Să ne iubim criticii literari
Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă marele critic literar Alexandru Ştefănescu
m-ar declara genial, aproape cum a mai făcut-o. Cred că mi-ar fi rău.
Şi ruşine. Pentru că nu sunt mare poet şi pentru că Alexandru Ştefănescu
Nu are niciodată dreptate. Ca să vezi ce ai naibii sunt scriitorii mari cu scriitori
Mici. Nu ştiu la care dintre noi mă refer, nu sunt sigur pe mine. Orice ar fi,
Îl iubesc pe Alex. Ştefănescu, am un respect obligatoriu pentru dimensiunile
Sale gramaticale mai mari decât alfabetul cosmic. Am promis doamnei
Magda Ursache, promit acum şi Reginei Angliei,
mai mult decât solemn, că, într-o bună zi, o să-i cer scuze
Domnului critic literar Alex. Ştefănescu. Nu sufăr de mişto literar. Pur şi
Simplu e nevoie de Alex. Ştefănescu în toată literatura română.
Mi-l tot închipui ca pe o floare de liliac bâzâită de ţânţari
În locul în care n-o să fiu niciodată, la Cimitirul Bellu, cu violetul maestrului
La cap, ca sacâzul pe o vioară stradiavariată. Scuze, domnule Alexandru,
Scuze multe, scuze până la ceruri, scuze inutile, orice fel de scuze,
Numai pentru faptul că scriu prost fără aprobarea dumneavoastră, nu.
Să vă trăiască duşmanii, ca să vă vadă fericit. La mulţi ani inclusiv lor…
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania