Primit pentru publicare: 18 Nov. 2017
Autor: Ovidiu CHELARU
Publicat: 18 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Cronică la debutul literar al unei copile

Cătălina BÂGU: Sentiment de copil (poezii), Ed. Agata-2016; Alergând prin vise (poezii), Ed. Agata – 2017

Cu prilejul acestei lansări de carte inedită, dar surprinzător de plăcută la care participăm, rog să-mi permiteți a-mi exprima câteva considerente de interes general.

Pe surse, circulă ipoteza că în anumite zone ale ținutului nostru botoșănean și nu numai, există un magnetism terestru foarte puternic, care coroborat cu o anumită genă din informația ancestrală, favorizează declanșarea și menținerea unei spiritualități umane superioare, factor determinant în apariția atâtor genii și meteori ai neamului nostru românesc, de care meleagurile noastre moldave nu au fost vitregite în decursul vremii.

Așa și nu altfel, au apărut corifei, precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga și Grigore Antipa la Botoșani, George Enescu la Liveni-Dorohoi, Ștefan Luchian la Ștefănești pe Prut, cât și atâția oameni de seamă, spre lauda lor și a mândriei noastre naționale.

La o succintă analiză, vom constata cu deplină satisfacție și mulțumire de sine, faptul că asemenea enclave, de înaltă spiritualitate umană, sunt răspândite pe întreg județul Botoșani, teren foarte fertil și propice, pentru ca urmașii corifeilor amintiți, să fie pe mai departe port – drapelul creației lor stelare.

Iată doar câteva exemple – fanion, ce se pot mândri cu scriitorii care le aparțin:

• Botoșani (Ionel Bejenaru – poet, eseist și publicist; Corneliu Filip – poet și ziarist; Traian Apetrei – prozator și ziarist);
• Dângeni (Demonstene Botez – poet, prozator și publicist; Nicolae Turtureanu – poet și publicist; Constantin Adam – prozator și publicist; Traian Lazăr – critic literar și publicist);
• Sulița (Ilie Cleopa – arhimandrit, publicist de prim rang a ortodoxiei române; Ștefan Ciubotaru – publicist);
• Vlăsinești (Gheorghe Burac – prozator și publicist; Dumitru Corbea – poet, prozator și publicist);

Toată această pledoarie, spre cinstea și onoarea unor minți luminate ce aparțin trecutului cât și a prezentului nostru cotidian, nu se oprește aici. Odată cu schimbarea generațiilor, au apărut și continuă să apară noi vlăstare, capabile să preia port-drapelul multor creații de cultură și literatură, de înaltă ținută scriitoricească.

Un asemenea vlăstar, adevărată speranță a literaturii noastre moldave, este Cătălina Mihaela Bâgu, care astăzi, în premieră, sub oblăduirea Editurii Agata își lansează două cărți de poezie: „Sentiment de copil”  – 2016 și „Alergând prin vise” – 2017, pe care în prealabil le-am lecturat cu multă atenție și interes.

În calitate de scriitor, peste care rugina vieții și-a timpului s-au așternut cu migală, împotriva voinței mele, îmi permit a face câteva recomandări autoarei, care datorită talentului și râvnei pentru condei etalate cu prisosință în lucrările amintite, după opinia mea, cât de curând, dintr-o tânără speranță va deveni o certitudine, îndreptățită să viseze și să râvnească la nemurire, ca membră cu drepturi depline în panteonul poeziei noastre naționale.

Creația literară a Cătălinei, care, cinstit vorbind poartă un nume atât de frumos și îndrăgit în poetica română, deocamdată, este un amestec ambiguu de poezie clasică cu cea modernistă, fapt ce nu-i asigură perenitatea și măreția necesară și impusă de statutul unui scriitor de valoare, la care aspiră atâția condeieri contemporani, indiferent de vârsta sau poziția socială pe care o ocupă.

La noi în România, este înrădăcinat încă puternic vechiul dicton: „Tot românul s-a născu poet”, motiv pentru care tot mai mulți adepți ai acestei zicale, peste noapte, se auto-intitulează și se cred mari poeți, abordând cu nonșalanță și în valuri facilul curent al poeziei moderniste. Așa cum buruienile și copacii sălbatici, nu sunt capabili să ne ofere fructe delicioase și apetisante, tot așa și poezia modernistă nu are nici o șansă de a fi savurată și îmbrățișată cu căldură în lung de vreme.

Deși versul alb, nu este lipsit de mesaje, fără măsură, rimă și muzicalitate, aidoma unui castel de nisip, devenise o lucrare fadă, la îndemâna oricui, gata în orice clipă să dispară în neantul uitării. De aceea, îi recomand Cătălinei, ca pe viitor să abordeze numai poezia clasică, ce i se potrivește sufletului și năzuințelor sale, ca și-o mănușă bine mulată, ținând cont de talentul și voința sa de afirmare, pe tărâmul atât de plăcut, atractiv și nobil al literaturii române, bătătorit cu nestemate de predecesorii noștri: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Tudor Arghezi, George Topârceanu, George Bacovia și, nu în ultimul rând un Adrin Păunescu sau Grigore Vieru, ultimul stindard literar al românilor din stânga Prutului.

Dovadă că se poate, voi reda spre edificare câteva versuri din opera de început a Cătălinei: „A sosit Crăciunul bradul e împodobit,/ Mergem câte unul/ să vedem darul primit […] // Așteptăm colindători/ Pe la case de români,/ Ce-au venit în sărbători/ copii darnici, copii buni” (din poezia „A sosit Crăciunul”, din cartea „Sentiment de copil”). Câtă gentilețe, puritate și noblețe se întrepătrund în aceste versuri mirifice, legat de sărbătorile de iarnă, atât de mult așteptate, de toată suflarea vieților noastre moldave.

Fără să vrei, lacrimile curg șiroaie ca și ropote de ploaie, în amintirea acelor vremuri, când și noi părinții și bunicii de astăzi, colindam din plăcere, de cu seară până târziu în noapte, pe la casele creștinilor din sat, unde mai licărea câte o lumină, pentru a vesti nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, primind drept recompensă câțiva bănuți sau nuci, mere și colaci.

Sau o altă poezie, la fel de frumoasă a Cătălinei intitulată „Viața-i ca o floare” din cartea „Alergând prin vise”, la fel de emoționantă și plină de vibrații sentimentale, ce dezvăluie „sui generis”, capacitatea sa creatoare și surprinzător de matură pentru vârsta pe care o are. Bravo ei. Să o ascultăm: „Uită-te la mine/ Uită-te la tine,/ Uitați-vă la noi/ Într-un gând vioi // Compunem împreună/ Desenând o lună,/ Desenăm și-un soare/ Viața-i ca o floare”.

Acestea fiind zise, voi încheia această scurtă alocuțiune, închinată divei de la Vorniceni, având îndreptățită convingerea că într-un timp nu prea târziu, va ajunge un exponent de nădejde în arta scrisului, spre cinstea familiei și a cadrelor didactice ce i-au îndrumat pașii spre cunoaștere și cultură și nu în ultimul rând spre mândria comunei Vorniceni, o adevărată așezare moldavă, cu oameni gospodari și mărinimoși.

18. 11. 2017