Dorina RODU

Amurg fumegând

Sub perdeaua de ceață deasă,
Ochii senini aplecați și-i lasă
Într-o nemișcare vie de visă,
Iar gândurile-n minte și le-apasă…

Zorii de ziuă ușor se revarsă,
Prin pâclă într-o altă dimineață,
Lâng-o fântână albă, bătrână,
Bunicul drag își ține soarta-n mână;

Alb la tâmple tremurânde,
Amestecă gânduri și idei fumegânde
Și lasă timpul s-alerge zburând,
Rămânând tăcut, încă visând…

Amurgul îl prinde, sperând
O răsuflare caldă pe Pământ,
Dar, îngerul negru nu-l iartă,
Ușor îl ridică, bătrânul îl ceartă.

În zadar bunicul se roagă,
Îngerul n-ascultă. Cu el sub aripi zboară…
Un suflet blând a dispărut de pe Pământ
Și vântul urlă-n vale, zdrobit de-al morții veșmânt.

O ploaie rece acoperă pământul,  semn de întristare,
Stejarii crengile și le-apleacă în jale…
Vântul susurător vestește timpul vulnerabil,
Zidind un templu simplu: suflet memorabil.