Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.6 (138), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Creștinește, îmi pare rău de ce i s-a întâmplat lui George Floyd

Primit pentru publicare: 25 Iun. 2020
Autor: Virgil RĂZEȘU, Piatra Neamţ, membru al Cenaclului la Distanţă     
Publicat: 25 Iun.  2020
© Virgil Răzeșu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Creștinește, îmi pare rău de ce i s-a întâmplat lui George Floyd.

Profesional, condamn acțiunile nesăbuite și inconștiența polițistului năuc care au cur­mat o viață de om.

Omenește, mă declar împotriva oricăror forme de violență : fizică, verbală, scrisă, virtuală sau telepatică, din vârful buzelor sau din adâncimea rărunchilor.

Civic, mă dor discriminările deschise ori mascate privitoare la sex, vârstă, religie, ocu­pație, culoare a pielii, grad de cultură, educație, înălțime, culoare a ochilor sau părului, etc. etc. și, pe cât posibil, militez împotriva lor.

Bărbătește, urăsc lipsa de respect pentru femei, violul și agresiunile la adresa lor, ex­ploa­­tarea sexuală și persiflarea lor nemeritată.

Părintește, mă ridic împotriva lipsei de dragoste pentru copii, împotriva abandonului,  neglijării, exploatării și indiferenței față de ei.

Patriotic, desfid disprețul față de țară, nație, origini, istorie și oamenii ei de seamă, îi urăsc pe trădătorii de orice fel, pe cei care se ploconesc față de tot ce vine din afară și-i iubesc pe cei care țin la tradiții, obiceiuri și tot ce ține de ființa națională.

Cultural, urăsc stricătorii de limbă, îi deplâng pe cei care au rămas (dacă au rămas) doar cu ce le-a trecut pe la ureche în școala primară și care n-au mai pus mâna pe o carte sau revistă.

Informatic, prețuiesc mânuitorii de PC, îi admir pe cei care comunică cu necunoscuții ori­unde s-ar afla, își împărtășesc gândurile și speranțele și își doresc o lume mai bună pentru toți.

… Mă trage de mânecă propria conștiință : vezi, dom’le să nu te deochi de-atâta perfecțiune !

Îi dau dreptate, îmi scuip în sân și … dau cu bâta-n baltă, mai ales că Internetul îmi aduce sub priviri imagini de politicieni (americani, suedezi, premier canadian, dragă Doamne !) îngenunchiați și cu capetele plecate, ba și un filmuleț. Demn de Hitchcock.

Îl derulez o dată, de mai multe ori și mai că nu-mi vine să cred : în plină stradă, o tânără îmbrăcată într-o rochie în culori țipătoare (le stă bine tinerilor), se așterne în ge­nunchi și invită trecătorii de culoare în fața ei să-și exprime regretul pentru ucisul Floyd și să-și demonstreze penitența. Cum ? Sărutându-le picioarele ! Nici lor, oamenilor de culoare, nu le vine să creadă, ezită, se apropie timid, cei mai mulți din curiozitate. Tânăra se apleacă (nu, greșesc, se prosternează) și sărută, țintit, bombeurile bocancilor sau pan­tofilor pose­so­rilor. Întâmplător … numai negri.

E greu de deslușit semnificația filmului și a gestului. În definitiv, libertățile oamenilor nu se discută. Departe de mine gândul de a-i judeca. Și apoi, și Iisus a spălat și a sărutat pi­cioarele unor semeni. Dar … picioarele, nu încălțările sau sandalele lor. Păcat, mare păcat ! Regizorii au greșit, au făcut lucrurile doar pe jumătate. Un plus de dolari făcea treaba ca lumea. Picioarele goale au miresmele lor fără egal. I-ar fi inspirat și pe alții, exclusiv albi ticăloși, să ia parte la acest amplu spectacol care mai înseamnă violențe și jafuri bezmetice și prădarea sălbatică a unor magazine, beatificarea unui cetă­țean certat cu legea și cu oamenii, mai prieten cu cuțitul și cu pușcăria, înființarea de burse cu numele lui de aur, dărâmarea unor statui simbol, retragerea unor cărți din biblioteci ori suspendarea unor filme celebre de pe piață, toate mărturii ale unui trecut glorios și ale demnității unei națiuni model.

Nu cred că lucrurile se vor opri aici. Americanii și toți cei de-o teapă cu ei, trebuie să atingă apogeul : să ajungă să se rușineze că s-au născut albi.

Soluția există : să se acopere cu un tatuaj fără pete albe, fără cusur.

Să se știe : degradarea are slujitori mult mai mulți decât progresul și evoluția so­cie­tății omenești. Ea se poate întoarce, în voia cea bună, la comuna primitivă.