ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae CORNESCIAN

Insula

În acest timp, dacă aş fi amintit trecutul, ar fi trebuit
să fiu izgonit. Aidoma trupului dematerializat, purtat prin goluri
umplând întinderea extinsă chiar şi acolo unde nu putea fi nimic.
Nici măcar eterul de nuanţa apei. Şi nici un spectru al întunecării
cerului revărsat în degrade. În acest ceas, când doar în geamul tău
se unduia marginea de apus a mării. Lucea chiar şi în beznă,
chiar dacă orizontul plaviei îndepărtate nu mai putea fi surprins
de nici o privire. Şi nici nu exista în nici o realitate, exceptând
doar interferenţele inducătoare de iluzii. Când adâncurile
eliberau sclipiri conturate cu albastrul altor depărtări. Acele spaţii
ce nu se întunecau niciodată. Nici în alt prezent şi nici pe pozele
din casa ta, de unde se vedea mereu aceeaşi apă. Luminoasă
şi nemărginită. Plutind necontenit chiar deasupra pământului;
peste insula plină de râuri ce-mi purtau umbra înspre acelaşi loc,
întâmplător. Spre ceva ce putea exista doar acum. Când ştiam că tu
erai mai mereu aici, chiar dacă nimeni nu te întâlnea. Îndeosebi,
în acest timp, de neînchipuit într-un asemenea spaţiu. Aici,
unde lunceturile căpătau luminozităţi celeste. Şi nu se întunecau
nici măcar noaptea, căci apa de deasupra păstra vie lumina
stelelor din alte galaxii. Chiar şi în acest timp, când uitând totul,
ştiam că nu mai aveam unde să plec spre a te putea imagina
a fi mult mai reală decât rămâneam eu doar în prezenţa ta.
Doar pe acest ostrov, situat într-o realitate extinsă, acolo unde,
în mod firesc, nu putea fi nimic. Niciodată.