Primit pentru publicare: 3 mai 2017
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, UNAGE Iaşi
Publicat: 4 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

Documenta 14 – Learning from Athens

Din istoricul Documenta

Fondată de Arnold Bolde, Documenta este o expoziţie de mare anvergură, care reuneşte din cinci în cinci ani artişti şi curatori din întreaga lume. De la prima ediţie, care a avut loc în anul 1955, Documenta s-a impus ca punct de referinţă în arta contemporană.  

În 1955, un artist-pedagog din Kassel, Arnold Bolde, a realizat că Germania devenise prea izolată din punct de vedere cultural şi artistic odată cu trecerea prin război. Cu un simț al idealismului postbelic, Bolde a decis să împace germanii cu opere artistice internaționale care au fost interzise sub regimul nazist deoarece erau considerate Entartete Kunst  sau arta degenerată, care includea operele din Expresionism, Fovism, Cubism, Blauer Reiter, Pittura Metafisica și Futurism. Astfel, a conceput proiectul Documenta ca parte a Bundesgartenschau, o expoziție stabilită la vremea respectivă la Kassel. Prima ediție s-a axat pe arta abstractă, în special pe picturile abstracte din anii 1920 și 1930, prezentând artiști proeminenți precum Kandinsky și Picasso. Odată cu trecerea anilor, Documenta s-a concentrat pe arta contemporană. Inițiativa lui Bolde a devenit un succes uriaș: peste 130.000 de persoane au participat la prima ediție. Numele Documenta a fost stabilit tot de Bolde și se referă la încercarea expoziţiei de a documenta lumea artei moderne.

Documenta prezintă o varietate de medii artistice incluzând performance, cercetare, sculptură, pictură, film, fotografie, instalaţii, precum și lucrări bazate pe text și audio. Mai mult decât atât, oferă o platformă pentru artiștii care doresc să experimenteze noi practici în domeniile literaturii, științei, ecologiei, esteticii, politicii și, evident, al artei. Dincolo de aspectul expoziției, Documenta promovează inovații și forumuri de discuții și, în cele din urmă, aspiră să facă public nepublicatul.

Documenta explorează ideea artei ca o cultură globală și formează adesea agenda culturală și artistică care va veni. Ediția din 1972 a transformat în mod radical lumea artei prin prezentarea unor lucrări conceptuale și minimale, redefind astfel ceea ce poate fi acceptat ca artă. În același an, Documenta și-a început politica de a numi un director artistic diferit pentru fiecare ediție. De la începuturi, Documenta a generat o cantitate masivă de material, pe care Bolde a început să îl arhiveze în 1961. An de an, colecția bogată de arhive video și imagine se extinde. În anul 2012, directorul Documenta (13), Carolyn Christov-Bakargiev, a inițiat un proiect intitulat 100 de note – 100 de gânduri, o serie de carnete scrise de autori internaționali din diverse discipline, cum ar fi teoria economică și politică, antropologie, poezie, științe, studii de limbă și literatură și filozofie.

Documenta de azi

Ediţia cu numărul 14 a Documentei se desfăşoară la Atena începând cu 8 aprilie, până în 16 iulie, urmând să se deschidă începând cu 10 iulie şi expoziţiile de la Kassel. La 6 octombrie 2014, la invitația Academiei, a avut loc la Kunsthochschule (Academia de Arte Frumoase) din Kassel, Germania, un simpozion intitulat Documenta 14, Kassel: Învățarea din Atena. Organizat de echipa documenta 14 și condus de directorul artistic Adam Szymczyk, simpozionul a prezentat membrii-cheie ai următoarei manifestări documenta și a discutat ideile esențiale și preocupările tematice ale proiectului expozițional în ansamblu, programate să aibă loc în 2017 .

Adam Szymczyk a propus o structură dublă pentru expoziție, așa cum se reflectă şi în titlu: Learning from Athens (Învățarea din Atena). În 2017, Kassel și capitala greacă găzduiesc expoziția pe picior de egalitate. Diferitele locații și mediile istorice, socio-economice și culturale divergente dintre Kassel și Atena au venit în procesul actual de creare a celor două părți ale expoziției, inspirând și influențând în același timp operele individuale de artă. Pentru Documenta 14, artiștii participanți au fost invitați să gândească și să producă în contextul relației dinamice emergente dintre aceste două orașe și să dezvolte o lucrare pentru fiecare dintre cele două locații. Documenta 14 încearcă să cuprindă o multitudine de voci în, între și dincolo de cele două orașe în care se află, ajungând în afara contextului european din punctul de vedere al metropolei mediteraneene din Atena, unde se află Africa, Orientul Mijlociu și Asia a înfrunta. Distanța fizică și metaforică dintre Kassel și Atena modifică fundamental modul în care vizitatorii vor experimenta documentarea 14 – aducând în joc simțămintele pierderii și dorinței în timp ce redefinesc înțelegerea lor cu privire la ce poate avea o astfel de expoziție.

Orașul Kassel a fost gazda Documentei de la înființarea sa în 1955. De asemenea, în ultimele treisprezece ediții documenta a fost gazdă a numeroși artiști și practicieni culturali din întreaga lume. Dar, în cele din urmă, această poziție de gazdă, cu toate privilegiile implicate, pare a nu mai fi susținută și cere să fie pusă la îndoială, doar temporar. În acest scop, Szymczyk a introdus structura dublu planificată a documentei în 2017: documenta 14 va stabili un al doilea loc de manifestare – Atena. Astfel, poziția necontestată a documentei ca gazdă va fi abandonată pentru un alt rol, cel de oaspete la Atena.

Szymczyk a remarcat că liniile principale de gândire din spatele acestei mișcări au legătură cu situația socială și politică actuală atât în ​​Europa, cât și la nivel global, care motivează acțiunile artistice. Mai mult, ei indică necesitatea de a încorpora în documenta tensiunea palpabilă între Nord și Sud, așa cum este reflectată, articulată și interpretată în producția culturală contemporană.

Distanța dintre Kassel și Atena va schimba în mod fundamental experiența vizitatorilor din documenta 14. Un sentiment de pierdere și dorință provocat de graniţele geografice și mentale create de două locații ale expoziției ar putea schimba percepția vizitatorilor asupra manifestării, că o astfel de expoziție trebuie să susțină unitatea acțiunii, a locului și a timpului.

Szymczyk și echipa sa au concluzionat că documentarea 14 – în deplasarea temporară și dublarea perspectivelor – ar permite acelor strategii artistice care ajung spre realitatea unei lumi contemporane, înțeleasă ca un loc pentru o mulțime constituită din indivizi. Această lume va fi abordată în expoziție.

Artişti la Documenta 14,

Mary Zygouri şi poetica arhivei

Printre cei peste 200 de artişti participanţi la Documenta 14 se numără şi Mary Zygouri, originară din Atena. Zygouri este un artist vizual și performer care utilizează performance-ul ca punct de referință fix în arta sa. Acțiunile sale, organizate în detaliu și prin cercetări aprofundate, se desfășoară de obicei în spațiile publice, provocând astfel rezultate imprevizibile și participarea critică a spectatorilor. Lucrările sale abordează concepte și strategii de site-specific performance, exprimând diverse experiențe ale spațiului și locului, care adoptă roluri multiple.

Zygouri studiază, reia și reconfigurează politica și poetica arhivei. Se poziționează în fisurile, conflictele și tăcerile sale critice, dând naștere unei istorii care bântuie arhiva, în timp ce strigă pentru a fi auzită. În lucrarea sa documenta 14, Zygouri colectează resturile arhivei artistei de origine greacă Maria Karavela, multe dintre ele pierdute în incendiul atelierului ei din 1996. Mary Zygouri rezonează cu performance-ul iconic Kokkinia al artistei Maria Karavela, din 27 iunie 1979. Acest cartier din clasa muncitoare din Atena a fost locul blocadei Kokkinia în august 1944, când, în represalii împotriva unei revolte conduse de rezistența comunistă, soldații germani au executat sute de oameni și au trimis mulţi alţii în lagăre de concentrare. La cinci ani de la căderea armatei militare, Karavela a realizat filmul interzis Antistasi (Rezistență, 1977), în Piața Sfântul Nicolae din Kokkinia.

Filmul, distrus de flăcări în 1996, conținea scene din rezistența din timpul războiului, alături de mărturiile luptătorilor comunişti despre războiul civil grec și experiența lor în exil. Pe parcursul performance-ului, participarea activă a publicului s-a intersectat cu interviuri filmate prin care este redată pierderea politică.

Zygouri prezintă o matrice de documentare asemănătoare noțiunii lui Michel Foucault despre o istorie a prezentului: o anchetă genealogică pornind de la o întrebare prezentată în prezent. Ea permite spectralizării evenimentului să reconstituie spațiul public, făcând loc unui performance critic al memoriei politice. Lucrarea are loc sub forma unei expoziții la Muzeul Blocadei Kokkinia, ateliere educaționale la școlile locale și un spectacol public realizat împreună cu comunitatea, prin intermediul cărora descrie ceea ce ea numește o pedagogie a lucrării deschise.

Formată de istoriile nespuse ale marginalizării lui Karavela și ale exilului auto-forțat, performance-ul lui Zygouri are valoarea unei mărturii. Rămășițele unei arhive neglijate, genurile de documentare, pierderea și memoria disidentă. Prin această reasamblare a memoriei, în toate intensitățile sale pasionale și vulnerabile, persistă chestiunea subiectivității politice: cine trebuie să locuiască în spațiul public, să facă parte din corpul colectiv și să pretindă cunoștințele arhiviste? Căutarea artistei amintește de ceea ce este, din punct de vedere critic, irecuperabil.

Marta Minujín şi Parthenonul din cărţi

După cum ştim deja, Parthenonul a fost construit la Atena la instigarea lui Pericles, sub supravegherea sculptorului Phidias, între anii 447 și 38 î.en. Structura are zece metri înălțime de șaptezeci de metri și o lățime de treizeci de metri. Templul a fost conceput pentru a găzdui o statuie colosală de aur a lui Athena, precum și tezaurul Ligii Delian și rezervele de argint ale orașului – în cazul unui atac persan, aceste metale prețioase ar putea fi topite și transformate în monede noi pentru a finanța războiul. Transformat într-o biserică creștină în Evul Mediu, apoi într-o moschee în timpul Renașterii, deconcesatul Partenon al perioadei moderne a devenit un simbol al democrației și al supremației culturale occidentale.

Marta Minujín, născută în Buenos Aires în 1943, a confiscat acest arhetip de democrație estetic și politic pentru propria situație: coruptă de o dictatură națională catolică ce a domnit în Argentina până în 1983, a readus idealul democratic în momentul de față. Proiectul ei artistic a făcut parte din seria La caida de los mitos universales (Căderea unor mituri universale). În acest sens şi-a însușit o serie de iconi monumentali pentru a-i replica, distruge și, ulterior, a-i redistribui în spaţiul public. Într-un anumit mod, acestor simboluri – reificate și confiscate prin instituționalizare sau capitalizare – le este înapoiat statutul.

Pentru El Partenón de libros, 25 000 de cărți, preluate din pivnițe unde au fost închise de armată, au acoperit o replică în mărime naturală a edificiului grecesc. Construită din tuburi metalice și ridicată într-o parte, acest Parthenon a fost plasat într-o piață publică din partea de sud a orașului Buenos Aires.

Monumentele lui Minujin pentru democrație și educație prin artă revitalizează ceremoniile societăților arhaice. În proiectele sale, Minujin redescoperă valoarea inițială a unei comori colective. Ea restabilește verticalitatea edificiilor publice care încorporează cunoștințele culturale confiscate și patrimoniul ascuns. Prin simpla înclinare a acestor simboluri, Minujn dă un nou sens acestor monumente.

Marina Gioti şi arta video

Artista Marina Gioti, născută în 1972 și care locuiește în Atena, adoptă metodologii alternative și dezvăluie narațiuni paralele cu dosarul oficial. Cineastă  şi artist vizual, Gioti a studiat Ingineria Chimică, Managementul Mediului, Film, Media și Comunicare în Grecia, Marea Britanie și Belgia.

Ea prelucrează adesea materiale video din televiziune și cinematografice pe care le împiedică pentru a lumina ceea ce este uitat, revizuit printr-o lumină critică. Scopul ei nu este numai de a comenta construcția trecutului, ci și de a examina o invenție a istoriei în prezent. Aceste lucrări pun laolaltă componentele necesare unei singure traiectorii: cercetarea continuă și observarea intervențională a istoriei.

The secret school, 10.48 min., 2009

Filmele lui Gioti denunță logica binară a localului și  globalului – fie că explorează sindromul visului american, fie cel al bunei gospodinei, narațiunea din jurul bisericii păstrând singură limba greacă sub dominația otomană…  Acestea comentează schizofrenia pe care o poate avea o astfel de logică, în special în realitățile îndepărtate precum cea din Grecia, împărtășind afinitățile culturale cu Africa și Orientul Mijlociu.

Filmele și instalațiile sale au fost vizionate și expuse la nivel mondial la festivaluri de film internaționale (Toronto IFF, Transmediale, Jeonju, Viennale, Cinematexas, Les Rencontres Internationales, Salonic) și muzee / platforme de artă vizuală [Bienala de la Salonic, Bienala Media Wrocklaw Media, Bozar (Bruxelles), CaixaForum (Barcelona), Fundația Deste, Muzeul de artă cicladică și Muzeul Benaki (Atena)]. În prezent lucrează la The Invisible Hands, un documentar realizat în Cairo, Egipt.

Surse:

1. https://theculturetrip.com/europe/germany/articles/transforming-the-art-world-the-history-of-the-documenta-art-exhibition/
2. http://u-in-u.com/en/documenta/2017/press-2014-10-07/
3. http://www.documenta14.de/en/artists/11541/mary-zygouri
4. http://dutchartinstitute.eu/page/8967/mary-zygouri
5. http://www.documenta14.de/en/artists/1063/marta-minujin
6. http://www.documenta14.de/en/artists/13549/marina-gioti
7. https://vimeo.com/marinagioti