Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

„De la nostalgiile viciate la Omul Nou”

Primit pentru publicare: 05 Apr. 2020
Autor: Ionuț CARAGEA, scriitor de limbă română, franceză
Publicat: 06 Apr. 2020
© Ionuț Caragea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

„De la nostalgiile viciate la Omul Nou”

Cine a citit romanul spiritual “Marea Visăreală” (editura Pim, 2015), scris de Florin Meşca, şi mai recentul său roman, “Nostalgii viciate” (editura Pim, 2019), poate observa cu uşurinţă că între aceste două cărţi există numeroase similitudini, chiar dacă personajele principale au numele diferite, iar acţiunile au loc în perioade diferite de timp. Practic, cel din urmă roman îl completează pe primul, încercând să clarifice, şi mai bine, traseul unei vieţi care ajunge într-un punct zero, acela al trezirii în „marile săli ale conştiinţei”. Probabil că autorul, având unele remuşcări de conştiinţă, şi voind să protejeze unele persoane implicate în chestiuni sentimentale traumatizante sau în afaceri complicate, a ales tehnica unei uşoare disimulări în “Nostalgii viciate”, personajul principal Flory devenind, astfel, Alex. Dar nu poate fi exclusă nici inventarea unei poveşti într-un univers paralel, de genul acelora pe care le tot inventează şi reinventează Cărtărescu, de la o carte la alta, învârtindu-se mereu în jurul aceloraşi nostalgice reverii. Una peste alta, ficţiune sau nu, citind şi acest din urmă roman, reiterez remarca pe care o făceam în cronica anterioară despre “Marea Visăreală”, şi anume că “Scrisul este cursiv, experienţele trecutului sunt vii şi bine detaliate, iar umorul, deloc forţat, întregeşte o atmosferă din care nu vrei să evadezi ca cititor. Există şi înfiorări romantice, care te fac să retrăieşti dragostea tinereţii”. Poate că, de data aceasta, umorul este de o calitate superioară, iar idilele dintre personaje au mai multă încărcătură erotică, nelipsind nici câteva procese de conştiinţă, tratate, de obicei, cu nonşalanţă sau superficialitate.

“Nostalgii viciate” pune mai mult accentul pe micile afaceri pe care românii au început să le facă după Revoluţia din 89, majoritatea axându-se pe comerţul cu tot felul de produse cumpărate din Rusia sau din ţările balcanice, în special din Turcia, Bulgaria şi Grecia. Brăileanul Alex, fire boemă, se reprofilează şi începe afaceri de acest gen în care implică diverse rude sau prieteni. Împreună cu socrul său, Tata-Nelu, face afaceri cu adidaşi şi cognac în Rusia. Acolo, Alex se îndrăgosteşte de Antonina, o doctoriţă din Moscova. Aventura lor durează cât spuma şampaniei, după care aventurierul afacerist se întoarce în sânul familiei sale. Urmează “Drumul blugilor”, al paharelor de cristal şi al altor obiecte vândute la Istanbul, afacere la care participă Gabi şi Anişoara, doi prieteni, dar şi soacra lui Alex. Eroii noştri au câteva peripeţii amuzante pe la Vamă, dar reuşesc să se descurce, fentând vigilenţa vameşilor turci şi bulgari. 

Mai reţinem, în partea a II-a a cărţii, intrarea mai serioasă în afaceri, odată cu deschiderea firmei S. C. Comerţul S. R. L., la care Alex devine asociat cu Toni, cumnatul său de la Bucureşti, şi Antoaneta, o verişoară de-a soacrei sale. Încep afaceri cu portocale şi pantofi, iar din profitul de pe urma pantofilor îşi cumpără un ARO 10, mare mâncător de benzină. Au probleme cu Madam Frustrescu, o vecină care le pune numeroase beţe în roate, trimiţându-le pe cap tot felul de controale.  Mai încearcă afaceri cu ţigări sau cu oi şi miei pentru export, în colaborare cu un afacerist grec, Spiros, dar se lovesc de diverse obstacole, unul dintre ele fiind fixingul bancar din România. Treburile încep să meargă din ce în ce mai prost, iar când situaţia devine aproape dezastruoasă, apare în prim plan salvatorul Bogdan, nepotul lui Toni, un băiat foarte isteţ din Constanţa, care le propune să închirieze o tonetă în Mamaia. Tot Bogdan i-o prezintă lui Alex pe Rodica, iar între cei doi are loc o dragoste ca-n filme. În ciuda aşteptărilor, toneta nu le aduce profitul scontat, din pricina concurenţei, iar Alex se reorientează şi vinde benzină procurată de la terminalele din Port. Afacerea, chiar dacă era una necurată, este forțată şi de nevoia lui Alex de a-şi prelungi aventura de pe malul mării. Rodica, o femeie dotată cu toate armele cuceririi, o femeie cum Alex nu mai avuse până atunci, doreşte să-l smulgă pe Alex din braţele familiei sale, pentru a deveni noua lui soţie. Însă reveria celor doi este spulberată de mama Rodicăi, o femeie lucidă şi foarte pragmatică, care se interesează despre situaţia lui Alex din Brăila şi îl roagă pe aventurier, ba chiar îl ameninţă, să se întoarcă acasă. Iată, pe scurt, povestea acestui roman scris, repet, foarte bine, Florin Meşca având priceperea unui romancier de clasă, toate elementele fiind la locul lor, aşezate cu multă dexteritate şi naturaleţe.

Pentru cineva care doreşte să-şi aducă aminte de afacerile românilor de după Revoluţie, de marile tunuri pe care aceştia încercau să le dea, această carte este binevenită. Călătoriile, impactul cu celelalte civilizaţii şi culturi, legăturile sentimentale, umorul, spiritul de afaceri şi modalităţile bine cunoscute ale românilor de a se descurca în orice împrejurare, sunt bine implementate şi armonizate în acest roman. Cititorul se întoarce cu plăcere în trecut şi savurează orice întâmplare, fiind curios să afle, de la o pagină la alta, ce se va întâmpla mai departe. Finalul e un pic trist, deoarece Alex se îmbolnăveşte şi trebuie să fie supus unui transplant de ficat. Însă, în toată această încercare grea a vieţii, familia urmează să-i fie alături. Soţia şi copilul devin elementele primordiale ale existenţei sale în care, uneori, a mai rătăcit şi pe drumuri lăturalnice, din motive pe care nu suntem noi meniţi să le judecăm.

Oricum, cine se va întoarce asupra romanului  “Marea Visăreală”, după ce va citi romanul de faţă, va descoperi că Alex (sau Flory, dacă excludem ficţiunea din context), şi-a înţeles greşelile şi a păşit pe drumul spre Omul Nou. Dacă avem de-a face doar cu o ficţiune, putem spune, oricum, că lectura romanului a fost o experienţă frumoasă, pe măsura talentului lui Florin Meşca. 

Ionuţ Caragea, 4 aprilie 2020 

Oradea