Primit pentru publicare: 25 iulie 2016
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 25 iulie 2016
Redactor ediţie: Olivian IVANICIUC
Editor: Ion ISTRATE

Lucian Manole, un scriitor altruist în timpuri egoiste!  Meşterul Manole!

  Citesc din ce în ce mai puţine cărţi de ”creaţie literară”. Am obosit căutând poezia şi proza, başca teatrul, în fel de fel de volume anemice, personalizate la maxim, chiar şi când e vorba despre autori precum Mircea Cărtărescu. Literatura română de după 1989 a intrat într-o criză profundă, ca mai toate zonele în care societatea noastră  îşi consumă ultimele pungi cu oxigen. Se moare pe capete spirituale, economice, politice etc. În fine, pentru mine, cititul a devenit un lux care ţine mai mult de nevoile personale decât de o integrare într-un sistem cultural bine (de)finit. Am ajuns să deschid numai paginile unor cărţi de memorialistică şi pagini de jurnal, sau monografii referitoare la fel de  oameni şi locuri în care faptele au făcut istorie românească, din porniri care nu ţin de niciun sistem. Ca atare, am în faţa ochilor o carte rarisimă: ”Elena Zbanţ. Un pictor al inimii sacre”. Un volum foarte consistent, cu date precise, cu iconografie adecvată, cu altoi cultural reuşit. Autorul, Lucian Manole, este născut la 4 martie 1981, în satul Hăneşti, comuna Hăneşti, judeţul Botoşani, e un  cadru didactic cu o activitate profesională intensă, în învăţământul gimnazial şi liceal. Activitatea sa publicistică e, de asemenea, consistentă. A debutat în 1997, în ”Tineretul liber”, apoi a intrat într-un ritm scriitoricesc precis, reglat în funcţie de bioritmul unui om foarte activ, fiind redactor la mai multe publicaţii, având prestaţii concrete, constructive, utile. Din 2009 este redactor al unei reviste care se distinge în peisajul cultural actual, ”Luceafărul.net” din Botoşani, o revistă în care eu semnez destul de ritmic, având satisfacţia că, a publica aici, e mai interesant decât a fi ”programat” la cabinetele 1 şi 2 ale României Literare din ultimele două decenii.  Lucian Manole este membru al Ligii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Ar fi trebuit să fie şi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Poate mă aude şi Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a USR, un om corect şi drept. Poate va citi şi aceste rânduri. Până la volumul de faţă, Lucian Manole a publicat alte şapte cărţi. Sunt cărţi de specialitate, începând de la monografia bisericii din Hăneşti, continuând cu volume pur pedagogice – scrise cu acribie, cu determinare profesională – , şi continuând cu rarităţi incredibil de bine găsite, cum e, de exemplu, volumul ”Pandelica Radeş – Un destin greu încercat” (Ed. Agata, Botoşani, 2013).

    În prefaţa volumului dedicat Elenei Zbanţ, Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Iaşilor –  explică, într-o lumină spirituală maximă – , demersul lui Lucian Manole: ”Lucrarea <Elena Zbanţ – un pictor al inimii>, semnată de profesorul şi scriitorul Lucian Manole, este o lucrare de suflet. O lucrare care surprinde în culori şi imagini sentimentele şi trăirile unei artiste care în decursul vieţii sale a urcat Taboruri, dar şi multe Golgote”. Prefaţa lui Calinic Botoşăneanul e impresionantă, e scrisă cu sufletul minţii, se întinde pe 8 pagini care te cuceresc prin clarviziune şi bună voinţă, Domnia sa explicând pur şi simplu, capitol după capitol, remarcând esenţialul: ”Elena Zbanţ stăpâneşte cu dezinvoltură arta picturii naive, care i se potriveşte temperamental. Compoziţiile artistei sunt pline de personaje de poveste şi întămplări de suflet în care se regăseşte şi ne regăsim”. Ca referent, la o instituţie buzoiană de cultură, am organizat multe expoziţii de pictură. De la pictori liceeni pînă la profesionişti. Ştiu ce înseamnă pictura, inclusiv ca o activitate intimă. În cartea sa, Lucian Manole a reuşit să definească integral personajul principal, apelând la zeci de martori ai eternităţii artistice a acesteia. Pagini absolut fermecătoare, despre această pictoriţă necunoscută, mie până acum – slavă Domnului, mereu e loc pentru lucruri sfinte în mintea noastră – , semnează: Adrian Goia (Department  Manager la Accenture Industrial Software Soltions România), Aranca Munteanu (critic de artă, Viena), Mădălina Munteanu, director Centru de Creaţie Bucureşti), Conf. Univ. Dr. Anca Mihaela Viţelariu, Costel Iftinchi (red.-şef revista ”Galeria naivă”), Dr. Ana Hăisan, prof. Univ dr. Monica Tatarciuc, Conf. Univ. Dr. Ing. Luminiţa Antonie Budei, Dr. Monica Axinte, Dr. Ioan Roşca etc. Nu am redat decât jumătate din lista celor care au participat la acest omagiu adus unui pictor care, fără demersul scriitorului Lucian Manole, ar fi trecut fără probleme în neantul culturii naţionale. Lucian Manole a făcut, prin această carte, dar şi prin cele anterioare, un gest patriotic greu de perceput în aceste vremuri de vraişte. La începutul cărţii, la pagina de avangardă, ca să zic aşa, Elena Zbanţ spune în clar: ”Cine mă va întreba cum de m-am apucat de pictură, cum de ne-am dus prin ţară acolo şi dincolo, am să le recomand să citească aceste rânduri din care vor afla tot, fiindcă mi-am trecut firul gândurilor prin viaţă!. Frumos spus, nu oricine îşi poate trece prin viaţă ”firul gândurilor”.  Nu intru în amănuntele vieţii eroinei acestei cărţi magnifice, nu are rost. Am citit tot şi am rămas cu sentimentul copilului de acum câteva decenii, care, când citea o carte mai deosebită, timp de vreo trei zile nu spunea nimănui nicio vorbă. O chestiune de posesie a lecturii. Lucian Manole, prin toate cărţile sale, e un constructor, un ziditor, un Manole care-şi păzeşte şi zideşte non-stop moşia literară, cu puşca alfabetului român, cu inima, cu familia sa minunată (tatăl acestuia, Georgică Manole, fiind  o veritabilă instituţie de cultură : poet, prozator, critic literar, istoric etc.). Aş avea multe de spus. Mă opresc aici, fiind convins că adevărata elită culturală românească nu e cea pe care ne-o pun pe tavă alde Andrei Pleşu. România e mult mai profundă decât noi toţi. Trecutul ne obligă. Viitorul e obligatoriu. Pariez pe scriitori de talia lui Lucian Manole. Ce-am avut de spus, am spus. Cred în viitorul oamenilor mai buni decât  am putut fi noi. Aferim!