Primit pentru publicare: 30 sept. 2017
Autor: Ovidiu CHELARU
Publicat: 03 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Georgeta Bolea cu romanul în versuri ,,Daiana” dă o strălucire graiului românesc

Apărut recent la Editura Agata, romanul de față, un adevărat poem în versuri, ne arată cu prisosință faptul că pe meleagurile noastre botoșănene, pline de farmec, meditație și inspirație, încă mai există adevărate valori spirituale, ce port mai departe, faima și sceptrul literar de aur a prințului codrilor albaștri de la Ipotești, Mihai Eminescu. Printre aceștia, cu certitudine se află și Georgeta Bolea, dascăl de excepție din învățământul botoșănean,  autoarea volumului, o adevărată capodoperă literară, în fața căreia mă înclin cu plecăciune.

Astfel de scriitori, cu har, talent și abnegație, au toată șansa de-a viețui și peste veacuri, în folosul umanității, mai ales în poezie, prin mesajele transmise, pline de gingășie, frumusețe, muzicalitate, măsură și rimă, care toate la un loc, înnobilează sufletele atâtor semeni, sătui de ambiguitatea zilelor noastre cotidiene, fără niciun orizont de așteptare pentru cei mai mulți dintre noi.

În acest context, țin să subliniez că istoria literaturii universale este cât se poate de edificatoare. Oare, întâmplător marii poeți latini, Horatius, Vergilius și Ovidius, autori a unor poeme celebre, dăinuie apoteotic de mai bine de două milenii? Evident că nu. Dintotdeauna, valorile umane, indiferent de domeniu, au cochetat cu germenii nemuririi. Pe plan național, la aceleași cote eterne și înălțătoare, putem cita poemele lui Mihai Eminescu (Împărat și proletar, Epigonii, Scrisoarea I-II-III, A fost odată ca-n povești etc.), sau Adrian Păunescu (Romanțe false, A fi într-o pasăre, Spre plus infinit  etc.).

Păstrând proporțiile și noi discipolii acestor corifei, prin contribuția noastră literară, putem spera la nemurire, în deplin consens cu destinul hărăzit de stele „Quod non fortuna, non cripit” – Seneca / Soarta nu ne ia înapoi ceea ce nu ne-a dat.

De facto, revenind la volumul în versuri al doamnei Georgeta Bolea, trebuie să amintim că este o lucrare rarisimă în totală distonanță cu valul malefic actual al literaturii române, pretins modernizat, saturat de excentricitate și metafore hilare, care nu fac altceva decât să umbrească graiul nostru românesc.

Cartea în sine ne redă cu șarm și acuratețe o impresionantă experiență pentru a nu mai greși, reieșită dintr-o poveste de dragoste, în care personajele principale, Daiana și Alexei, în final, cuprinși de imperative și de sentimentele pământești, vor să o ia de la capăt, într-un moment al vieții când totul era deja prea târziu. O lecție de viață, din care se pot trage multe învățăminte, atât de necesare traiului din zilele noastre,  un balsam cerut de necazurile și suferințele oamenilor dintr-o societate care, pe zi ce trece, își pierde tradiția și valorile morale.

Prin această compoziție literară aparte, roman în versuri, Georgeta Bolea contribui și îndeamnă la păstrarea nealterată a gingășiei de valori a limbii noastre străbune.