Două publicații vâlcene ce promovează literatura contemporană
Prin gentilețea scriitoarei Ligya Diaconescu, un cunoscut și harnic promotor cultural, am intrat în posesia a două publicații de excepție, apărute de curând, în “orașul domniei mele…Râmnic “ cum spunea Mircea cel Bătrân într-u hrisov despre orașul scăldat de apele bătrânului râu Alutus. Este vorba despre frumosul oraș Râmnic, cuvânt ce provine din cuvântul râba din slava veche, care înseamnă „pește”; în limba română, râmnic sau râbnic desemnează un iaz sau un lac amenajat pe un râu pentru creșterea peștelui. Spre a evita posibilele confuzii, cancelaria din Țara Românească folosea numele de Râmnic „de pe Olt” pentru orașul din Oltenia și Râmnicu Sărat pentru cel din Muntenia. Numele actual al orașului Râmnicu Vâlcea a început să fie folosit în epoca modernă.
“Antologia-condeieri de secol XXI- triumful timpului prin scris “, antolog fiind Ligya Diaconescu, (culegere de texte și corectură Andrada Victoria Diaconescu, machetare grafică și coperta Ovidiu Valentin Ciorobea ), apărută sub egida revistei internaționale “Starpress “, la Editura “Olimpias “,adună între coperțile volumului un număr însemnat de scriitori români din țară și străinătate, cu creații proprii însoțite de un scurt curriculum vitae și fotografia autorului. Volumul ce se deschide cu o prefață de Mary Smith din New York, cuprinde autori cunoscuți, dar și mai puțini cunoscuți, cu lucrări, precum; poezie, proză, fragmente de roman, eseuri, cronici de carte etc. Remarcăm lucrările semnate de Virgil Ciucă, Elena Jucan, Raveca Vlașin, Ovidiu Jucan, Florica Cândea, Vasile Bele, Ilie Fîrtat, Ligya Diaconescu, Lucia Elena Locusteanu,(cronică despre volumul de poezii semnat de Camelia Florescu ), Adriana Răducan,( cronică despre romanul lui Al.Fl.Țene) Nicolae Dina,(cronică despre cartea Elenei Armenescu ), Radu Vida, Floarea Cărbune, Zenovia Zamfir, și mulți alții, cărora le cer scuze că nu i-am menționat. Antologia se înscrie în categoria acelor lucrări care sunt adevărate seismografe a evoluției literaturii române contemporane, înscriindu-se într-o pagină de aur în Istora Literaturii Române.
Printre cele 18 reviste ce apar sub egida Ligii Scriitorilor, se numără și revista “Memoria Slovelor “, editată de filiala Vâlcea a Ligii Scriitorilor Români ( președinte de filială Constantin Mănescu-Hurezi). Numărul 13/14(18/19 ) al revistei de care facem vorbire, are ca redactor șef pe scriitorul Ilie Fârtat care prin talentul său a reușit să editeze câteva numere de revistă de excepție.Prezenta revistă publică un evantai policrom de creații literare ale membrilor filialei Ligii Scriitorilor vâlceni, dar și un număr apreciabil de lucrări semnate de autori din țarăși diasporă.Printre aceștia enumerăm:Al.Florin Țene, George Filip, Constantin Mănescu, Ligya Diaconescu, Florentin Smarandache, Puiu Răducanu, Ion Nălbitorul, Ion Pârâianu, Constantin Badea, Elena Buică, Ovidiu Dinică, Dumitru Popa, Tudosia Lazăr, Sorina Sandu, George Echim, Mădălina Bărbulescu, Daniela Nicoleta Dumitrescu, Georgiana Elena Alexe, Ionuț Țene, Elena Agiu-Neacșu, Dumitru Mesia Onescu, Adina Enăchescu, Titina Nica Țene, Ion Micuț, Gângu Silvia, Olimpia Sava, Constantin Geantă, Nadia Urian, Melania Rusu Caragioiu, Rodica Ghinea, Florica Cândea, Corina Ienasel, Maria Giurgiu, , Gheorghe Dumitrașcu-Mamu, Fîrtat Ilie, Mariana Popa, Zenovia Zamfir, Georgiana- Laura Gheorghe, Simona-Anastasia Bogeanu, Constantin Iordan, Iuliana Ciubuc, Toma Scopos, Marinela Capșa, Victor Manole, Mioara Oprișan, Miriam Dăbău, Andrada Diaconescu, Constantin Tiron, Elena Jucan, Elena-Alina grecu, Nicolae Dina, rodica Fercana,Ovidiu Jucan, Sorinela Alina Didu, Nicoleta Drăgan-Bucșă, Iustinian Zegreanu și Nicolae Gheorghe.Pe ultima copertă se află un “ În memoriam-Dumitrescu, Daniela Adina“dintr-o bibliografie “Florentin Smarandache, Popsuri scriitoricești pe Olt și Olteț, II, Oradea, Editura Primus, 2016. “Grupaj realizat de Ilia Fîrtat, Grădiștea.
Revista vâlceană “Memoria slovelor”(fondatori Petre Petria și Al.Florin Țene ) lărgește evantaiul revuistic al geografiei publicațiilor românești, evidențiindu-se prin numărul mare de scriitori promovați și calitatea creațiilor publicate.
Al.Florin Țene
Președintele national al Ligii Scriitorilor Români
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania