BORIS MARIAN

Mă cert cu haosul

Mă cert cu haosul mai vechi din mine,
Iubirea pune stavili, înflorind,
Mă ocolesc incendii, temeri, crime,
Chiar de nu ești, pe buze eu te simt.
Te văd în oricare femeie zveltă, suplă,
Fără iubire nopțile sunt reci,
Aș prefera să mor în orice luptă,
Aș încălca pentru iubire orice legi.
Eu nu te mint, cuvintele-s viclene,
Citindu-mă, tu poți zâmbi ușor,
Trăiesc în alte ere, altă vreme,
Vorbesc prin mine toți amanții care mor.
x x x x x
Te scriu, rescriu și iar mă-ntorc,
Tu mi-ai pătruns adânc în sânge,
Pe nevăzute căi te văd, nu-s orb,
M-am regăsit, doar ochiul plânge.
Splendoarea viselor de mai,
De nopți pe plaje liniștite,
Când valul bate-ncet în mal,
Ca două trupuri flămânzite.
Tu spui, rămâi, eu spun, rămân,
Ne repetăm de mii de ori,
Îmi ești stăpână, sunt stăpân,
Mereu iubind, nemuritor.