ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 04 Febr. 2018
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 05 Febr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Omagiu pentru Stelian Grigore

Mă uit la un film oarecare. Din toată chinuiala echipei care a realizat acest film, îmi rămân în minte spusele unei ordonanțe de general nazist: ”Toată viața am avut noroc de șefi deștepți”. Un fel de a-i spune ultimului său șef că acesta e sub standardul său de ordonanță. Contextul mă prinde în mrejele sale altruiste. Îmi recapitulez lista cu foștii mei șefi. Totul e ok. Am avut niște șefi pe care, în cel mai fericit caz, îi puteam înlocui pentru câteva zile, la nevoi diferite, firești, fără pofte hulpave de a le lua locul. La un moment dat, un prieten a observat, mă rog, a considerat, că, toată viața mea, ”am fugit de răspundere”. Aiurea! De multe ori am răspuns în locul șefilor. Ceva ce nu-mi aparținea decât ideatic. Nimeni nu poate răspunde în locul neîntrebatului. În fine, ajung la ”tema zilei”. Cei pomeniți mai sus, fără nume, fac parte din echipa cu care am trecut prin viață. Sunt destui. Când credeam că am epuizat tema ”șefilor”, a colegilor, colaboratorilor etc., acum câțiva ani, m-am pomenit în fața ochilor cu un miracol bioenergetic: profesorul Stelian Grigore! Am preferat mereu să fiu înconjurat de oameni de la care pot învăța câte ceva de bine, despre supraviețuirea morală, mai ales. De proști am avut noroc cu carul. Stelian Grigore este ultimul meu profesor de estetică a sufletului. La ora la care scriu aceste rânduri, Domnia Sa e cantonat(ă) de peste o jumătate de an, cu trup și suflet, la Puchenii de Prahova, lângă patul mamei sale, Constantina, care, anul acesta, în august, va împlini 102 ani. Vorbim zilnic la telefon. Avem motive comune să ne împlinim sufletele și spiritele. Uneori îmi permit să-i dau câte un sfat ilustrului meu profesor. Înțelege de ce fac astfel de gesturi ieșite din regulile unor școli de azi pe mâine. Calmul său e proverbial, tonifiant. Sunt tolerat în măsura în care optimismul și credința acestui dascăl de excepție îmi lasă loc în teritoriul său imens, supracontinental. Eu nu am crezut niciodată în filozofi impuși. Am avut în jur numai libertate spirituală venită din adâncimi ancestrale. Cine nu are un maestru, să nu-l caute cu lumânarea și nici în carul cu fân. De la începutul vieții maestrul e deja în noi. Suntem aleși. Lui Grigore Stelian, ajuns acum câteva luni de vârsta de 80 de ani, îi doresc să fie în viața de zi cu zi a celor dragi încă 80 de ani. Și de la capăt. Încă există speranțe că omenia și omenirea nu și-au pierdut sensul. Domnule Profesor, să vă trăiască tot ce ați făcut până acum, inclusiv bunătatea dumneavoastră proverbială. Să mergem mai departe chiar și când depărtarea va fi în sufletele altora dragi nouă. La Țintești, în comuna în care ați făcut istorie, deja sunteți o statuie. Simbolul profesorului de limba și literatura română, simbolul normalității și al credinței în cele drepte ale firii. Nu încerc să vă flatez. Suntem prea implicați unul în sufletului altuia pentru a mai avea timp de cochetării diplomatice. Sunteți un om rar, unic. Sunt onorat că, din când în când, bem un ceai împreună și punem la cale țara literară.