Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Amintiri despre sărbătorile de iarnă în județul Vâlcea

Primit pentru publicare: 08 Dec. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 11 Dec. 2019
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Amintiri despre sărbătorile de iarnă în județul Vâlcea

Acum în preajma Sărbătorilor de iarnă, și a Nașterii lui Iisus, rememorez perioada sărbătorilor din copilăria mea.

E mult de atunci. Veniseră la putere comuniștii aduși de tancurile rusești, era vremea lui  Gh.Gh.Dej, Ana Pauker și Iosif Chișinevschi sau Kișinevski născut Jakob Roitman în 1905, la Chișinău, Gubernia Basarabia , decedat în 1963, la București, acesta fiind un militant și demnitar comunist român, de origine evreu rus. Când s-a căsătorit, a luat numele soției sale Liuba Chișinevschi, ulterior președintă a Femeilor Române Antifasciste, membră în Prezidiul Marii Adunări Naționale, vicepreședintă a Comisiei Controlului de Partid și o apropiată a Anei Pauker. Chișinevschi a fost vicepreședintele Consiliului de Miniștri al României și membru al Comitetului Central al PCR. Era vremea când marea prigoană împotriva intelectualilor români începuse. Era vremea când activiștii p.m.r, mai târziu p.c.r. interziceau mai toate tradițiile poporului nostru.

Eram în clasa  I-a și veneau sărbătorilor de iarnă, se apropiau. Mă pregăteam să mă duc cu colindul și la Biserica din Drăgășani să ascult slujba ținută de preotul Grigore. Tata și mama îmi povestiseră că această frumoasă Biserică a fost construită de legionari.

„Dragă Florin, pentru Biserica la care ne ducem, pentru biserica din Drăgășani, mi-a spus tata, timp de două luni, în 1935, în jur de 100 de muncitori legionari au fabricat 100.000 de cărămizi, în perioada 13 iunie – 14 august.”

Mama, cu teamă în glas, îngrijorată, m-a atenționat  să nu mă duc la biserică și nici cu colindul că sunt profesori trimiși pe străzi și la biserici care le  notează numele elevilor ce încalcă interdicția de a nu respecta tradițiile noastre românești și apoi sunt admonestați, le scad nota la purtare sau îi elimină trei zile din școală.

 Până la urmă mama și tata și-au călcat pe inimă, îngăduindu-mi să mă duc la biserică și cu colindul. Astfel, am făcut rost de un felinar de la prietenul Nelu Zăvoianu și seară de seară făceam repetiții în casa unde locuiam cu chirie. Eram un grup restrâns de colegi, Bebe Duței, Nelu Zăvoianu, Bebiță Dumitru și Doina Zăvoianu.

Mama care cunoștea multă istorie, dar completată și de tata, în fiecare seară îmi povestea părți din istoria creștinismului. Astfel am aflat că
la români sărbătorile de iarnă au loc în perioada 6 decembrie-7 ianuarie. Sunt sărbători laice și creștine: în  6 decembrie era Sfântul Nicolae, când tata îmi aducea mie și surorii mele câte o alviță și lui sora mea păpușe din turtă dulce. Îmi spunea că în  20 decembrie este Sfântul Ignat sau sacrificarea porcilor, pe 24 decembrie- Ajunul Crăciunului , iar în 25 decembrie- Crăciunul, pe 27 decembrie fiind Sfântul Ștefan iar în 31 decembrie- Revelionul. De Crăciun ne-au interzis comuniștii să împodobim bradul. Astfel la instituții se împodobeau brazii pe 31 decembrie pentru a veni Moș Gerilă. Pe 1 ianuarie veneau cu  plugușorul flăcăi din satele vecine, Voicești, Ștefănești, sau cei ce treceau Oltul, cei din Verguleasa. Tot pe întâi mă duceam cu Sorcova, la vecini și prieteni, care îmi dădeau mere și nuci. Cu Capra veneau copii din Țigănie, iar de Boboteaza, pe 6 ianuarie mama se ducea și lua agheasmă de la Biserică, iar pe 7 ianuarie de Sfântul Ion, tata invita colegii de la Banca Națională la o mica petrecere acasă la noi.

În seara de Moș Nicolae, 5-6 decembrie, era Sfântul Nicolae.  La noi în Drăgășani de 5 decembrie copiii își pregăteau ghetele, dar din cauza sărăciei adusă de regimul comunist-criminal,  Sfântul Nicolae, sau cum îi ziceam noi Moș Nicolae, nu se aducea daruri. Se zice că acest sfânt călătorește împreună cu un măgăruș încărcat cu două  coșuri: unul plin cu dulciuri și jucării pentru copiii cuminți și altul cu nuielușe pentru copiii care nu au fost cuminți. El coboară pe horn și lasă copiilor dulciuri sau nuielușe. A doua zi dimineața copiii găsesc în ghete darurile lăsate de Moș Nicolae.

Mama îmi mai povestea că Sfântul Ignat era în 20 decembrie. În această zi românii taie porcii. După ce pârlesc, curăță și tranșează porcul, familia face pomana porcului la care participă toți cei care au luat parte la tăiatul porcului. Din carne de porc românii pregătesc diverse preparate specifice sărbătorilor de iarnă: tobă, leiber, caltaboș, șuncă, cârnați, piftie, sarmale. Denumirea de Ignat vine de la Sfântul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia.

La noi, la români, mâncărurile tradiționale sunt cozonacii, piftia, sarmalele, caltaboșii, toba și cârnații. Nouă, copiilor nu prea ne plăcea să ținem post. Practic îl țineam tot anul, datorită sărăciei. Cu 40 de zile înainte de Crăciun începe Postul Crăciunului timp în care mama și tata țineau postul, nu mâncau produse din lapte și carne. Astfel țața Lenuța de la Pesceana nu mai venea să ne aducă lapte. De asemenea în această perioadă româncele fac curățenie în casă și în curte pentru a întâmpina cum se cuvine marea sărbătoare.

 În dimineața zilei de 24 decembrie până spre prânz, cete de copii între 5 și 14 ani merg cu „Moș Ajunul”, un colind scurt rostit la fiecare casă și care anunță deschiderea seriei de colinde. Seara, după ieșirea de la biserică (ora 18), cete de copii merg cu „Steaua”, un colind religios. Ceata poartă o stea, luminată din spate, cu o lumânare ce are în centrul ei o reproducere a Nașterii Domnului.

 Colindele sunt texte rituale cântate cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou. Există colinde laice și creștine. În ajunul Crăciunului familia împodobește bradul și primește colindătorii. Aceștia primesc de la gazde colaci, fructe (mere și nuci), bomboane sau bani.

Grupul nostru de colindători am cântat colindul de mai jos.

“Sculați, tovarăși, nu dormiți,
Vremea e să vă treziți.
Casa să vi-o aranjați,
Flori de măr,
Și masa s-o încărcați
Flori de măr,

Că umblăm și colindăm
La mulți ani să vă urăm,
Să trăiți, să-ntineriți,
Flori de măr,
Pentru mulți ani fericiți,
Flori de măr,

Și la anul vom veni,
Numai dacă ni-ți pofti.
Și mai multe vom ura,
Flori de măr,
Un cocuț dacă ni-ți da,
Flori de măr,

Și colinda nu-i mai multă,
Să trăia cine ascultă!
Și colinda-i atâta,
Flori de măr,
Cine-ascultă să trăiască,
Flori de măr!”

Profesorul de matematică a obligat elevii să înlocuiască :”boieri mari” cu tovarăși.

Crăciunul, îmi spunea mama este ziua nașterii lui Iisus Hristos. În România Crăciun este numele păstorului în al cărui staul s-a născut Iisus. Pretutindeni acest cuvânt magic renaște speranțele, readuce bucuria și lumina în case. Sărbătoarea de Crăciun ține trei zile. În prima zi de Crăciun se oferă cadouri celor dragi, iar familia se reunește la masa de Crăciun unde se servesc mâncăruri tradiționale (sarmale, caltaboș, piftie, cârnați, tobă, leber, cozonac). După Crăciun vin diverse sărbători și obiceiuri deosebit de frumoase care fac ca plăcerile și veselia să se simtă în orice suflet și în orice casă: Capra, Sorcova, Plugușorul. În ziua de 27 decembrie are loc sărbătoarea religioasă a Sfântului Apostol Ștefan, care a fost omorât cu pietre pentru credința lui. Cei care poartă numele de Ștefan sau Ștefania își serbează în această zi onomastica.

În ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați pleacă cu Plugul – străvechi obicei agrar, care a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Acest obicei ilustrează una din principalele ocupații ale poporului român, agricultura. Plugușorul copiilor era în ajunul Anului Nou, cetele de copii intră din casă în casă să ureze purtând bice din care pocnesc, clopoței, tălăngi, etc. Urarea este un lung poem în versuri care prezintă succesiunea muncilor agricole – de la aratul ogorului până la coptul colacilor.

Tata cumpăra din piața orașului o sorcovă cu care sorcoveam cunoscuții care treceau pe stradă. Este un obicei închinat Anului Nou. Însemnul ritual este alcătuit dintr-un băț sau o ramură verde, împodobită. Obiceiul se practică de către copii, iar gazdelor li se adresează urări de sănătate, belșug și prosperitate.

Cu Capra, nu am fost niciodată. Acest obicei îl respectau cei din satele din împrejur. Capra a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul „caprei” a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor. În zilele noastre, jocul a rămas un prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, ștergare ş.a., în culori vii.

În noaptea de 31 decembrie românii sărbătoresc venirea Noului An. Se organizează petreceri și mese festive. În ziua de 1 Ianuarie are loc sărbătoarea religioasă a Sfântului Vasile, arhiepiscop din secolul al IV-lea, originar din Cappadocia din Turcia, care a stabilit primele reguli ale călugărilor. Cei ce poartă numele de Vasile sau Vasilica își serbează în această zi onomastica. Îmi aduc aminte, că tata fiind șef contabil la Banca Națională a raionului Drăgășani, a stat la servici până spre dimineață. Nu-i ieșea cu un leu șahul la bilanț.

“-Tată, i-am zis, de ce nu ai pus matale leul și veneai acasă de Revelion. Mama și cu noi te-am așteptat toată noaptea
– Măi, Florine situația este altfel. Trebuie să-ți iasă socoteala pe verticală și orizontală. Acum n-ai să înțelegi. Este un fel de șah.”

Pe 5 ianuarie este  Ajunul Bobotezei, Botezul Domnului. Mama se ducea cu o sticlă la Biserică să ia Agheasmă Mare. Participa la slujba de sfințirea apei. Preotul Grigore mergea din casă în casă și stropea cu apă sfințită casa și pe cei ai casei, în  6 ianuarie – în calendarul ortodox- era Botezul Domnului. Preotul sfințește apa, agheasma mare, și odată cu ea sunt sfințite toate apele pământului. Cu apa sfințită se stropesc vitele, se dă la cei bolnavi, se pune puțin în prima scaldă a copilului nou-născut, se stropește cu ea prin casă în caz de furtună și trăsnete.

      Pe 7 ianuarie românii sărbătoresc sărbătoarea religioasă ortodoxă a Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta a fost cel care boteza oamenii în vechea Galilee, anunțând venirea Domnului Iisus Hristos. Tot acest sfânt l-a botezat pe Iisus în apa Iordanului. Pentru credința lui, regele Irod l-a condamnat la moarte prin decapitare. Cei care poartă numele de Ion sau Ioana își serbează în această zi onomastica. Tata sărbătorea întotdeauna ziua domniei sale. Veneau prietenii și rudele. Mama, săraca, cu luni de zile înainte tot strângea alimente ce se dădeau pe cartelă și care nu se găseau. O auzeam că lămâia cumpărată a luat-o “pe sub mână”. Copil fiind, tot mă întrebam în gând ce o fi să iei ceva pe sub mână? Așa reușea să facă un tort cu nucă și glazură de cacao pentru a sărbători ziua numelui lui tata. De la Anul Nou păstra câteva felii de piftie pe care le servea pe farfurii de porțelan invitaților. Ascultam și eu ce discutau. Mare lucru nu înțelegeam. Auzeam, doar, că așteptau cu toții să vină americanii. Sau își spuneau că securitatea a mai arestat pe cineva de pe strada dânșilor.

  Cu toate vicisitudinile de atunci, cu interzicerile, cu toate lipsurile  sărbătorile de iarnă românești se respectau în toată zona noastră. Ele sunt multe, diverse și spectaculoase. Acestea au  loc în perioada 6 decembrie- 7 ianuarie și sunt un amestec de laic și creștin. Este perioada care prezintă cele mai multe sărbători la un loc.

Dragi cititori vă doresc Sfinte Sărbători luminate de înțelepciunea lui Iisus, alături de tradiționalul:La mulți ani!

  Al.Florin Țene  UZPR