ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae CORNESCIAN

Politica prostimii

Cândva şi ei visau noaptea. În acei ani când pe pământ
erau mai mulţi morţi decât cei vii. Decât cei ce bănuiau că doar din cauza spaţiului,
aflat într-o necontenită mişcare, nimeni nu mai era acolo unde ar fi trebuit să fie.
Decât cei ce soseau din depărtări tăinuite şi nu se mai simţeau prezenţi.
Doar din pricina gândului ce nu definea nici o realitate, ca şi cum prezentul de aici
n-ar mai fi coincis timpului de pretutindeni. Şi nici celui trăit în zadar,
dacă totul era dat uitării. Îndeosebi, în lunile frigului, când nu se mai întâmpla
nimic deosebit, exceptând doar înlocuirile inducând răvăşeala iminentă.
Când alţii vorbeau despre ceea ce nu exista niciodată. Şi nici nu putea fi
cât timp marea majoritate pricepea şi trăia alte adevăruri. Mult mai simple
şi mai apropiate realităţii ce impunea alte legi. Dar nicidecum ceea ce ei
considerau desăvârşit, doar pentru a rămâne eternii slugi ai iluziei, uitând că
doar cei liberi puteau schimba destine. Cei ce, treptat, învăţau să ignore
tot ce li se impunea, dar nu le definea existenţa. Cei mulţi. Tot mai mulţi
cu fiece nouă abatere de la normele firescului, considerată lege de nelegiuiţii
aleşi întru totul greşit. În acei ani când pe pământul tuturor să fii prost
însemna să trăieşti amarnica impresie a stăpânirii depline. Să crezi că şi alţii
îţi dau crezare chiar şi atunci când nici măcar nu înţelegi unde te afli,
dar nu încetezi să râvneşti să ajungi undeva.