Primit pentru publicare: 24 sept. 2017
Opinie de redactor
Autor: Dorina RODU
Publicat: 24 sept. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 Opinie de redactor (3)

,,Lacrimi la români. Credință și iubire”,  poezii de Georgeta BOLEA

Cu respectul cuvenit responsabilității unui redactor de carte, precum și imboldul onorant al invitației autoarei de a prefața acest volum de poezii, am avut o deosebită plăcere de a redacta și a descoperi, în același timp, sentimentele de prețuire a muncii  și respingerea faptelor blamabile din sânul societății românești, aspecte edificatoare în acest volum de poezii minunate ,,Lacrimi la români. Credință și iubire (poezii)”, Agata-2017.

Autoarea, energica Georgeta Bolea, fiind marcată de accentuarea lipsei de principii morale în care se afundă, tot mai mult, poporul român și servindu-și cauza dragostei față de țară și-a așternut gândul inundat de mâhnire în acest volum de versuri, ascunzându-se de-amarul lumii ce o înconjura. Își găsește, astfel, alinarea și puterea de a merge mai departe, să scrie și să spere într-un viitor liber și armonios, născut din trecutul (și prezentul) destul de neguros, plângând nedreptățile ce-i se fac poporului român, jelindu-și semenii care au sufletul „aproape mort”, accent vizibil în poezia „Române, veșnicia răului la tine s-a născut?”: /Române, dragul meu, trage-te de chică!/ Veșnicia răului, la tine s-a născut?/ Totul merge prost, din vlădică până în opincă/ La tine române, tot anul este slut./ […] Române, că-n ruina personală-ai decăzut/ Oare veșnicia răului la tine s-a născut?//.

Iubirea pentru plaiurile natale (Guranda lui Coroi, haiducul) este sfântă pentru autoare, ea își cântă atât de melodios sentimentele față de casa părintească („Căsuță-albastră, cerul te veghează”), încât citind-o ne regăsim, fără să vrem, gândindu-ne cu nostalgie în suflet, la locul nostru natal, dar și necesitatea unei atitudini civice. „Valea cu perle” este o altă poezie în care ni se prezintă locuri din satul Guranda, dar și unde se simte credința scriitoarei. Natura este omniprezentă în versurile poeziilor, dar și martoră absolută a iubirii („Iubirea mea și pasărea”), a dorului de locurile natale și sentimentelor față de neamul românesc „Viața-mi livadă, arămie roadă/ În robia florilor tot gem” („Românie închisă la veșmânturi”).

Inspirată de scrierile lui Hafiz (Hafez Sirazi), autoarea aduce în acest volum de poezii simboluri hafiziene: „Roză – simbol al prototipului dragostei pământene în opera lui Hafiz”, „Șiraz – locul nașterii lui Hafiz” („Lacrimi la români), astfel îmbinând un aer persan cu un limbaj autentic / popular românesc. […]Cad roze între maluri,/ Sângele se unduie-n valuri/ Și mor rozele între spini, Mor și-alinare nu-și pot găsi./ Mor de foame și hămesite,/ Unde-s rozele dispărute?/ Și de-atâta învârtitură/ Roze-Om își pierd cunună;/ Săracă-i tina de morminte/ Plâng roze ca mai-’nainte!/ Plânge lira mea cea nouă/ Lacrimi cât pământu-n rouă!/ Răsune lira peste ani/ Din Shiraz pân’ la Botoșani,/ Răsune-n Cer lira nouă,/ Lacrimi cât pământu-n rouă!/ Îngerii de Sus să strige:/ − Lacrimi la români – ajunge!//

Bineînțeles, că după toate aceste frământări și sentimente clocotitoare, nu putea lipsi credința în Dumnezeu și slava adusă ca omagiu prin versuri pentru tradițiile și sărbătorile românești „Flori de Sfintele Paște”, „Stăpână luminoasă” etc. […] Zâmbește lumea, câmpiile-s pline de flori/ Străjere de mormânt, vis de Serafimi,/ Miros câmpiile a dulci mângâieri/ Să ne bucurăm de floarea din lumini. […]

„Lacrimi la români: Iubire și Credință”, un volum de poezii al cărui lectură ar trebui să ne scuture cu putere, o carte prin care autoarea își exprimă simțămintele, trăirile și gândurile doinindu-și suferința și închinându-și fericirile credinței prin rugă, echilibrându-și astfel tristețile și bucuriile.