cu roibul cel falnic
în față
având văzduhul
în amiază
am călărit peste mări și lacuri cu nuferi
galbeni, albi și apoi roșii
i-am străpuns cu nenumărate iluzii
amăgind și croind adâncul
penetrărilor abstracte și încărcate
de dor
de durere
de neastâmpăr acum
pe nespuse roibul își slăbește galopul
și iese cât mai rar din pripon
pentru a privi și mirosi nuferii
galbeni, albi sau roșii
răsăriți pe lacuri sau ape stătute
ofilind dorul de nevrute zâmbete
și ele nevăzute
înspre achindie
slobod încă roibul își scutură coama
de polen în floarea de nuferi
în amurg
priponitul roib în lacul cu nuferi
galbeni, albi și roșii
hrană va avea după asfințit
când soarele pe cer nu va mai străluci
lacul și dorul de nuferi
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania