POEM DE MARIN IFRIM
 

Lăsaţi poporul să respire pe nas şi pe gură, nu prin bucile voastre

Să fim realiști, ca și cum am trăi în ziua de mâine. Mereu în ziua de mâine.
Mă gândesc la poeții care au cântat la moțul foștilor stăpâni ai țării. Cu talent cinic.
Ce frumoși sunt foștii stăpâni și foștii poeți de curte. Și tot poporul încă îi ia
În brațe, os cu os. Și poporul încă le votează cadavrele. Ce fel de popor e acesta,
Numai Dracul din ADN știe. Un popor care votează conform firii sale, numai ca
Să fie sigur că va fi înșelat și că îi va merge din ce în ce mai rău lui însuși.
Un popor care se șterge la fund cu moțul stăpânilor, un popor dominat de
Un sul de hârtie igienică. Multă mizerie inclusiv în oglinzile poporului, în aleși
Pe sprânceană, cu coada ochiului la făină și la slănină. Un popor care, după ce-și
Umple burdihanul, trage apa peste țară, peste ziua de mâine. Cândva, poetul
Nicolescu scria simplu de tot: ”Peste munții Carpați miroase a sarmale. Miroase de-ți
Vine să mori” sau cam așa ceva. Acum, peste munții Carpați miroase a căcat.
Indiferent de care parte a lor. Cineva a mâncat sarmalele și s-a deșertat în ceaun.
Să fim realiști. Să belim bucătarii ăștia ciudați, vorba lui Fănuș Neagu: La înfipt
Ţăruşi cu curul. Ajunge, mai căcaţi-vă şi pe voi înşivă, pe sufletele voastre moarte.
Lăsaţi poporul să respire pe nas şi pe gură, nu prin bucile voastre vătuite cu şmirghel.