reveneau doar cei fără nume
ieşeau din râuri
din bezna adăstând în arondismente pustiite
apăreau pe străzile adiacente arterelor principale
se îndreptau înspre centru
spre agora abisului unde arar oprea şaptele
păşeau agale
cu priviri pironite în pavele
abandonaţi plutirii ştiau că totul a rămas identic
copaci lăcuiţi
rădăcini răsfirate deasupra pavimentului pământiu
şine ridicate-n spirale în staţiile terminale
treceau pe sub bolţi de apă unind casele părăsite
pe lângă uşi rămase deschise doar pentru a aminti absenţa
prin preajma chioşcurilor cu ziare
unde se puteau procura doar biletele cu o singură călătorie
se opreau doar acolo unde nu era nici un cunoscut
nu intrau în spaţii închise şi nici în cele pline de piatră
în genţi de voiaj aveau doar pământ
pământul altor ţinuturi
pământul adâncurilor
propriul trup devenit pământ
nisip ciment
însă ei evitau despărţiturile de beton
îşi treceau umbra prin stavile de sticlă
ridicate doar pentru a proteja privirile celor rămaşi
tocmai de ei
de nenumiţii ce reveneau din acel timp
în care uitările induceau iluzii
veneau mereu
nu tulburau aerul saturat de culori vii
nu se opreau şi nu priveau în urmă
lăsau genţile în tramvaiul în care nu mai era nimeni
îşi vedeau de drum
urmau aceeaşi cale
înspre înălţare
spre spirala din centru
spre scări ce urcau
urcau neîntrerupt
dincolo de tot ce putea fi văzut
amintit şi numit
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania