ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 6 Mart. 2018
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 6 Mart. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Smaranda Creangă – un portret universal

                                                          ,,Mama nu poate fi veşnică, dar poate fi
                                                           o veşnicie respectul şi dorul pentru ea’’.

Cel care ne-a încântat copilăria cu ,,Amintirile din copilărie’’ şi nemuritoarele sale ,,Poveşti’’, a lăsat în literatura română portretul unic al mamei sale. Pentru oricare dintre noi, Smaranda este mama care poartă în lume iubirea, speranţa şi bucuria, este adăpostul grijilor noastre cotidiene.

Ea înseamnă casă şi fericire, linişte şi libertate, lacrimă şi zâmbet, nesomn şi energie. Toate sunt adunate în sufletul ei ca o virtute ce o numim frumuseţe morală. Ca şi inima ei duioasă, aşa cum o recunoaşte orice copil de pe vremea când i se uită dulce în ochi şi caută cu sete mângâierile sale calde, odihnitoare, de alint şi bucurie, ca şi seva ce pulsează în ramurile tinere ale copacilor, opera genialului humuleştean este pentru fiecare generaţie un minunat cântec de leagăn ce dă puteri şi bogăţie de cuget şi de lumină fiecărui vlăstar ce vine în atingere cu lumea atât de reală, de vie şi de familiară de pe malul Ozanei.

Amintindu-şi chipul mamei sale, a inimoasei femei care a fost neîntrecută în minuni şi hărnicie, acea Smarandă ce înfioară de respect şi dragoste sufletul oricărui cititor, scriitorul creează o adâncă operă de educaţie, un model de povaţă dulce, mângâietoare, ce face ca să tresalte inima şi conştiinţa înspre cele bune şi frumoase ale vieţii.

        ,, Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte; şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat, când sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i gângurind şi uitându-mă în ochii-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat’’.

Prin dulcea limbă românească rostită cu atâta har şi haz, Ion Creangă atinge o performanţă a culturii, iar portretul mamei sale devine universal, precum şi copilăria lui este universală.

Nu o dată, cărturarii şi cercetătorii de seamă ai vieţii sufletului omenesc au observat că ,,mama este destinată a forma inima omului, iar adevărata civilizaţie este cea a inimii şi civilizaţia inimii este de competenţa mamei (C. Boliac)

Opera lui Ion Creangă este o bijuterie artistică în care Smaranda din Humuleşti rămâne pentru toate mamele un model de întărire a inimii şi a dorinţei de perfecţionare umană.