Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

ALEXANDRU ZUB, 85

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

ALEXANDRU ZUB, 85

Primit pentru publicare: 11 Oct. 2015
Autor: Silvia LAZAROVICI
Publicat: 11 Oct. 2015
Republicare în ed. rev.: 08 Oct. 2019
© Silvia Lazarovici, ©Agata, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro



(Text și foto preluate integral din volumul Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic. Ediție aniversară. Ed. Agata, 2018)

Zub, Alexandru,SPB-2014

ZUB, ALEXANDRU

n. 12 oct. 1934, com. Vârfu Câmpului, jud. Botoşani

Istoric al culturii, eseist, editor, publicist, academician. A absolvit studiile elementare în satul natal (1941-1945), Şcoala Pedagogică „Al. Vlahuţă” din Şendriceni-Dorohoi (1946-1953), Facultatea de Istorie, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi (1953-1957), doctorat în istorie (1973), bursier al Fundaţiei Humboldt (1977-1978).

A funcţionat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Filologie din Iaşi (1957-1958), bibliograf la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi (1964-1968), cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi, responsabil al colectivului de Istoria culturii (1968-1989), director al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi (1990-2010), profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi (1990-2001), Directeur d’Etudes a l’Ecole des Hautes Etudes, Paris (1993, 2004).

Detenţie politică (Iaşi, Jilava, Gherla, Balta Brăilei), în perioada 1958-1964, pentru organizarea sărbătoririi a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare pe tronul Moldovei (Putna, 12-24 apr. 1957). Debut publicistic în Viaţa studenţească (1957), cu eseul Ştefan cel Mare şi posteritatea; colaborări la numeroase periodice cu articole, studii sau eseuri de istorie literară sau de istorie a culturii: O schiţă de moravuri a lui M. Kogălniceanu, necunoscută (Revista de istorie şi teorie literară, tom 17, nr. 3, 1968), În jurul unor însemnări inedite ale lui M. Kogălniceanu (1838-1839) (Revista de istorie şi teorie literară, tom 19, nr. 2, 1970), Kogălniceanu şi Hasdeu. Marginalii (Muzeul de istorie, 1970), Cu privire la începuturile „Societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi” (Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, 1972), Viziune şi desfăşurare istorică la Mihai Eminescu (Revista de istorie şi teorie literară, 1980), Eminescu: patosul veracităţii (Românii în istoria universală, vol. 3, Iaşi: Univ. „Al.I. Cuza”, 1989), Eminescu: teme şi reflecţii tocquevilliene (Dacia literară, nr. 9, 1993), Un monografist al Basarabiei: G. Călinescu (Dacia literară, nr. 16, 1995), Un clasic: Tudor Vianu (Dacia literară, nr. 27, 1997), Istoria culturii la o nouă răspântie (Dacia literară, nr. 1, 2003), Un exeget al creaţiei populare: Ion H. Ciubotaru (Convorbiri literare, nr. 4, 2007), Spiritul „normalian” şi pepiniera de la Şendriceni (Luceafărul, nr. 1, 2010), Sinteza ca suport spiritual (Dacia literară, nr. 3-4, 2012), Caleidoscop memorial: Vasile Fetescu (Luceafărul, nr. 4, 2013), Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga (Dacia literară, nr. 5-6, 2013), Papa Francisc: un discurs dialogic (Cronica veche, nr. 3, 2014), Trecut şi prezent la Seminarul Teologic din Dorohoi: secvenţe memoriale (Luceafărul.net, 31 mart. 2014), Anton Durcovici, episcopul martir (Cronica veche, nr. 4, 2014), Alecu Russo, nu doar ocazional (Convorbiri literare, nr. 4, 2014), Ana Blandiana în spaţiul memorial: note ego-istorice (Convorbiri literare, nr. 5, 2014), Tăria cuvântului, elocinţa tăcerii (Convorbiri literare, nr. 11, 2014), Romulus Rusan – ipostază istoriografică (Scriptor, nr. 1-2, 2015), Eminescu: discursul gravității (Convorbiri literare, nr. 1, 2018), Eminescu: preeminența fondului (Cronica veche, nr. 1, 2018), Eugen Simion: Memento cordial (Expres cultural, nr. 9, 2018) ş.a. A mai semnat şi Al. Constantin.

Redactor responsabil al Anuarului Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” (Iaşi: Editura Academiei, 1990-2004, în colab.), coord. al rev. Xenopoliana (I-XII, 1993-2004, în colab.); membru în colegiile de redacţie ale unor reviste istorice sau culturale apărute în ţară sau peste hotare, colab.: Caiete critice, Convorbiri literare, 22, Expres cultural, Memoria, Revue Roumaine d’Histoire, Revue des Etudes Sud-Est Europeennes, Revista de Istorie a Moldovei, Timpul, Viaţa Românească, New International Journal of Romanian Studies (Amsterdam/Bucureşti), Quaderni (Milano) ş.a.; director de onoare al revistei Daciei Literare (serie nouă).

A susţinut prelegeri la prestigioase universităţi şi institute de cercetare din Europa şi Statele Unite ale Americii, a participat la numeroase congrese internaţionale de ştiinţe istorice (1980, 1985, 1990, 2000).

Membru al Academiei Române (coresp. din 1991, titular din 2004), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie (2005-2009), vicepreşedinte al Societăţii Istoricilor din România, membru al Asociaţiei pentru Studiul Sud-Estului European, al Comisiei Internaţionale de Istoriografie, al Asociaţiei Istoricilor Europeni, al Asociaţiei Istoricilor Americani, al Societăţii Internaţionale pentru Studiul Timpului, al Academie Internaţional de Droit Linguistique, preşedinte al părţii române în Comisia Mixtă de Istorie Româno-Cehă a Academiei Române.

Premiul de Excelenţă pentru fundamentarea modernă a discursului istoriografic, acordat de revista Convorbiri literare, apr. 2004; Doctor honoris causa al Universităţilor: „Dunărea de Jos” Galaţi (2004), „Ştefan cel Mare” din Suceava (2004), „2 Decembrie 1918” din Alba Iulia (2005), „Ovidius” din Constanţa (2006); Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres, conferit de guvernul francez (1995), Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer (2000), Om al Anului 2002 (ABI), Cetăţean de onoare al oraşului Botoşani (2005), Cetăţean de onoare al comunei Vlăsineşti (2006), Medalia „Eroul Libertăţii”, acordată de Republica Ungară, cu ocazia semicentenarului revoluţiei din 1956 (16 oct. 2006), Crucea Casei Regale a României (11 dec. 2008), Professor emeritus al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (23 oct. 2009), Profesor de onoare al Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (23 oct. 2009), Cetăţean de onoare al oraşului Iaşi (2009), Distincţia Oamenii Timpului (Iaşi, 12 dec. 2009), membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Premiul „Nicolae Bălcescu” acordat de Academia Română, 1974, Premiul „Vasile Pârvan” pentru activitate în domeniul istoriei patriei şi valorificării moştenirii culturale, acordat de revista Ateneu, 1984; Premiul Opera Omnia acordat de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, 2014; Premiul Opera Omnia pentru opera sa istorică şi contribuţia la promovarea culturii naţionale, acordat la Festivalul Naţional de Poezie „Nichita Stănescu”, Ploieşti, mart. 2015; Premiul Național Negruzzi pentru Istorie, 2017.

Figurează în volumul colectiv Cartea Jijiei: povestea unui râu/ coord. Adrian Neculau, Nicolae Turtureanu (Iaşi: Alfa, 2013).

OPERA: Mihail Kogălniceanu, 1817-1891: Biobibliografie (Bucureşti: Editura Enciclopedică Română: Editura Militară, 1971), A.D. Xenopol, 1847-1920: Biobibliografie (Bucureşti: Editura Enciclopedică Română: Editura Militară, 1973), Vasile Pârvan, efigia cărturarului (Iaşi: Junimea, 1974), Mihail Kogălniceanu – istoric (Iaşi: Junimea, 1974), Vasile Pârvan, 1882-1927: Biobibliografie (Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică: Editura Militară, 1975), Junimea, implicaţii istoriografice (Iaşi: Junimea, 1976), M. Kogălniceanu, un fondateur de la Roumanie moderne (Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978), Hundert Jahre Unabhängigkeit Rumäniens, 1877-1977 (mit Beiträgen von Alexandru Zub und Gerhard Ernst; Regensburg: Osteuropainstitut, 1978), A scrie şi a face istorie: istoriografia română postpaşoptistă (Iaşi: Junimea, 1981), Biruit-au gândul: note despre istorismul românesc (Iaşi: Junimea, 1983), Pe urmele lui Vasile Pârvan (Bucureşti: Sport-Turism, 1983), L’Historiographie roumaine à l’âge de la synthèse: A.D. Xenopol (Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983), Mihail Kogălniceanu (Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984), De la istoria critică la criticism: istoriografia română la finele secolului XIX şi începutul secolului XX (Bucureşti: Editura Academiei RSR, 1985; ed. a 2-a, cu subtitlul Istoriografia română sub semnul modernităţii. – Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2000), Les dilemmes d’un historien: Vasile Pârvan (Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985), Cunoaştere de sine şi integrare (Iaşi: Junimea, 1986; ed. a 2-a, cu subtitlul Identitate, durată, devenire istorică. – Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2004), Istorie şi istorici în România interbelică (Iaşi: Junimea, 1989), Istorie şi finalitate (Bucureşti: Editura Academiei Române, 1991; ed. a 2-a, cu subtitlul În căutarea identităţii. – Iaşi: Polirom, 2004), În orizontul istoriei (Iaşi: Institutul European pentru Cooperare Cultural-Ştiinţifică, 1994), Eminescu. Glose istorico-culturale (Chişinău: Editura Enciclopedică „Gheorghe Asachi”, 1994), La sfârşit de ciclu: despre impactul Revoluţiei franceze (Iaşi: Institutul European, 1994), Impasul reîntregirii (Iaşi: Timpul, 1995), Chemarea istoriei: un an de răspântie în România postcomunistă (Iaşi: Junimea, 1997), Discurs istoric şi tranziţie: în căutarea unei paradigme (Iaşi: Institutul European, 1998), Orizont închis: istoriografia română sub dictatură (Iaşi: Institutul European, 2000), Reflections on the impact of the French Revolution. 1789, de Tocqueville, and Romanian culture (Iaşi/Oxford/Portland: The Center for Romanian Studies, 2000), Oglinzi retrovizoare: istorie,memorie şi morală în România: Alexandru Zub în dialog cu Sorin Antohi (Iaşi: Polirom, 2002), Vasile Pârvan: dilemele unui istoric (Iaşi: Institutul European, 2002), Istoriografia română la vârsta sintezei: A.D. Xenopol (Iaşi: Institutul European, 2004), Cultură şi politici culturale în România modernă (Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2005), Mihail Kogălniceanu, arhitect al României moderne (Iaşi: Institutul European, 2005), Discurs istoric şi ego-istorie (Bucureşti: Editura Academiei, 2006), Romanogermanica: secvenţe istoriografice (Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2006), Clio sub semnul interogaţiei: idei, sugestii, figuri (Iaşi: Polirom, 2006), Urme de eternitate (Iaşi: Doxologia, 2010), Mihail Kogălniceanu-istoric (Iaşi: Editura Universităţii „Alexandru I. Cuza”, 2012), N. Iorga: studii şi note istoriografice (Brăila: Muzeul Brăilei: Editura Istros, 2012), Alexandru Zub la Sighet (Bucureşti: Fundaţia Academia Civică, 2012), Cantemiriana: eseuri, note de lectură (Brăila: Editura Istros: Muzeul Brăilei, 2014).

Coord., colab.: A.D. Xenopol.Studii privitoare la viaţa şi opera sa (în colab.; Bucureşti: Editura Academiei RSR, 1972), Cuza Vodă. In memoriam (în colab.; Iaşi: Junimea, 1973), Culture and Society: Structure, Interferences, Analogies in the Modern Romanian History (Iaşi: Editura Academiei RSR, 1985), La Révolution Francaise et les Roumains: impact, images, interprétations (Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1989), Temps et changement dans l’espace roumain: fragments d’une histoire des conduites temporelles (Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1991), Cultură şi societate: studii privitoare la trecutul românesc (Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1991), Identitate/alteritate în spaţiul cultural românesc (Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1996), Basarabia: dilemele identităţii (în colab.; Iaşi: Fundaţia Academica „A.D. Xenopol”, 2001), Populism, demagogie sau realism politic (în colab.; Iaşi: Fundaţia Academica „A.D. Xenopol”/ Fundaţia „Konrad Adenauer”, 2001), Globalism şi dileme identitare: perspective româneşti (în colab.; Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2002), Sovietization in Romania and Czechoslovakia: history, analogies, consequences (în colab.; Iaşi: Polirom, 2003), Franţa, model cultural şi politic (în colab. Iaşi: Junimea, 2003), Südosteuropa im 20. Jahrhundert: Ethnostrukturen, Identitäten, Konflikte (în colab.; Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”/ Konstanz: Hartung Gorre Verlag, 2004), Cultură, politică şi politici culturale în România modernă (în colab.; Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 2005), Unirea Principatelor: momente, fapte, protagoniști (în colab.; Iași: Junimea, 2005) ş.a.

A îngrijit ediţiile critice ale unor importante lucrări de referinţă în istoria română: V. Pârvan – Corespondenţă şi acte (Bucureşti: Minerva, 1973), M. Kogălniceanu – Opere II (Bucureşti: Editura Academiei RSR, 1976), V. Pârvan – Scrieri (Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981); A.D. Xenopol – Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. 1 (ed. a 4-a; Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985), *** Ion Nistor: 1876-1962 (în colab.; Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1993), *** Victor Slăvescu: 1891-1977 (în colab.; Bucureşti: Editura Academiei, 1993), *** Ilie Minea (în colab.; Iaşi: Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, 1996), *** I.D. Ştefănescu: 1886-1981 (în colab.; Iaşi: Fundaţia Academică „A.D. Xenopol”, 1997), V. Pârvan – Memoriale (Bucureşti: Cartea Românească, 2001), Idei şi forme istorice: patru lecţii inaugurale (Bucureşti: Cartea Românească, 2003), Scrieri alese (Bucureşti: Editura Academiei Române, 2006; 2011) ş.a.

REFERINŢE:
ŞTEFĂNESCU, ŞT. (ed.) Enciclopedia istoriografiei româneşti. – Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978; BUSUIOC, N. Oglinzile cetăţii: dialoguri ieşene. – Iaşi: Omnia, 1993; IVANICI, I.; MARCU, P. Nemuritorii. Academicieni români. – Bucureşti: Agenţia Naţională de Presă-Rompres, 1995; PAVLOVICI, F.C. Tortura pe înţelesul tuturor. – Chişinău: Cartier, 2001; NEAGOE, S. (ed. şt.) Istorici români de azi. Mică enciclopedie. – Bucureşti: Editura Machiavelli, 2003; IVĂNESCU, D.M CHELCU, M. (ed.) Istorie şi societate în spaţiul est-carpatic (secolele XIII-XX). Omagiu Profesorului Alexandru Zub. – Iaşi: Junimea, 2005; *** Zece pentru România. – Bucureşti: Humanitas, 2006; BUSUIOC,N; BUSUIOC, FL.  Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani: dicţionar. – Ed. a 3-a, rev. şi ad. – Iaşi: Vasiliana’98, 2009;NESTORESCU, A. Zub, Alexandru în Dicţionarul general al literaturii române, vol. 7: Ţ-Z. – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2009; *** Historia subspecie aeternitas. In honorem Alexandru Zub/ red. V. Spinei, Gh. Cliveţi. – Bucureşti: Editura Academiei Române; Brăila: Muzeul Brăilei. Editura Istros, 2009; *** Cartea Jijiei: povestea unui râu/ coord. Adrian Neculau, Nicolae Turtureanu. – Iaşi: Alfa, 2013; MATEI, M. Jurnal de călătorie. – Botoşani: Quadrat, 2013, CLIVEŢI, GH. (coord.) Frumoasă înălţare de cuvinte Academicianului Alexandru Zub. – Iaşi: Institutul de Istorie ,, A.D. Xenopol”, 2014; ILISEI, Gr. Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete. – Iaşi: Doxologia, 2015; LĂZĂRESCU, R. La ora confesiunilor. – Focşani: Pallas Athena, 2015; ILISEI, Gr. Chipuri pe pânza vremii. – Iași: Junimea, 2017.
*
CONDURACHE,EM. Pasiune şi competenţă, Contemporanul, nr. 14, 1975; CONSTANTINIU, F. Junimea. Implicaţii istoriografice, Revue roumaine d’histoire, nr. 2, 1977; DRĂGAN, M. Junimea. Implicaţii istoriografice, Cronica, nr. 7, 1977; MĂNUCĂ, D. Junimea. Implicaţii istoriografice, ALIL, t XXVI, 1977-1978; PETRESCU, L. Junimea.Implicaţii istoriografice, Tribuna, nr. 12, 1977; CIOCULESCU,Ş. Vasile Pârvan – poetul imnic, România literară, nr. 19, 1982; DUŢU, AL. A scrie şi a face istorie, România literară, nr. 5, 1982; FLORESCU, GH.I. Biruit-au gândul, Convorbiri literare, nr. 3, 1984; MITREA, I. AL. Zub – Premiul „Vasile Pârvan” al revistei Ateneu, pentru activitate în domeniul istoriei patreiei şi valorificării moştenirii culturale, Ateneu, nr. 12, 1984; STROE, L. Cunoaştere de sine şi integrare, Ateneu, nr. 7, 1984; CÂNTEC, F. Demnitatea implicării, Caiete botoşănene, nr. 12, 1987 (Ateneu); PUŞCAŞ, V. Datoria creaţiei majore, Tribuna, nr. 24, 1987; FLOREA, V. Istorie şi istorici în România interbelică, Ateneu, nr. 10, 1989; ANGHELESCU, M. Timpul eminescian, Luceafărul, nr. 28, 1994; DOBRESCU, AL. Tânărul Alexandru Zub, Convorbiri literare, nr. 11-12, 1994; BERINDEI, D. Alexandru Zub la 60 de ani, Memoriile Secţiei de Ştiinţă şi Arheologie, seria IV, tomul XIX, 1994, Bucureşti, 1996; SIMONCA,OV. Interviu cu Alexandru Zub, Observator cultural, nr. 336, 2003; PLATON, AL.-Fl. In honorem Alexandru Zub, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, 5, 2004; ANGHELESCU, M. La aniversare: Alexandru Zub, Observator cultural, nr. 496, 2009; MANOLE, GH. Academicianul Alexandru Zub la 77 de ani, Luceafărul (Botoşani), nr. 10, 2011; BURAC, GH. Alexandru Zub la Sighet, Luceafărul (Botoşani), nr. 2, 2013; CÎNTIC, F. Kogălniceanu, Zub – istorici, Dacia literară, nr. 9-10, 2013; BLANDIANA, A. O operă scrisă şi trăită, Pro Saeculum, nr. 5-6, 2014; CÂNTIC, F. Preliminarii la analiza operei lui Alexandru Zub, Hyperion, nr. 10-11-12, 2014; HUREZEANU, D. Sărbătoarea nesărbătoritului, Cultura, nr. 47, 2014; ILISEI, GR. Ceasuri mărturisitoare cu Alexandru Zub, Cronica veche, nr. 9, 2014; LĂZĂRESCU, R. „Am crescut … odată cu îndoielile din mine…”, Pro Saelecum, nr. 5-6, 2014; MANOLE, G. Un model cultural, Cronica veche, nr. 9, 2014; SIMION, E. Alexandru Zub ’80, Cultura, nr. 481-482, 2014; TONIŢĂ, F. Alexandru Zub – 80, Hyperion, nr. 10-11-12, 2014; CUBLEŞAN, C. Eminescu identitatea naţională, Scrisul Românesc, nr. 10, 2016; CREŢU, N. Alexandru Zub despre Eminescu, Scriptor, nr. 9-10, 2016; LEMNY, Şt. Chemarea Istoriei, Scriptor, nr. 9-10, 2016; SPINEI, V. Acad. Alexandru Zub, succintă evocare, Curtea de Argeş, nr. 7, 2016; VASILIU, Al. Lumea noastră…(dialog I), Scriptor, nr. 11-12, 2015; VASILIU, Al. Mai mult talent poetic… (dialog II), Scriptor, nr. 1-2, 2016; Istoria şi dilemele lumii de azi (dialog III), Scriptor, nr. 3-4, 2016; MOLDOVAN, A. Un Cicero al României moderne văzut de Alexandru Zub, Scriptor, nr. 3-4, 2018; VITCU, D. Laudatio (fragm.), Scriptor, nr. 1-2, 2018.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania