Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

MARII POEȚI URCĂ ÎN VEȘNICIE DIN MIJLOCUL POEȚILOR
DRAGOȘ VRÂNCEANU

Primit pentru publicare: 13 Oct. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 14 Oct. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Era la începutul lunii mai 1977, mălinii înfloriseră la Drăgășani, răspândind un miros îmbătător peste oraș. Pe 4 mai am primit telefon de la directorul Casei de Cultură din orașul meu natal că sunt invitat la Rm.Vâlcea, în ziua de 5 mai, la Palatul Culturii la o întâlnire cu scriitorul Dragoș Vrânceanu și încă doi scriitori de la revista TRIBUNA. Ion Ciurduc directorul Casei de Cultură mi-a spus la telefon să iau și cele două antologii “ Cumpăna“ editată de Casa Județeană a Creațiri Populare Vâlcea, apărută îm 1969 și “ Trepte“ cu o prefață de Dragoș Vrânceanu, editată de Casa de Cultură-Rm.Vâlcea, apărută în anul 1972, având grafica semnată de Maria Crișan, că este posibil ca și noi poeții vâlceni să citim din lucrările noastre publicate de aceste două antologi.

Eu am mai luat, pentru orice eventualitate, antologia “Trofee “ editată de Editura CNEFS, București 1967, unde aveam publicate câteva poezii dedicate sportului și volumul meu de debut”Ochi deschis “ , apărut la Editura “Litera “ în 1974, având coperta realizată de Aurelian Petrescu. Volum lansat în toamna anului 1974 la librăria din Drăgășani, cu participarea domnilor Ion Șt.Lazăr, prof. Emil Istocescu, Teo Văcărescu și a două actorițe, printre care regretata Ada Gârțoman, de la Teatru Popular din Rm.Vâlcea, care au susținut un recital din poeziile mele.

Cu o zi înainte de a pleca, m-am întâlnit pe strada Decebal din Drîgășani cu fostul coleg de clasă Radu Vasile, viitorul prim ministru al României, știind că și el scria versuri, participând prin anii 1960 la cenaclul literar Gib I. Mihăescu, înființat de mine, l-am invitat la Rm.Vâlcea a doua zi. Mi-a spus că nu poate veni că pregătește doctoratul în “ Istoria economiei.“Îl ajuta tată-l său în strânmgerea materialelor, domnul Ion C.Vasile.Acesta era istoric local.

Pe 5 mai, joi,  dimineața am plecat cu trenul spre frumosul oraș al lui Mircea cel Bătrân.Ajuns la Palatul Culturii m-am întâlnit cu George Țărnea, Lucian Avramescu, Ioan Barbu, Felix Sima, Doru Moțoc, Ioan Șt.Lazăr, Ion I. Alexandrescu, Ion Tălmaciu, Petre Tănăsoaica,  Smereanu Gh,Gheorghe Bobei, Gh. Achim, Constantin Argeșeanu, Alexandru Cerna Rădulescu,  Constantin Zărnescu, venit de la Cluj și Victor Felea tot de la Cluj.

În prezidul erau Constantin Zărnescu, Doru Moțoc, prof.și compozitor Marin Brânaru, Ion Șt.Lazăr, iar la mijloc între Doru Moțoc și Marin Brânaru era renumitul poet Dragoș Vrânceanu.

Ne-a venit rândul să citim fiecare poet câte o poezie din cărțile noastre.

Pe la mijlocul manifestării, după ce vorbise poetul Dragoș Vrânceanu, nu înainte de a vorbi despre dânsul Ion I. Alexanmdrescu care a spus:”  că Dragoș Vr\nceanu s-a născut la . 14 febr. 1907, anul răscoalei țărănești, în fosta comună Băbeni-Bistriţa, azi – ora;ul. Băbeni –  decedat. la 4 mai 1977, Bucureşti) – poet, eseist, traducător, diplomat. Studii superioare şi doctorat (în litere şi filosofie) la Florenţa. Redactor în presă şi profesor de limba italiană la Academia de Înalte Studii Comerciale (până în 1949). În anii ’50, a fost colaborator al Institutului de Folclor şi al Institutului de Lingvistică din România. În Italia, a lucrat în calitate de corespondent de presă, ataşat cultural pe lângă Consulatul general român din Milano, profesor la Universitatea din Urbino, colaborator al Radiodifuziunii Române pentru cronica România-Italia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Volume publicate: Cloşca cu puii de aur (1934, Premiul Uniunii Scriitorilor şi aprecieri elogioase din partea lui G. Călinescu), Columna (1965), Poemele transhumanţei (1968), Poezii (1968), Poezii (1970), Întâlniri cu scriitori italieni (1972), Migdalul înflorit a doua oară (1972), Cântecele casei de sub pădure (1973), Creioane colorate – versuri pentru copii (1974), Cântecul vremilor (1975), Cloşca cu puii de aur şi alte poezii – antologie de autor (1975), Materia literară şi idealurile ei (1976), Priveşte spre oraş (1976), Expediţiile lui . . . Alexandra cea mică – poveste în versuri (1978) etc. (DCLR, pag. 256; DDLR, pag. 424-425; DLRC/1, pag. 661-662; DLRC/2, pag. 619-620; DSR, pag. 518). Fiind amic cu Eugenio Montale.”

Nu a terminat bine de vorbit Constantin Zărnescu și am sesizat că poetul Dragoș Vrânceanu a pus capul pe umărul lui Marin Brânaru. Atunci cineva din sală a strigat:-Moare domnul Vrânceanu!
-Să vină un doctor! A strigat Doru Moțoc.
În sală a început o vânzoleală de nedescris. Câțiva din prezidiu l-a luat  pe brațe și l-a scos în culise.Toți am rămas înmărmuriți. Apoi, s-a lăsat o liniște.Probabil că Poetul se pregătea să urce la cer înconjurat de sufletele poeților din sală.
Pe drum, în tren, seara târziu, am scris poemul”Poeții nu mor niciodată “ pe carnetul de care nu mă despărțeam niciodată.

Poeţii nu mor niciodată
Poeţii nu mor niciodată, ei doar
îşi odihnesc zborul
între clipa ce vine şi visul cea fost
potolind focul din oase şi luna
cu dorul,
arzând întotdeauna
cu rost.

Poeţii nu mor niciodată, se-ntorc în cuvinte
eterne vorbe încolţite-n brazdă
în frunze,flori şi în întoarceri din cele sfinte
sau în zborul păsărilor ce torc la stână
cântece pregătite să fie gazdă
în care intrăm cu ei de mână.

Poeţii nu mor niciodată ei vin
coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,
de apă şi iz de pelin
ne iau de pe umeri tristeţea,ne-nveşnicesc tulpină
şi ne pun aripi de înger,în abis
nu mor niciodată,dar niciodată
doar urcă în vis.

Poeţii nu mor niciodată, doar ies
din auz, cum ai privii
printr-un ochean întors,
sau  alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii
aureolează cu stele un şes,
ei au în vene al patruilea simţ,
metafora din sânge a unui prinţ.

Poeţii nu mor niciodată, şi doar
îşi odihnesc zborul
între clipa ce vine şi visul amar
potolind focul din case şi luna
cu dorul, arzând întotdeauna
cu rost.