Alungați ciorile de pe mantia lui Eminescu!

Trec zilnic, de foarte multe ori, prin fața Bisericii Uspenia din Centrul Istoric al Botoșanilor, unde se află amplasată statuia lui Mihai Eminescu. Nu e vorba de bustul lui Eminescu amplasat pe zidul vechi al unei clădiri – locul proprietății familiei poetului -, care nu prea seamănă cu nici una din chipurile celor patru fotografii cunoscute, ci e vorba de statuia din curtea bisericii.
Era în ianuarie, imediat după ce oficialii orașului au avut grijă să povoazeze monumentul cu o coroană de brad garnisită cu floari albe, ceea ce îndeamna la respect și recunoștință față de Eminescu.

Dar, acest gest, devenit de câțiva ani de rang național, este mereu umilit de fel de fel de situații jenante, le-aș numi, chiar ,,profanatoare”. Nu e cazul situațiilor văzute frecvent, când stoluri de ciori smulgeau din florile imaculate, ci  a tot felul de calomnii împrăștiate după fiecare eveniment dedicat lui Eminescu. De data acesta nu am mai putut răbda și ceea ce clocotea în adâncul sufletului meu, de câțiva ani, a răbufnit și am strigat: alungați ciorile de pe mantia lui Eminescu! Aceasta a fost în ianuarie.

Mai târziu, am constatat că în revista de cultură Hyperion în loc să fie un editorial în semn de omagiu Luceafărului poeziei românești, pe prima pagină apare o sferditură din care nu se înțelegea nimic, ci doar gestul disperat al unui ins frustrat. Și mă gândeam:  Hyperion nu e un tabloid și ce va zice lumea, lumea cultă, care așteaptă înțelepciune și atitudini adecvate din acest colț al neamului românesc, atunci când e vorba de Eminescu?

Am avut dreptate în rațiune, ce persistă în conștiința-mi, pentru că un semnal editorial, scris de prof. Al.D. Funduianu, în Revista Luceafărul, mi-a stârnit interesul de a citi cu mai multă atenție o revistă literară, ce apare în Muntenia, unde lucrurile se văd și se judecă cu totul altfel, adică mai cerebral și pertinent. Am avut dreptate, pentru că acelei izbucniri pornite din adâncul ființei mele: alungați ciorile de pe mantia lui Eminescu, i–am găsit potrivire într-un cutezător articol semnat de Virgil Diaconu: ,,Interviu cu Emilian Marcu”.

Din respect pentru verticalitatea și înțelepciunea acestor domni, nu voi face un comentariu, aș fi un veleitar, ci voi insera un pasaj din acel material publicat: ,,(…) Este lista lui Manolescu singura care propune ierarhii false?/ Tot la fel se procedează şi cu Premiul Eminescu de la Botoşani unde, pe lângă poeţi importanţi, au beneficiat de acest premiu şi pseudopoeţi sau inşi mai mult decât modeşti la acest capitol. Eminescu, la Botoşani, a fost privatizat şi trecut în proprietate personală de o gaşcă de aşa-zişi poeţi, fiind exploatat la maximum. Pe hlamida Poetului poposesc tot felul de hultani, mai aproape de ciori decât de vulturi, şi ciugulesc parcă din colivă. Iar, când e nevoie să ia atitudine împotriva detractorilor, se fac a nu fi acasă şi a nu auzi cele spuse de chiar colegii lor de cumetrii literare.  Asta e o tehnică foarte cunoscută de a jupui fonduri de la Guvern sau de la Uniune. Dacă nu eşti cu noi, nu eşti scriitor – este deviza după care se jupoaie cu maximă rapacitate tot. Ei ştiu să jupoaie oaia, nu să o tundă!(…)” (Virgil Diaconu în ,,Despre USR, lista lui Manolescu, mafia premiilor literare, nobelizările româneşti şi postmodernismul de haită” – interviu cu Emilian Marcu.

Așadar, nu îndrăznesc, nu am curajul să mai continui, ci doar să vă îndemn să citiți Nr.2/2012 al revistei literare ,,Cafeneaua Literară” , editată de Centrul Cultural Piteşti, sub coordonarea scriitorului Virgil Diaconu. Veți găsi aici ,,Interviul cu Emilian Marcu” și un articol semnat de  Gh.Frangulea , Polemos – Ce face U.S.R. pentru membrii ei? Revista poate fi citită lejer pe internet la adresa:  http://www.centrul-cultural-pitesti.ro