ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 23 Mai 2018
Autor Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 23 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

Matei Varga, pianistul român care are lumea la „picioarele sale„…

             Așa este prezentat de ani de zile, așa a fost prezentat și duminică seara, 20 mai 2018, la Realitatea TV  de unde ne-a dat probă și lecții de virtuozitate, talent și bun simț, când la o mână- când cu amândouă, când cu spusele sale încărcate de un zâmbet-râs mai mult decât optimist, totul închinat maeștrilor și profesorilor lui –Corina Chiriac, Ligia Pop, Mariana Nicolesco…pianul, ca să dobândească titlul de Fenomenalul, Poet al pianului, să-și adune lumea la ”picioarele sale”, cum ne-a fost recomandat, cu consimțământ binevoitor – o mândrie și pentru noi cei de acasă, din România.

            Cântă doar din clasici, este român prin naștere, a debutat la 8 ani, a studiat Conservatorul în Țară și după pelerinj în câteva orașe renumite, acum a devenit new-yorkez prin adopție, un pianist aclamat în toată lumea, ni s-a spus. Și, ne-am dat seama   că“Talentatul Domn Varga” este un tânăr miop, scuze…am greșit, este un bărbat arătos, mereu în mișcare, destul de vorbăreț, știe că are publicul la picioare nu după aplauze, ci după cât de adâncă este liniștea din sală, dar când este acasă, siguranța de sine, mi s-a părut, îl domină cu o extaziere firească. Mai cu seamă prin amintiri de-acasă,unele amuzante,din perioada reală a ”cozilor”… care nu-i lipsesc .

         Nu mai este cel de-acum 17-18 ani, adolescentul, de la PRO, a terminat cu mustăcioara și pletele boeme ale tânărului  de odinioară, teribilismul, calitate a oricărui drumeț…Acum, cum arăta când ne-a fost prezentat, cum am citit din mass-media, Matei Varga, fenomenul,   este un pianist de renume, în el este acumulat tot ce a adunat de pe scenele de la Carnegie Hall, New York, Filarmonica din Berlin, Casals Hall din Tokio și Royal Dramatic Theater din Stockholm – unde deja s-a dovedit un vrăjitor al pianului – românul care mulțumește celor care au avut încredere în el, l-au susțínut, au făcut investițíi  în și prin el.

          -Povestea cu mine  a început pe când aveam  cinci ani și cântam de zor piesele Corinei Chiriac, la coadă la cartofi. Aveam o găletușă verde pe care o puneam pe asfalt ca să fie scena. Aveam un făcăleț din acela de pisat usturoiul pentru mujdei, care servea drept microfon. De el era legată o ață, pentru că așa văzusem la TV, când cânta Corina Chiriac”, își amintește și descrie momentul  Matei.

         La un moment dat, prin 1985, bunica lui a fost abordată de o doamnă care  spunându-i că Matei avea ureche muzicală i-a sugerat, la cei cinci anișori ai lui,  să studieze muzica. În cele din urmă, părinții au acceptat ideea și l-au dat pe Matei la pian, urmând repertoriul, repetițiile , școala și concertele, Conservatorul, bursele  și… aplauzele, calificativele…Prin 2010 avea deja sase ani de când era new-yorkez. Cânta pe scenele Americii, scoatea discuri acolo și preda la școli bune în orașul în care nu dormea niciodată. Plecase  din România atras de cântecul de sirenă al lui Frank Sinatra “New York, New York”. Și Frankie – Old Blue Eyes nu -l mințise.

     -Cum mi s-a  părut New York-ul cu  artiștii lui? “Feroce”, răspunde. “Proiecte sunt multe, dar este și foarte greu. Cred că este motivul pentru care am dorit să ajung  la New York, pentru că mi-am dat seama că aici este o concurență absolut acerbă, prin ea și cu ea ești nevoit să te autodepășești și asta e lucrul care-mi place.”

        A debutat la Lincoln Center, 2010  a fost primul an de când a plecat în America în care, invitat de  români, a cântat în țară, inclusiv la Ateneu. Nu a fost supărat din cauza asta.  În Romania este acasă. Chiar dacă America pare mai aproape. In București a dat nas în nas cu numele său, scris  pe afișele care-i anunțau concertele.

      -Ce planuri de viitor ai? a fost întrebat. “Să  ajung încă o dată, de două ori și de o sută de ori să cânt la Carnegie Hall, la New York, și la Berlin și la Ateneul Român și la Sala Radio și de fiecare dată cei care mă ascultă  să spună: a progresat!”

        ”Tremur pentru succesul lui mai mult decât m-am preocupat vreodată pentru succesele mele”, spune Mariana Nicolesco.

      In sala de concerte, la repetitii, când  se aude numai pianul și te apropii de Matei este o mormoială continuă, spun apropiații lui.  Din cauza efortului, el gâfâie ca atunci când dai cu sapa și el explică: “Faptul că eu mormăi în timp ce cânt nu e tocmai un fapt fericit, dar starea aceasta vine de la dorința mea  de a cânta și de a trece prin filtrul vocal ceea ce se întâmplă pe claviatură”, explică Matei, fenomen pe care l-am sesizat și eu când l-am audiat duminică, marele muzician trăiește din plin împreună cu prietenul lui –pianul.

    Matei este omul care trăiește pentru un singur personaj: măria sa publicul și îi este, parcă  și frică să se gândească la faptul că în sala de concert el este stăpânul absolut al inimilor și sufletelor celor care îl ascultă și ceva nu ar fi cum trebuie, s-a scris.

   “Când cânt solo, nu folosesc ochelarii și deci e inutil să mă uit în ochii lor, pentru că,și așa,  nu i-aș vedea. Eu sunt miop. Dacă ești concentrat și ceea ce faci se petrece pe clape și mesajul tău ajunge, nu auzi un sunet în sală”. Asta e cel mai important răspuns.

V.M.: Cum ai început să cânți la pian?, l-a întrebat Vlad Mixica în HotView la 19 noiembrie 2009 și i-a răspuns cam ceea ce știm:

Matei Varga: Aveam 4-5 ani și eram absolut îndrăgostit de Corina Chiriac. Și mă fascina și îi ascultam în neștire melodiile și tot timpul i le cântam. Bunica mă lua foarte des să stăm la coadă la carne, la unt și acolo, neavând ce face, începeam să cânt. Evident numai cântecele Corinei Chiriac. Și eram un “entertainer” pentru toată lumea. Asta era bucuria mea. Intr-una dintre aceste escapade o profesoară de pian mi-a întrebat bunica dacă s-a gândit vreodată  să-și dea nepotul la muzică. I-a dat cartea de vizită, iar bunica mea a venit acasa în al nouălea cer. Insă părinții mei, care erau ingineri, au spus: “aaa…nu!”. Și au trecut vreo doi ani dar eu nu am încetat să cânt. Am caștigat la 7 ani “Ursulețul de Aur” – apoi a câștigat premii la mai multe competiții printre care concursul “Maria Canals” din Barcelona și “Festivalul George Enescu”, a câștigat premiul special pentru virtuozitate în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale pentru pianiști, “Vendome Prize”-  cântând cu vocea. Văzând părinții mei că nu mă potolesc au hotărît totuși să-mi cumpere o pianină și am început să studiez pianul cu acea profesoară întâlnită la coadă, la cartofi. 

 V. M.: Care a fost pentru tine acel moment hotărîtor care ți-a schimbat viața?, l-a mai întrebat printre altele:

Matei Varga: Imi place să cred că acel moment încă nu a venit. Sigur că ce spun este nedrept față de multe momente extraordinare care mi s-au întâmplat. Unul dintre ele este cel în care am câștigat o bursă integrală aici, în New York, și practic m-am mutat începând un cu totul alt fel de viață. Desigur, viața mea ca pianist nu a început la New York. Am avut parte de profesori extraordinari în România, am avut parte de foarte multă expunere și de foarte multe concerte. Când am plecat eram un nume cunoscut în cercurile muzicale și am fost promovat într-un fel de care nu mă voi putea niciodată plânge. Intr-un fel mă pot plânge pentru că, de când am plecat, interesul celor de acasă nu a fost la fel de mare de a mă reinvita. Și aș vrea să o facă.

Ce înseamnă participarea la Festivalul „ Enescu“? l-a întrebat Irina Hasnaș la 3 septembie 2013, invitat în țară și la Festivalul George Enescu.

      Înseamnă enorm, este un Festival cu totul extraordinar. În plus, este un Festival care are loc în ţara mea şi în oraşul meu natal. Aşa că mă simt foarte onorat şi extrem de fericit să pot lua parte. Sigur că am participat la concurs – sunt 12 ani de atunci şi am câştigat nişte premii, dar faptul că am fost invitat în cadrul Festivalului şi într-o companie atât de selectă mă onorează enorm…

   În afară de concertul de la Festivalul „Enescu“, ce alte proiecte mai are pianistul Matei Varga?  

    Întotdeauna îmi place să vorbesc despre proiecte după ce s-au realizat, sau doar cu puţin înainte. Oricum, pot să vă spun că în acest moment lucrez, tot cu Michael Hersch, la o operă pe care a început să o scrie – în mod cu totul surprinzător – înainte ca noi doi să ne cunoaştem. A terminat-o în urmă cu câteva luni. Este o operă pentru o singură interpretă, o singură soprană şi un grup cameral format din opt instrumente, pianul fiind unul dintre ele. Partea pentru pian a fost scrisă pentru mine în mod special. Cum vă spuneam, Michael a început lucrarea înainte ca noi să ne cunoaştem, fiind inspirat de ultima culegere de poezii a lui Marin Sorescu. Sunt poezii în principal despre moarte şi despre a muri. Este o literatură foarte sumbră, dar foarte emoţionantă, şi Michael a decis să folosească extrase din ea pentru această operă. În rest, lucrez la un proiect cu totul diferit, pentru că în sufletul meu rămân un romantic, iar una dintre piesele mele preferate este Lacul lebedelor de P. I. Ceaikovski. Una dintre marile frustrări pe care le-am avut de-a lungul anilor este că nu există nicio partitură, adaptare, transcripţie pentru pian solo, în care pianul să poată străluci cu toate resursele şi caracteristicile lui. Aşa că l-am rugat pe un tânăr compozitor american, Matt Van Brink, pe care-l ştiu şi-l apreciez foarte mult, să scrie pentru mine o Fantezie  – care, în forma ei finală, durează cam o jumătate de oră! – pe temele cele mai îndrăgite din Lacul lebedelor. 

Cu ce gânduri aşteptaţi Festivalul? 

       Este o bucurie extraordinară. Întotdeauna venirea acasă reprezintă un moment de tandreţe şi cumva de melancolie pentru mine. Desigur, nu mai locuiesc la Bucureşti, însă familia mea, părinţii mei sunt acolo, vorbim în fiecare zi şi se înţelege că mă consider român şi mă voi considera întotdeauna român. Nu am cântat de mulţi ani în ţară, după care am venit în 2010 într-o formulă cu totul deosebită şi foarte frumoasă pentru mine, la Ateneu, alături de Orchestra Conservatorului pe care l-am absolvit. A fost o revenire minunată şi publicul m-a făcut să simt că practic n-am plecat de acolo. 

Predă la New York
Numele: Matei Varga
Data şi locul naşterii: 29 octombrie 1980, Bucureşti
Starea civilă: necăsătorit
Studiile şi cariera: 

A absolvit Universitatea Naţională de muzică din Bucureşti în 2004, unde a studiat cu Ana Pitiş, Ioana Minei şi Sandu Sandrin.
Şi-a continuat studiile la Colegiul „Mannes“ din New York, unde a studiat cu Pavlina Dokovska obţinând masteratul în 2006 precum şi „Diploma de artist” în 2008.
A participat la clasele de măiestrie susţinute de Claude Frank Richard Goode, Jacob Lateiner, Murray Perahia, Menahem Pressler, Ignat Solzhenitsyn, Raoul Sosa şi Jean Yves Thibaudet.
În prezent, este profesor de pian la Şcoala de Muzică „Lucy Moses“ din New York.
Locuieşte în: New York
Ne-am bucurat că l-am reîntâlnit  duminică seara…