Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 3 (123), Martie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 24 Mart. 2019
Autor: D.M. GAFTONEANU, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 24 Mart. 2019
© D. M. Gaftoneanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Ecoul unui zbor spre Marte
(Parodie-pamflet cu acrostih – DOREL MIHAI GAFTONEANU)
Motto: ,,Nu există nimic într-o omidă care să-ţi spună că va deveni un fluture.” (Buckminster Fuller)
Deși admit că… nu se face,
O spun pe șleau: eu vreau pe Marte,
Rebel, să zbor cât mai departe…
E doar o glumă, fiți pe pace!
La o adică, mulți vor spune:
,,Mai sunt ca tine… milioane,
Icar naiv, amfitrioane,
Hai să vedem c-o faci… pe bune!
Ai spus o vorbă… aruncată?
I-o piază rea ce-o poartă vântul!
Grăbește-te să-ți ții cuvântul,
Acum, pe loc, nu altădată!
Firește, nu vorbim degeaba,
Te provocăm și-ți dăm o oră-
Odată ce-ai intrat în horă,
Nu te suci, sfârșește-ți treaba!”
Ei bine, văd că-mi vine rândul,
Am spus că plec, da, plec și basta,
Nu neg că am promis aceasta:
Un drum (doar dus!)… și doar cu gândul!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Mi-au plăcut mult, atât pamfletul, cât și acrostihul.
Sincere felicitări, distins prieten, Dorel Mihai GAFTONEANU!