EDUCAȚIE – EVENIMENT EUROPEAN LA SINAIA, ROMÂNIA
Reprezentanți ai ministerelor educației din Europa și ai Comisiei Europene, la Sinaia
În perioada 25-27 iunie are loc întâlnirea anuală a coordonatorilor acțiunii eTwinning din țările europene. La Sinaia s-au reunit 67 de participanţi din 23 de ţări – reprezentanţi ai ministerelor educaţiei, Comisiei Europene, agenţiilor naţionale şi organizaţiilor non-guvernamentale implicate în susținerea la nivel naţional a proiectelor educaţionale colaborative utilizând noile tehnologii. Acțiunea eTwinning a Comisiei Europene permite elevilor şi profesorilor să abordeze conţinuturile disciplinelor şcolare într-o manieră plăcută, aplicată, eficientă, care încurajează învăţarea autentică şi performanţa, prin integrarea în cadrul lecţiilor a unor activităţi educaţionale colaborative prin Internet.
Simona Tănase, de la Ministerul Educaţiei din România, confirmă semnificația organizării acestei întâlniri în ţara noastră: “E o onoare ca un eveniment de o asemenea importanţă să aibă loc la noi. La Sinaia au venit reprezentanţi ai ministerelor educaţiei şi ai Comisiei Europene, ceea ce constituie o recunoaştere a locului important pe care România l-a obţinut în contextul actual al standardelor spre care tind toate sistemele de învăţământ din Europa, datorită calităţii activităţii cadrelor didactice, care au primit distincţii importante în ultimii ani. Trebuie spus că Ministerul Educaţiei a fost încă de la început alături de acţiunea eTwinning a Comisiei Europene, deoarece are o semnificaţie deosebită pentru cadrele didactice şi pentru procesul educaţional”.
Evenimentul este organizat de TEHNE – Centrul pentru Inovare în Educaţie, în calitate de coordonator naţional și principal sponsor al programului eTwinning în România. Peste 10.000 de profesori români sunt participanţi activi pe platforma educațională europeană eTwinning.net şi sunt iniţiatori sau parteneri în proiecte cu rezultate deosebite atât pentru propria dezvoltare profesională, cât şi a sistemului educaţional în general.
Irene Pateraki, de la Ministerul Educației din Grecia, declară: “Când mă gândesc la eTwinning şi România, îmi vine în minte un singur cuvânt: implicare. Profesorii din România sunt printre cei mai activi membri ai comunității noastre europene, sunt prezenţi, pasionaţi şi reacţionează rapid la orice idee care se lansează. Doar ca exemplu, primele chestionare de feedback pe care le-am primit în urma invitației lansate de a vizita blog-ul nou lansat al unuia dintre proiectele noastre au fost semnate de profesori din Romania. Și au fost trimise în prima oră după lansare!”.
“Profesorii din România sunt într-adevăr interesaţi, sunt motivaţi într-un fel particular care îi aduce într-o diversitate de proiecte şi idei, majoritatea premiate în competiţiile anuale.” Thekla Christodoulidou, Fundația pentru Managementul Programelor Europene, Cipru.
Odile Papin, de la Ministerul Educației din Franța: “Recunoaşterea la nivel formal a experienţelor pe care le construieşte eTwinning n-a fost simplu de obţinut în Franța, însă a meritat, fără nicio îndoială. Am început, aşa cum e firesc, prin invitaţii şi informări constante către reprezentanţii la nivel de Minister pentru a-i face părtaşi la oportunităţile, pe atunci încă nerecunoscute oficial, pe care le creează Acţiunea. Astăzi, însă, ne bucurăm de confirmarea la nivel de inspectorate, care îşi trimit reprezentanţi în cadrul atelierelor pe care le susţinem şi care se interesează constant de ceea ce facem şi apreciază aceste activităţi ca absolut utile şi extrem de atrăgătoare, de interesante. În plus, proiectele şi iniţiativele noastre sunt recunoscute formal de către Ministerul Educaţiei ca o componentă a sistemului oficial de educaţie, nu doar din pespectiva competenţelor TIC sau de limbă, ci ca experienţă generală. Trebuie să mărturisesc că sunt astfel recunoscute meritele cadrelor didactice şi, ca o consecinţă, motivaţia, calitatea şi impactul final al activităţii acestora a crescut.”
“România poate învăţa din experienţa de succes din ţări precum Spania, Franţa, Polonia, Estonia în ceea ce priveşte introducerea practicilor eTwinning în curriculumul oficial. In aceste ţări, eTwinning contribuie semnificativ la cariera unui profesor activ în program, acesta acumulând credite profesionale importante. Pe scurt, eTwinning construieşte un set de competenţe fundamentale cadrelor didactice, o bază comună peste care se va aşeza cariera de specialitate a acestora. Mă refer aici la cele 8 competenţe-cheie, vitale pentru oricare dintre profesioniştii zilelor noastre: competențe digitale, comunicarea în limbi străine, autonomie, competențe civice etc.” Riina Vourikari, European Schoolnet (eTwinning Central Support Service).
”În Polonia, experienţa eTwinning poate fi uşor asimilată trecerii către un nivel următor în parcursul profesional al unui profesor, prin combinarea celor mai importante competenţe pe care le oferă activitatea pe platformă: cunoştinţe de specialitate, TIC, limbi străine şi multiculturalitate. Acestea sunt valabile in orice ţară participantă şi, evident, Romania nu face excepţie.” Barbara Milewska, Fundația pentru Dezvoltarea Educației, Polonia.
“Atelierele eTwinning sunt o oportunitate importantă de colaborare intre reprezentanţii NSS, pentru idei şi recomandari privind activităţile noastre, pentru a ne informa reciproc despre ceea ce face fiecare dintre noi si ceea ce vrea sa faca in continuare. Până acum, la Sinaia toate aceste obiective ale intâlnirii noastre se întâmplă într-un mod remarcabil şi trebuie să le mulţumim coordonatorilor de la TEHNE – Centrul pentru Inovare in Educaţie, care au planificat şi organizat un eveniment atât de bine potrivit aşteptărilor noastre: locaţia este excepţională, spaţiul de lucru flexibil şi se adaptează foarte uşor activităţilor – de la intâlniri plenare până la activităţi de grup. Mai mult, cred că în acest an vom ridica standardul în ceea ce priveşte partea logistica: TEHNE a organizat excepţional partea de deplasări între Sinaia şi Bucureşti având în vedere orarele atât de diferite a peste 60 de persoane venind din 23 de ţări diferite, la ore diferite. Felicitări!” Riina Vourikari.
“Organizarea este excelentă! Ne-am bucurat de o primire calduroasă, de răspunsuri utile oricând apar întrebări şi se întâmplă frecvent. O oportunitate grozavă de networking şi acesta e un aspect foarte important mai ales că mulţi dintre participanţi se află pentru prima dată la acest tip de eveniment – Atelierele eTwinning.“ Florence Anderson, Marea Britanie.
“Locaţia este spectaculoasă, are toate ingredientele necesare unui eveniment reuşit: mediu de lucru profesionist şi opţiuni pentru experienţe culturale; iar Romania este cu adevarat surprinzatoare până acum!” Michele Pomme, Belgia.
Despre eTwinning
eTwinning este o acțiune a Comisiei Europene dedicată parteneriatelor și colaborărilor dintre școli din Europa, este coordonată de European Schoolnet şi face parte din Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii – Componenta Comenius. Acţiunea eTwinning a fost lansată în 2005, cu scopul iniţial de a facilita parteneriatele între instituţii de învăţământ preuniversitar din Europa. Ulterior, scopurile acţiunii s-au consolidat, platforma etwinning.net devenind o comunitate a şcolilor din Europa, reunind peste 163.000 de cadre didactice din peste 93.000 de şcoli.
În România, acţiunea eTwinning este coordonată de TEHNE- Centrul pentru Inovare în Educaţie (www.tehne.ro), în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (www.ise.ro). Mai multe informații și detalii: www.etwinning.ro
Despre European Schoolnet:
European Schoolnet (EUN) este un consorțiu format din 30 de ministere ale educaţiei din Europa. EUN a fost creat acum 15 ani, cu scopul de a promova inovaţia în procesul de predare şi învăţare prin intermediul factorilor săi principali: ministere ale educaţiei, şcoli, profesori şi cercetători, scop ilustrat de sloganul său: ”Transforming education in Europe”. – www.eun.org
Despre TEHNE- Centrul pentru Inovare în Educaţie
Centrul pentru Inovare în Educaţie (TEHNE Romania) este o oganizaţie activă în domeniul educaţiei, derulând programe şi proiecte de elearning, TIC în educație, dezvoltare curriculară, educaţie pentru cetăţenie democratică, învăţare permanentă şi formarea continuă a cadrelor didactice. – www.tehne.ro
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania