Primit pentru publicare: 20 oct. 2017
Autor: Luminița ZAHARIA
Publicat: 21 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Semnal editorial: Raluca Ignat – „Iubire vrac” și Simona Dobrin – „M-a picurat cu soare”, editura Astralis, 2017

  Ce poate fi mai minunat decît momentul acesta (de grație divină!) în care două tinere frumoase și talentate, două prietene, debutează împreună?! Cu toții (mă refer la aceia care au ales pana albastră, sacrificînd poate multe alte lucruri) ne amintim cu nostalgie momentul debutului, cel mai important, poate, deoarece ne-a marcat drumul în viață, și în secret tînjim (copii proști!) ca punctul terminus să nu vină niciodată! Cel puțin pe plan literar…

  Una ne oferă iubire vrac, cealaltă picuri de soare, într-un octombrie perfect interschimbabil cu un aprilie dădător de speranță! Poezia lor are multe în comun, și ca formă, și ca esență. O fi datorită prieteniei lor, sufletelor croite parcă pe același calapod, faptului că aparțin aceleiași generații? Nu știu să răspund, cert este însă că nimic din ce e omenesc nu le rămîne străin, paleta subiectelor abordate fiind vastă, inepuizabilă.

Raluca Ignat are ca motto al volumui său, Iubire vrac, un catren emoționant:

Îți mulțumesc că m-ai adus
Pe-această lume scriitoare!
Talentul meu, talantul Tău,
Să fie înmulțit sub soare!

  Multe dintre poezii sunt adresate marelui Creator, și sunt scrise cu sinceritate, modestie și recunoștință.
  În poezia care dă titlul volumului, Iubire vrac, autoarea reușește să realizeze o radiografie matură, profundă a iubirii, emblematică fiind ultima strofă:

Neștiind a o ambala (iubire vrac, adică)
Pierd pe drum al ei sublim
Și rămâne goală coala
Fără rime, fără ritm.

  Tema iubirii este omniprezentă – de la iubirea (pierdută, regăsită, trăită, visată) pentru un iubit, și pînă la iubirea de mare, de natură, iubirea mamei pentru copiii săi și a copilului pentru mamă, iubirea de viață, iubirea de iubire.

  Raluca are o disponibilitate afectivă imensă, o capacitate de dăruire cum rar poți întîlni. Sunt convinsă că viața ei este la fel ca poezia, că irizează în jur bunătate, empatie, speranță!

Dacă aş vorbi, atunci nu aş mai putea scrie
Cuvintele sunt preṭioase, le păstrez ca să le aştern pe hȃrtie, afirmă ea în poezia Dacă aş vorbi. Am putea considera aceste versuri drept un modus vivendi, un motto al creației sale artistice, prezente și viitoare.

  În Iubind neprihăniṭi (ce titlu minunat, nu-i așa?), poeta conchide:

Rămȃnem veşnic solitari,
Etern ȋndrăgostiṭi,
Trişti, temători, duplicitari,
Iubind neprihăniṭi.

  Sub aparența simpității, a inocenței, poeta noastră ascunde profunzimi și tîlcuri care nu pot scăpa unui ochi atent.

În ce se măsoară fericirea?
În unităṭi legate de iubire,
Ori poate miligrame de ȋmplinire?,
ne provoacă Raluca Ignat – iar dacă fericirea și poezia sunt indisolubil legate, întrețesîndu-se continuu, nu ne rămîne decît să-i citim cartea, să ne punem, odată cu ea, întrebări și să găsim, tot împreună, răspunsuri. Poftiți, așadar, la Iubire vrac! Sunt convinsă că nu o veți revinde en detail, că o veți trezauriza doar pentru voi!

  Simona Dobrin, fata picurată de soare (ba chiar plouată cu găleata, aș spune eu!), într-un volum consistent, de 144 pagini, ne conduce prin lumea ei vastă și densă, frumoasă, însorită, provocatoare, pe cărări nebănuite, așezîndu-ne în față răscruci – iar alegerea, desigur, ne aparține! Chiar ea afirmă, în poezia Sunt, care deschide volumul:

Sunt o enigmă permanentă,
Sunt steaua ce n-o vezi căzând,
Sunt strop de viaţă transparentă,
Pe care-o vezi mereu râzând…

sau:

Mă dedublez
Din realitatea vieţii cotidiene
Căutând o lume perfectă.
(O lume deșartă)

  Simona experimentează cu brio atît versul clasic, în formă fixă, dar și forme hibride sau chiar vers alb. Acesta din urmă, consider eu, îi vine mai bine, conferind scrierii sale o notă în plus de modernitate. Iată o mostră:

Prea târziu

În timp ce mă întorceam
Din cruciadele duse în numele iubirii
Te-am zărit pe harta sufletului meu
La kilometrul zero.
Mă aşteptai să-mi legi rănile
Şi să mă vindeci de noi cuceriri.
Nu reuşeam să văd dincolo de mine.
Când m-am trezit, era prea târziu…
Dragostea umbla liberă prin venele mele…

  Printre poezii ample, elaborate, își fac locul și delicioase miniaturi (adevărate bijuterii lirice), ca aceasta:

Crescusem

Crescusem atât de mult
În ochii tăi,
Încât ai fost nevoit
Să mă plângi,
Ca să nu te inund
Pe dinăuntru…

sau:

Întoarcerea credinţei

S-a întors acasă
Sufletul meu
Şi-am tăiat
Viţelul cel gras…

Și încă:

Fug

Din inima
Visării mele
Ţâşneşte poezia.
Fug
Să dau o lovitură
De teatru
Destinului!

  Simona se rupe cu greu de copilărie. Multe poezii din volum rememorează anii și jocurile copilăriei, prietenii acelor vremuri, sentimentele rămase nealterate – și redate nouă pe măsură.
Primii fiori ai iubirii, apoi iubirea împlinită, matură, cu întrebările ei, vise, speranțe, dezamăgiri, începuturi – toate ne sunt dăruite cu sensibilitate și generozitate de autoare. Frămîntări existențiale, angoase, dorințe, gînduri obsedante sau răzlețe, sfaturi pentru, vorba poetului, cei mai triști ca noi, stări de spirit diverse, doruri, rugăciuni, motive de a trăi – și, multe, multe alte ingrediente la fel de profund tratate fac din poezia Simonei Dobrin o încîntare!

   Două tinere poete cu un debut mai mult decît promițător, despre care veți mai auzi – sperăm că în viitorul apropiat!