Amprentele lui Dumitru PETRAȘ.

Să nu mai plângem

Hai să nu mai plângem, femeie, împreună
Ne văd și copacii înfloriți în univers
Și strugurii copți înlăcrimați pe gură
Hai să nu mai plângem, femeie, împreună.
Și ecoul se naște din steaua căzătoare
Precum fluxul din reflux spre nemurire.
Se zbate și ceața din noapte să iasă afară
O candelă de sânge ține aprins întregul univers
Iar zborul fără viză nu mai poate ajunge
Hai, femeie, să nu mai plângem împreuna.
Numele meu se mișcă pe crucea de piatră
Pământul din mine se sapă singur, cât un beci de vânt
Și inima îmi bate în cuburi mari de gheață
Cad lacrimi de vin peste pământul uscat
Hai sa nu mai plângem împreună, femeie
Când două cutii din scânduri ne despart
Și timpul din noi va curge ca o apă
Țesând pânza iubirii cu rădăcini de copac.