Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Dragostea de țară

Primit pentru publicare: 17 Febr. 2020 
Autor:  T I, 17 ani
Publicat: 18 Febr. 2020
© T I, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Dragostea de țară

,,Țară”, un cuvânt simplu, format din patru litere. Un cuvânt care nu ne dă prea multe de gândit la o primă vedere, dar care ne face pielea de găină, dacă stăm să ne gândim mai bine. Țara e patria în care ne-am născut, unde am crescut, unde am copilărit, unde am rostit pentru prima dată cuvântul  ,,mama”, unde… Am putea continua cu o listă întreagă, dar cele mai importante lucruri sunt dorul și dragostea de țară.

V-ați iubit vreodată țara – atât de mult, încât ai fi dispus să-ți dai viața, să mori cu gândul la familia ta și la faptul că ai creat un motiv de speranță? Ai simțit vreodată că țara te iubește – dincolo de meschinăria și cruzimea oamenilor, dincolo de înșelăciune și ură, acolo unde în jur sunt doar zâmbete reale pe chipuri încununate cu dor de țară? Ai simțit vreodată că ceea ce îți dorești nu este ceea ce ai nevoie, că banii nu sunt sigura soluție de a scăpa de trecutul dur, că ceea ce trebuie tu să faci este să îndrepți istoria către ceva mai bun și să faci o schimbare în societatea care te-a schimbat pe tine?

V-ați iubit vreodată țara? O întrebare pe cât de simplă, pe atât de complicat de a-i răspunde. O întrebare retorică, poate, pentru unii, pentru care răspunsul ar fi un ,,da” ferm. Atunci de ce ați plecat, dacă ați iubit-o? Pentru un viitor mai bun. Chiar dacă am plecat, îmi iubesc țara așa cum este ea. Chiar dacă, poate, nu are un viitor bun, este țara care și-a câștigat  demnitatea prin lupte și războaie, este țara mea și o iubesc așa cum este ea. Fiecare are o istorie, iar cea a țării noastre este plină de durere și de înșelăciune. Vorbim despre un trecut purtat prin brațele reci ale Siberiei, vândută pe nimic și dată barbarilor. Să fii patriot cu gândul și sufletul pentru patrie înseamnă să-ți amintești, să duci mai departe gândurile semenilor și ale celor dinaintea noastră, care au dat de la ei cu gândul (involuntar) la noi, generația prezentului, care, nu de puține ori, uită valorile umane ce ne fac patrioți prin sânge, cultură, emoții și bucuria de a fi aici și de a vorbi limba română.

Vorbim despre pământurile unde pasul îți este măsurat de vorbele materne, unde grija îți este împărtășită de cei ce-ți sunt aproape, iar, la rândul tău, o porți pentru cei apropiați. Oriunde aș pleca, întotdeauna o să mă întorc acasă și o să-mi amintesc de ea. Patria înseamnă mai mult decât plaiul natal, decât  poporul nostru. Înseamnă  locul în care au trăit și au creat părinții mei, dar și părinții bunicilor mei. Ca orice român care își iubește patria, mă mândresc cu Mihai Eminescu, Ștefan cel Mare, Constantin Brâncuși, Mihai Viteazul și mulți alții. Cu cei fără de-al căror sacrificiu pământul nostru nu ar avea valoare sau nu ar mai fi la acest nivel. Nu ar mai fi al nostru. De aceea, mi-am iubit țara, mi-o iubesc și am să o iubesc mereu. Dar patria nu înseamnă doar trecut și prezent. Patria înseamnă și viitor, viitorul țării, al acestor locuri pitorești și al generației copiilor noștri. Pentru ei, noi trebuie să încercăm să facem tot ce este mai bun pentru această țară.

Prin urmare, ca un bun român, ar trebui să ne reamintim de cuvintele rostite de marele nostru domnitor, Ștefan cel Mare, în celebra operă Apus de soare de Barbu Ștefănescu-Delavrancea: țara ,,n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri ș-a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor”.

Dacă simți că ți-ai iubit vreodată țara, iubește așa cum nu ai mai iubit, creează momente de neuitat și oferă-ți sprijinul de care ai avut mereu nevoie pentru a deveni o versiune mai bună a ta! Doar așa îți vei iubi cu adevărat țara, doar așa te vei iubi pe tine însuți.