Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Povestea sforii

Primit pentru publicare: 29 Oct. 2019
Autor: Romulus UNGUREANU
Cenaclul DinOgor
Publicat: 03 Nov. 2019
© Romulus Ungureanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Povestea sforii

Motto:
                De ai bătrân
               Te bucură,
             De n-ai… acum
           Îți cumpără!

În vremurile cu povești
A fost ca niciodată
Regat ce greu îl mai găsești
Cu lume minunată.

Avea un rege înțelept
Cu nume și cu fapte,
Urgiei îi ținuse piept –
Cei răi vorbesc în șoapte.

Dar timpul nu așteaptă
Și fuge după moarte,
La rege-n partea dreaptă
O rană, soarta-mparte.

Așa se rupse fericirea
Și traiul din acel ținut,
S-a așezat nenorocirea
Sosise-n locul potrivit…

Mai lacrimă norodul
În amintirea regelui,
Urcă pe tron moștenitorul
Având doar tinerețea lui.

Renunță apoi la sfetnic
De-ncet și învechit,
Aduce-un val puternic
De tineri și-i iubit.

Aceștia se jenează
Și obosesc privind,
Bătrânii ce trenează
În mersul poticnit.

Și-i zic noului rege,
Ca sfat detaliat,
Că țara nu mai merge
Cu bătrânețea aliat.

Se-mpedică regatul
În bărbi și anii mulți,
Ne-au sărăcit cu totul
Acești bătrâni avuți.

Se-adună iar junimea
În sfatul cel regesc
Și hotărăsc tristețea
De-a stârpi ce-i bătrânesc.

S-a înroșit o țară
De jalnicul păcat,
Istoria se-omoară
Bătrânii n-au scăpat.

Și totuși, într-un munte
De lume și de timp uitat,
Un tânăr își ascunde
Bătrânul său nevinovat.

Vecinii ce-nconjoară
Acest bogat regat
Vin repede să ceară
Ce au împrumutat.

Din fire multe de nisip
O lungă sfoară tare,
O-mpumutară de demult
Și-o vor, nevoie mare;

De nu, mare război
Vecinii le declară,
Vor sfoara înapoi
Că mult o așteptară.

O lună, timp lăsară,
Răgazul de primit,
Spunând că așteptară
Și că le-a trebuit.

După o lună plină
Vor sfoara înapoi
De nu, pacea termină
Și-or trece la război.

Adună, regele mâhnit,
Toți meșterii din țară,
Îi roagă pân’ la oasândit
Să facă acea sfoară;

Dar truda lor comună
Pe timp ce lunecă
În zare, e minciună,
Ce pacea o alungă.

Toți simt că nu-i dreptate,
Nici sfoara din trecut
Doar timpu-i mai desparte
De sabie și scut.

Când tânărul smerit
Aduce tatălui mâncare,
Bătrânu-l simte cătrănit
Și-i cere ascultare:

–Să-mi spui, copile blând,
Ce sufletu-ți apasă,
Voi sta de azi flămând
Pân’ ce necazu’ te lasă.

E vinovat săracu’
Prin tinerețea sa,
Și-au omorât trecutu’ –
O sfoară-i moartea sa.

Bătrânul în tăcere
Ascultă pe-al său fiu
Și-o rază de plăcere
Citește pe-al său chip.

–Ascultă, fiule și spune
Că-n ziua de împrumutat
Chiar regele făcu’ minune
Și-un colț de funie–a tăiat

Și-acea bucată mică
Vecinilor le-a dat,
Ca nimeni să nu zică
Că altceva s-a întâmplat.

Când solii iar veniră,
Iar timpul tot s-a scurs,
Cu toții-l auziră
Pe tânăr ce le-a zis.

Un sol de ani albit
Le spune supărat:
Nu tânărul ce a rostit,
Ci bătrânețea v-a salvat.

Iar regele cel tânăr
Ca sfetnic azi își pune
Bătrânul cel salvat
Și curtenilor le spune:

               –De ai bătrân
                Te bucură,
                De n-ai… acum
                Îți cumpără!