Dragi și prețuiți redactori, colaboratori și cititori, dragi simpatizanți și dragi și prețuiți membrii din echipa tehnică ai revistei Luceafărul (www.luceafărul.net), acum, când ne pregătim să trecem pragul Anului Nou, mă simt onorat să vă adresez mulțumiri pentru susținerea unei opere pozitive și folositoare de a ridica această publicație, un demers în slujba Omagiului și respectului Luceafărului culturii românești – Mihai Eminescu.
Revista Luceafărul a început timid, în ianuarie 2009. În 2018, va trece în cel de-al X-lea an.
În acest timp, au fost publicate peste 7000 de articole și peste 2000 de comentarii aferente articolelor postate, toate păstrate în arhivă, și care, dacă ar fi înmănuncheate în cărți, așa cum ne-am propus prin inițierea colecției ,,Cărțile Revistei Luceafărul”, ar trebui să se constituie într-o operă de aprox. 10.000 de pagini (în formatul obișnuit al unei cărți).
Toată această măreață lucrare s-a realizat, doar, datorită Dumneavoastră și în mod deosebit oamenilor de cultură, pe care norma logică de apreciere mă obligă să-i citez: Lucia Olaru Nenati, Gheorghe Median, Elisabeta Roman, Gheorghe Burac, Nicolae Iosub, Dan Prodan, Gruia Cojocaru, Alina Cojocaru, Cezar Vasilescu, Ion N. Oprea – Iași, Marin Ifrim – Buzău, Ionuț Caragea -Canada, Lia Ruse – Canada, Mircea Daroși – Bistrița, Al. Fl. Țene – Cluj, Nicolae Vălăreanu Sârbu – Sibiu, Dr. Teona Scopos – Iași, Cosmina Marcela Oltean – Iași, Paula Romanescu – București, Dorina Rodu, Silvia Lazarovici, Teodor Epure, Dumitru Lavric, Georgică Manole, D.M. Gaftoneanu,Vasile Găurean – Ardeal, Mihai Horga – Roman Neamț, Nicolae Cornescian – Galați, Ion Ionescu Bucovu – Ploiești, Ioan Vasiu – Orăștie, Florin T. Roman – Ardeal.
Mai trebuie spus că, din partea dragilor cârcotași (cârtițe), ne-am confruntat (pe site-ul revistei) cu peste 74.000 de atacuri ostile de autentificare (de securitate cibernetică) și peste 44.500 de comentarii neadecvate, malițioase. Pentru acest lucru, mă simt îndreptățit să mulțumesc echipei wordpress.com, gazdei noastre (InsiteMedia) din mediul virtual și administratorului site-ului, Doru Ștefănescu, pentru sprijin logistic și protecție în fața amenințărilor de securitate.
Peste tot și la toți, vă urez:
CU SĂNĂTATE ÎN MULȚI ANI, BELȘUG ȘI BUCURII VENITE DIN INSPIRAȚIA DE A SCRIE!
Ion Istrate,
director al Rev. Luceafărul
Botoșani, 31 Dec. 2017
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
…Un AN Nou 2018 mai bun decât precedentul și pentru Dvs., d-le director Ion Istrate!