia tăria izvorâtă din metafora lamei de brici ( vezi „opiniile” din „Luceafărul” şi de pretutindeni).

Din conţinutul revistei înţeleg că acest număr este dedicat comunei care a dat naştere „Caietelor…”. Este omagiat omul de cultură Stelian Grigore, dar şi  doctorul inginer Gheorghe Moldoveanu, a cărui zâmbet închis, plin de subînţelesuri, tronează pe coperta 1  şi care este denumit „om al pâinii noastre”: „autor a şapte inovaţii şi a peste 100 de cărţi, manuale şcolare pentru liceu, broşuri şi numeroase articole”.  În facsimilul „”Sat natal” spune Stelian Grigore: „Şi de-ar fi să plec o vreme-n lume, / Sufletul mi-l las sub bolta ta, /  Să mă-ntorc la vatra strămoşească, / Unde e copilăria mea”.

Revista abordează teme mari, dar şi probleme curente ale satului românesc actual, sat aflat într-o accelerată disoluţie. Sunt sfâşietoare rândurile scrise de o tânără a satului, Teodora Rotărescu, în „Viitorul care mi-a furat mama”: „Atunci, la doar trei ani şi-o vară, am înţeles că viaţa nu e doar aşa cum îmi doresc eu să fie. Şi-am plâns că vreau la mama. Pe măsură ce lunile treceau, am înţeles că eşti departe şi nu voi putea să te văd curând. Mă sunai şi-mi spuneai că munceşti ca să îmi cumperi păpuşa mare  pe care mi-o doream demult. Mă durea atât de tare să îţi aud vocea, încât nu suportam să vorbesc prea mult cu tine. În timp ce vorbeam, îţi auzeam lacrimile curgând pe obraji. Şi cred că şi tu , pe ale mele. Mi-a fost greu în lipsa ta, mamă. N-ai fost la prima serbare de la grădiniţă. Şi nici la cea de Ziua Mamei. Acolo, pe scaunul gol care ar fi trebuit să fie al tău, mi-am aşezat dorul de tine şi l-am lăsat să-mi asculte el poezia pentru mama. Când ne-au spus într-o primăvară să o desenăm pe mama, toţi copiii s-au străduit să le iasă cel mai frumos portret. Eu te-am desenat cu spatele. Educatoarea m-a întrebat de ce nu ţi-am desenat chipul. I-am răspuns că am uitat cum arată. Mamă, aveam atâta mare nevoie să-ţi ating faţa, braţele, părul, să cresc în mirosul tău… N-ai fost cu mine în prima zi de şcoală, şi nici de ziua mea, în fiecare an”.

Conţinutul revistei este întregit de restituirile lui Ion Neagu („Din trecutul satului Ţinteşti”), contribuţiile monografice ale lui Mihai Ştefan („Satul medieval Negreasca”), de interviul pe care îl realizează Marin Ifrim cu Marilena Lică-Maşala („Prietenul care mă întreabă…”), pledoariile aniversare cu referire la Teatrul „George Ciprian” din Buzău ale Passionarei Stoicescu, Geo Stroe şi Girel Barbu („Gânduri despre teatrul nostru…”) sau arhivele buzoiene ale lui Relu Stoica („Întemeietori”), ca să amintim doar o parte.

Reţinem poezia  „Nichita” a lui Emil Almăşan („Se prăbuşesc cuvintele; cădeau / într-o lumină nenăscută încă; secundele de piatră se făceau / şi cerul – mare, tulbure, adâncă // Ave! Voiam spre chipul tău să strig, / de-aş fi văzut-o stea, o depărtare; / dar peste tot băteau aripi de frig / şi lacrimi răstignite-n cruci de sare // Ave! – mi răspunde însăşi nerostirea / din împietrirea glasului cel frânt; / şi-ngenuncheam, ştiind că izbăvirea / din tâmpla ta se va-ntrupa curând / că te vedeam zidind, tăcut, rostirea / de dinaintea-ntâiului cuvânt”) şi o „Scrisoare către Dimitrie Stelaru” a lui Rodian Drăgoi („De mii de ani nu ţi-am mai scris Dumitre / cenuşa dintre noi a dat în floare / îţi scriu acum şi ştiu c-o să mă ierţi / sunt străbătut de-o rană călătoare // de când te-ai dus m-am înnoptat şi-aud / cum te caută planetele pe care ai trăit  / acum e primăvară vin mugurii pe jos / spre satele pe care le-ai iubit // sălbatec ninge-n casa  în care te aştept / s-a-ntunecat şi vinul strigându-te duios / mi-e-aşa de frig de parcă tot aş sta / lângă un foc cu flăcările-n jos // şi umbra mea e leoarcă de sudoare / spre palida ta casă alerg pe-un drum beteag / aş vrea să deschi uşa dar nu mai pot să intru / o namilă de greier s-a aşezat în prag”.

„Caietele de la Ţinteşti” este o revistă care trebuie să stea  şi pe masa oricărui antropolog şi sociolog care se respectă.