Primit pentru publicare: 17 oct. 2017
Autor: (Text şi foto): Cosmina Marcela OLTEAN, redactor șef adjunct al Rev. Luceafărul
Publicat: 18 oct. 2017
Procesare date: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Castelul Lázár – una dintre cele mai impunătoare construcţii nobiliare de pe teritoriul Transilvaniei

În localitatea Lăzarea, la 30km de municipiul Topliţa, se găseşte un frumos edificiu medieval, unic pentru judeţul Harghita, dar cu o importantă însemnătate nu doar pentru acest judeţ, ci pentru toată zona Ardealului. Este vorba despre castelul Lázár, ridicat de familia de nobili cu acelaşi nume, de unde se trage şi numele localităţii în care se află. Castel cu o istorie îndelungată, acesta a fost incendiat de mai multe ori, apoi părăsit dar ulterior reabilitat, astfel că ne putem bucura şi azi de frumuseţea şi prezenţa impunătoare a acestuia. Dincolo de faptul că este un important monument renascentist, Castelul Lázár este un simbol al judeţului Harghita.

Evoluţia ansamblului în timp

Pe locul actualului castel exista în secolul XV conacul András. Ștefan Lázár al IV-lea, jude al scaunelor Ciuc, Gheorgheni și Cașin a fost cel care a demolat conacul medieval aflat pe proprietate, construind o clădire mai amplă, refolosind segmente din vechiul conac, dând astfel castelului forma actuală. Proprietarul a vrut ca noua construcţie să corespundă stilului renascentist. Începând cu anul 1532, când este datat cel mai vechi corp al ansamblului de clădiri de pe proprietate, începe să prindă contur reşedinţa nobiliară. Restul clădirilor datează din 1631-’32. În a doua jumătate a secolului XVII s-a construit și Turnul Veres. Aşadar, la un secol de la începerea lucrărilor, ansamblul de pe proprietatea familiei Lázár ajungea la forma pe care o putem vedea şi azi, după 5 decenii.

Construcţie de tip renascentist, evidenţiat prin arhitectura specifică şi zidurile decorate cu cornișă pictată și crenelată, castelul Lázár posedă şi elemente specifice stilurilor romanic şi gotic. Cele patru bastioane ale castelului se impun printr-o construcţie aparte: trei dintre ele sunt specifice stilului renascentist, de forma rectangulară regulară fiind decorate cu fresce, inscripţii şi blazoane, pe când al patrulea, bastionul Veres, se diferenţiază de restul, acesta fiind construit în formă de septagon. Toate cele patru bastioane au guri de tragere, atât la parter cât şi la etajul doi. În turnul porții se găsește o inscripție cu litere gotice din anul 1532: Cristus Maria 1532, iar pereţii decoraţi în stil italian păstrează încă urme de pictură murală. Deşi construit ca cetate, ansamblul familiei Lázár a avut mai mult rol de reşedinţă şi e cunoscut de toată lumea drept castelul Lázár. Proiectantul clădirii a utilizat o serie de elemente reprezentative, care au fost folosite şi în construcţiile comandate de domnitori, ca de exemplu bastionul de colţ cu inscripţii şi steme, scările monumentale sau elementele pictate. Dintre zidurile care înconjoară curtea doar cel de sud a fost decorat cu ornamente pictate, mai precis motive florale.

Cel mai frumos corp de clădire este palatul rezidenţial în care aveau loc diferitele adunări. La etaj găsim Sala Cavalerilor, o încăpere mare, specific renascentistă: tavanul este pictat şi casetat, iar pereţii decoraţi cu lampioane din fier forjat, aşa cum se găsesc în multe edificii din această perioadă. Amenajarea interioară răspunde aceluiaşi stil, astfel că spaţiul este umplut cu masive obiecte de mobilier sculptate în stil italian, iar scaunele poartă pe spătar blazonul familiei. Un aspect aparte legat de acest ansamblu este că undeva în mijlocul curţii exista o închisoare unde acuzaţii erau întemniţaţi până la verdictul final. Ștefan Lázár al IV-lea a realizat astfel un ansamblu de clădiri cu bastioane cu o curte interioară, în formă dreptunghiulară de dimensiuni impozante, fără asemănare  în Transilvania, prin modificarea rezidenţei domneşti medievale. În timpul războiului curuților, corpul rezidenţial a fost cel mai afectat. Zidurile centrale s-au prăbușit și doar încăperile adosate zidului estic au rămas intacte. Aceste clădiri au fost ulterior reconstruite, dar au fost apoi afectate de mai multe incendii.  

Devastat, incendiat, părăsit, reconstruit

Timpul şi-a spus cuvântul şi în ceea ce priveşte acest frumos castel, care a trecut prin multe de-a lungul secolelor. Devastat de un incendiu provocat de habsburgi în 1707, reconstruit 40 de ani mai târziu, ansamblul a fost distrus iar de alte câteva incendii.  După incendiul din 1748, castelul şi-a pierdut treptat rolul rezidenţial, au fost dărâmate toate clădirile anexe şi clădirile pentru locuit au fost distruse pe rând, iar la mijlocul secolului al XIX-lea erau locuite doar câteva încăperi, pentru ca ulterior să fie abandonat de tot. Castelul părăsit şi aflat în ruină a fost reconstruit în 1970, însă lucrările nu au durat mult timp. Lucrări de restaurare şi consolidare au avut loc şi în anii 1980. Clădirea principală este refăcută cu această ocazie şi transformată apoi în galerie de artă care adăposteşte un număr de 150 de lucrări de artă contemporană, printre care se găsesc piese valoroase. Lucrările expuse aici sunt rezultate ale taberelor de creaţie care au loc anual în localitate începând cu anul 1974, tabere care de fapt au făcut-o cunoscută şi importantă în judeţ. În bastioanele renovate s-a amenajat un muzeu.

În timp, Lăzarea a devenit un important centru de creaţie artistică iar din acest motiv, precum şi datorită frumosului castel, a ajuns un punct de atracţie pentru turişti din toată ţara. Încă din centrul localităţii şi până sus, la intrarea în Mănăstirea Franciscană, Lăzarea e plină de sculpturi din piatră, marmură şi lemn, ceea ce dă acestei localităţi un aer distinct, acest fapt relevând şi apetenţa pentru artă şi frumos a oamenilor de aici. Este un fapt rar întâlnit în cazul unei localităţi relativ mici. Dar acesta este un subiect pe care intenţionez să-l explorez într-un alt articol.     

Castelul nu a fost prea mediatizat în timp şi cu atât mai puţin în momentul de faţă. Se mai poate lucra încă şi la capitolul cercetare al acestui ansamblu. Cercetări privind trecutul castelului Lázár au fost făcute între 1963-1977 și 1982, iar în urma acestora s-a consolidat și reconstruit bastionul roșu, Sala cavalerilor, bastionul ciunt din spatele acestuia, temnița, corpul porții și fațada sudică, precum și picturi din 1532. Cercetări arheologice mai recente arată în fundațiile conacului două tracturi și un ax orientat est-vest. În ceea ce privește fațada sudică, aceasta a fost ocupată de o logie lungă de 4,6m cu arcade, iar pereții sălilor erau pictați cu diferite figure zoomorfe și antropomorfe. Cu siguranţă se mai pot descoperi încă lucruri interesante legate de trecutul istoric al castelului.

Castelul Lázár în prezent

În trecut castelul se afla sub administraţia Consiliului Județean Harghita. De la începutul anului 2014, când a fost revendicat şi s-a iscat o dispută între moştenitori, castelul este închis, iar accesul în interior este restricţionat astfel că oricine ar vrea să-l viziteze, trebuie să facă asta de afară. Astăzi vizitatorii pot admira pe îndelete zidurile şi cele două turnuri de la intrare şi trebuie să încerce să se mulţumească cu atât. Pentru mai mult orice vizitator trebuie să intre în iarbă până la gât sau în zapadă, în funcţie de sezonul în care plănuieşte vizita şi să caute goluri în ziduri prin care să privească spre corpurile de clădiri din curtea interioară. Astfel am reuşit şi eu să obţin unele fotografii din materialul de faţă. O altă modalitate de a admira ansamblul – cât în glumă, cât în serios – ar fi aceea de a ruga un vecin, al cărui gospodărie e lipită de zidul castelului, să faciliteze accesul spre castel al doritorilor, acces strict vizual ce-i drept, dar cu o vedere foarte bună către ansamblul de clădiri şi curtea interioară. Momentan acestea sunt singurele soluţii. De 4 ani încoace porţile acestui castel sunt închise şi nu ne rămâne decât să sperăm că lucrurile se vor îndrepta curând. Sper ca într-un viitor articol să am bucuria de a anunţa deschiderea ansamblului pentru public şi alte noutăţi pentru că acest castel este un subiect despre care merită oricând să vorbim.