ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Gânduri răvășite la moartea lui Victor Crăciun

Primit pentru publicare: 07 Sept. 2018
Autor: Prof. Vasile LEFTER
Publicat: 08 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

.

.

    Din florilegiul meu de oameni aleși, pleacă spre înalturi unul câte unul.Mereu m-am considerat un om norocos, cunoscând valori ale acestui neam.Ce folos ? Zestrea amintirilor rare nu se transmite prin transplant. Doamne, ce nedreptate! Câți vor mai ști peste ani că în această țară a trăit și un Victor Crăciun,un înger din lumea stelelor?

  Colegii mei de facultate, din anii 1960-1965, ar trebui să semneze într-o carte de onoare virtuală și să-și amintească cu drag de boemul nostru asistent de la filologie, Victor Crăciun,un tânăr falnic, chipeș,cu o frunte cât bolta mânăstirii Putna.

Eram prea tineri și prea naivi ca să realizăm că avem la seminarul de literatură un asistent de mare vibrație românească.Pot spune că m-am gândit deseori la această apariție universitară fulgurantă.Era altfel! Plutea în alte sfere.Îi simțeai doar căldura vocii,îi citeai gândurile pe fruntea lată,fiind paralizat de zborul ideilor pe care le lansa cu naturalețe.A fost cu noi atât de puțin ,încât parcă a fost un vis.Pe vremea aceea se păstra o distanță obligatorie între student și profesor. Nimeni nu era de vină.Doar mentalitatea vremii punea stavilă comunicării.La seminar puteai să comunici ce doreai. Cred că ne-a vrut mai aproape!

     Victor Crăciun a fost pentru mine o enigmă.Nu știam de unde vine și unde merge.Avea un suflet prea bun pentru a fi un om obișnuit. Copleșiți de prestanța unui Alexandru Dima, Constantin Ciopraga,Gavril Istrati,  Alaxandru Husar etc.,noi,studenții boboci, ascultam fascinați și pe cei foarte tineri,de care ne simțeam mai aproape.Erau mai de-ai noștri! Regret că nu mi-am învins timiditatea și nu am stat mai mult în preajma celui mai iubit dintre asistenții anilor 1960-1962.Și ceilalți erau foarte buni.Victor era însă aparte!

   La ceas de trecere în altă lume, vreau să –i spun dragului nostru Victor Crăciun că l-am iubit cu toții,în felul nostru timid și timorat.

    Poate că mulți dintre colegii mei de la filologie,Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași nici nu au aflat că o frântură din formarea noastră ca filologi  ne va privi dintre stele. Nu-i nimic! Și în numele lor îi mulțumesc omului de cultură Victor Crăciun și mă simt onorat că l-am avut dascăl de românească! Am fost un om norocos!

    Drum bun spre stele,dragul nostru magister!