ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 16 Oct. 2018
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 19 Oct. 2018
Editor: Ion ISTRATE
Vestea mi-a comunicat-o prof. univ. Ioan Dănilă din Bacău, dar amănunte am aflat din ziarul Deşteptarea, şi m-am întrebat a cui este ONOAREA, a lui C.D. Zeletin, fiu al comunei Răchitoasa, de mult onorat cu tot felul de titluri culturale şi ştiinţifice, inclusiv cel de ACADEMICIAN, ori al Consiliului Local care, iată, a acordat în 2018, de Ziua Sfintei Parascheva, ocrotitoarea de rele a Moldovei lui Ştefan cel Mare, Titlul anunţat „pentru întreaga activitate dăruită științei și culturii românești, pentru calitățile de scriitor și pentru creșterea prestigiului și îmbunătățirea imaginii comunei Răchitoasa la nivel național”.
De asemenea, tot mare cinste, pentru cine, de la începutul anului școlar 2019-2020 Liceul Tehnologic Răchitoasa va purta numele „C. D. Zeletin”.
Mai aflăm, la ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de onoare au fost prezenți, alături de primarul Valentin Moraru, de consilierii locali și de cetățenii comunei, președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, conf. univ., publicist și redactor al revistei Ateneu Ioan Dănilă, președintele Societății Cultural-Științifică ,,Vasile Alecsandri” (inițiatoarea evenimentului), și consilierul parlamentar Nelu Broșteanu, al deputatului Ioan Floroiu.
Despre Constantin Dimoftache/scriitorul C. D. Zeletin aflăm detalii din ceea ce scrie Zarul la care ne-am referit. „s-a născut pe 13 aprilie 1935 în satul Burdusaci, comuna Răchitoasa. Este considerat una dintre cele mai proeminente personalități ale științei și culturii românești, luând în calcul anvergura operei sale științifice și recunoașterea unanimă a meritelor scriitoricești, reflectate în volume publicate și articole găzduite de publicații prestigioase. C. D. Zeletin, medic, biofizician, poet, eseist și traducător de poezie italiană și franceză, poartă și pecetea unei familii celebre, cu ramificații înspre familiile biologului George-Emil Palade (singurul român deținător al Premiului Nobel pentru Știință ), a fondatorului Spitalului de Psihiatrie din Iași, Alexandru Brăescu, a filosofului Ștefan Zeletin și a altor personalități.
Premiat în anul al III-lea de facultate (1956), ameninţat să nu-şi poată continua studiile din cauza „originii sociale nesănătoase“, a fost nevoit să fie înfiat de bunicii paterni, Constantin Dimoftache şi Natalia Dimoftache (născută Palade). În felul acesta numele a rămas nemodificat, singura schimbare fiind iniţiala tatălui: N(icolae) – preot, înlocuită cu C(onstantin)”.
Deosebit, ne permitem a aminti celor care au urechi să audă, dar şi iniţiativă, respect pentru Om şi omul local de cultură, că Răchitoasa, numai dintre foştii mei colegi, au şi alte nume care răsună în lume: Neculai Ciochină, pictor cu o largă şi recunoscută activitate pe continent, Alexandru Gh. Tacu, poet, tatăl lui „Mălin vestitorul revoluţiei” din 89…
Ion N. Oprea
16 octombrie 2018
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania