Al.Florin ŢENE

Evadare în mine

De la o vreme Sinele s-a îndrăgostit de Eu. De atunci bate vântul gândurilor deşarte prin amurgul zilelor mele. Am încercat vindecarea, chemândul din Dicţionarul Mitologic pe Zeul Paean, dar acesta plecase până la vecinul Dumnezeu , lăsând această sarcina  zeului Apollo. Înotând prin nori de zăpadă, era ianuarie, trăgând sania uitată de Moş Crăciun la poarta visului nepoatei mele Catinca, am plecat pe drum de noapte spre castelul  zeului Aselepius, sperând să găsesc la el un sfat şi dezlegare pentru acest sentiment ne dorit. Acesta era plecat la Pales, divinitate ce ocrotea animalele, să-l roage să mă apere , animal mamifer ce sunt, de ispita ce pusese stăpânire pe mine.De unde aflase?!

De fapt era zeu şi acesta ca orcare alt zeu este stăpân pe gândurile noastre.

Alunecam  pe derdeluş în jos spre nişte nori cumulus unde m-am întâlnit cu Monseniorul Vladimir Ghika.

-Bună ziua Monsenior! I-am zis în şoaptă.Iar el mi-a răspuns prin cele 15 limbi pe care le cunoştea, ne ştiind că sunt de pe văile Carpaţilor.

-Bună ziua, omule făptură care te alcătuieşti cel mai încet şi care treci cel mai repede. Cu ce ocazie pe aici? Te crezi om mare? Dorind să fi aşa. S-au eşti o mediocritate crezând că eşti mare?!

-Nici una ,nici alta, Monsenor. Îl căutam pe Zeul Paean, dar din păcate nu l-am găsit, este plecat în vizită la Dumnezeu.

-Cu  ce motiv? Nu ştiai că este plecat la Infinitul ce este mai puţin mincinos  decât finitul?

-Am problema dragostei dintre Sine şi Eu.Nu doresc acest lucru pe motiv că-mi distruge personalitatea.Iar această plăcere…

-Ştiu, ştiu, din sacrificiul plăcerii se naşte, întotdeauna, plăcerea sacrificului. Vezi cum scapi de acest …viciu.

-Vă las Monsenior, cobor spre visul meu de pe planetă.

Am privit în urmă şi l-am văzut intrând între coperţile cărţii sale Gânduri pentru zilele ce vin, pentru puţină odihnă veşnică.

Mai jos, printre aforisme de nori, cărora le zic uneori scame, l-am văzut pe Brâncuş .L-am salutat. Drept răspuns mi-a zis:

-Tinere…

-Maestre, nu sunt tânăr, am aproape şapte zeci de ani.

-Eşti copil. Mai ai până la ajunge la vârsta veşniciei. Să şti de la mine: În timpul copilăriei-am dormit în pat.În timpul adolescenţei- am aşteptat la uşă. În timpul adolescenţei- am zburat înspre ceruri…În această situaţie eşti tu acum. Am tăcut , i-am făcut cu mâna şi am coborât alunecând cu sania pe derdeluşul timpului.Am trecut pe lângă Mihai Codreanu care recita la înceri sonete din volumul său Turnul de fildeş.Acesta mi-a strigat din urmă: În orice amurg surâde o auroră şi în orice auroră suspină un amurg.

Am alunecat, am alunecat şi m-am trezit în aurora dimineţii. Atât Sinele cât şi Eul intraseră în trupul meu îmbrăcat în pijama.Am privit spre raftul de cărţi, trei dintre ele s-au prins de coperţi, precum copii de mână, plecând prin fereastra deschisă spre grădină unde cireşul îmi trimetea parfumul florilor de mai.