Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 21 Nov. 2020
Autor: Mariana BENDOU, Cluj
Publicat: 21 Nov. 2020
©Mariana Bendou, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Din primãvara anului 2020, fiecare dintre noi am fost nevoiţi sã trecem prin clipe dificile fiind puşi în situaţii deosebite pe care nici mãcar nu ni le-am fi imaginat vreodatã şi care ne-au gãsit nepregãtiţi. Pânã atunci, aveam încredere în forţele şi în informaţiile noastre , în familiile noastre, în prietenii noştri , în conducãtorii şi în îndrumtorii noştri,…Ne obişnuisem cu ideea cã mergem spre mai bine şi cã omenirea progreseazã, ne obişnuisem cu faptul cã ştiinţã şi tehnologia fac deja în mod firesc parte din viaţa noastrã şi cã dacã le vom putea dezvolta şi stãpâni tot mai mult, acestea ne vor oferi soluţii şi sprijin, ba chiar ne vor permite totul. Ne obişnuisem cu o anumitã stare sufleteascã, cu un anumit nivel de confort, cu o automulţumire chiar şi, deodatã, totul a fost dat peste cap pe neaşteptate, într-un mod incredibil, de ceva aparent banal şi inofensiv, asemeni unei gripe, de ceva extrem de mic, atât de mic încât nu-l poţi nici împuşca nici tãia cu vreo sabie, nici rupe în bucãţi, de ceva pe care … nici mãcar nu-l poţi vedea cu ochiul liber! Acest rãu a fost denumit tehnic şi straniu: COVID-19, un nume predestinat pentru un virus care avea sã arunce întreaga lume în haos , o EXISTENŢÃ ÎMPREUNÃ ÎN VID, respectiv CO-VID. Acest virus a cutremurat şi a bulversat lumea întinzându-se ca o adevãratã plagã pe toate continentele globului. El a omorât oameni, a prãbuşit economii ale statelor, a închis oamenii în case şi a închis graniţe dintre ţãri , a pus tot felul de limitãri şi bariere stabilind anumite distanţe numite pur şi simplu « sociale », a astupat nu doar nasuri cât mai ales guri şi a oprit libertatea cuvântului, a redefinit drepturile şi libertãţile cetãteneşti, a interzis unele drepturi fundamentale, a acoperit feţele schimonosind frumuseţea chipului dumnezeiesc în om…
Dupã o anumitã clipã de uimire şi de rãtãcire, de disperare şi de abandon, oamenii au fost nevoiţi sã înţeleagã treptat cã ei nu mai controleazã lumea ci cã lumea îi controleaza pe ei şi cã numai unii dintre ei reprezintã astãzi lumea …
S-a conturat apoi imaginea unei « crize » fãrã a se preciza dimensiunile şi evoluţia ei, fãrã se lãmuri contextul şi repercursiunile ei. Aceastã crizã a inversat valorile şi a modificat prioritãţile, aducând în prim plan întrebãri precum: ce valoreazã mai mult într-o societate, pierderile de vieţi omeneşti ori pierderile materiale? Dumnezeu sau ştiinţã ? real sau virtual ? etc. ?
Aceastã aşa zisã “crizã” are urmãri nefaste asupra economiei globale prin efectul domino iar din cauza acestei pandemii au avut şi vor mai avea de suferit zeci de milioane de oameni în întreaga lume. Pentru cã efectele vor fi pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile interumane… Interdicţiile impuse de autoritãţile statelor au separat oamenii segregându-i în primul rând pe criteriul : bolnavi , sãnãtoşi ori asimtomatici ceea ce a indus voit frica de a nu fi ori deveni cumva contagios. Asistãm astfel nepuntincioşi la o etapã istoricã similarã celei din vechime când leproşii erau excluşi din comunitãţile umane fiind condamnaţi automat la foame şi la moarte. O epocã neagrã în care a trebuit sã se coboare din ceruri însuşi Dumnezeu pentru a ne reaminti ce înseamnã mila, dragostea şi jertfa… Acum vorbim din nou despre eroi şi despre martiri dar urmãrind alte modele, ne zugrãvim alte icoane schimbând sfinţii cu doctorii , cãutãm leacuri nu la biserici ci la farmacii…Uitãm cã de fapt orice boala a trupului este mai înainte de toate o boalã a sufletului! Nu demult, referindu-se la boalã şi la vaccin, regretatul Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, Amfilohije Radovic, avea sã spunã cã: „Ar fi bine dacă oamenii de știință ar inventa un vaccin, dar înainte ca acesta să fie găsit, există un vaccin care a acționat de-a lungul secolelor”, pelerinajul religios… Eu nu ştiu dacã pelerinajul poate constitui un vaccin dar sfânta împãrtãşanie ajutã sigur fiind însuşi trupul şi sângele lui Christos Dumnezeu.
Câţi dintre oamenii zilelor noastre mai merg la biserici, câţi mai viziteazã mãnãstiri şi alte locuri sfinte? Mulţi dintre ei se tem de anumite legi oficiale, alţii se tem de legile şi de reacţiile lumeşti… Auzim, spre exemplu, tot mai des, în România, expresii precum « pupãtori de moaşte » inventate şi aruncate în mod voit şi rãutãcios credincioşilor ortodocşi… Câţi dintre tinerii zilelor noastre mai sunt preocupaţi de creştinism şi câţi mai frecventeazã regulat bisericile creştine? Câţi tineri mai sunt preocupaţi în mod real de sfintele tradiţii şi de valorile creştine?
De aceea, pentru a ne explica şi a înţelege vremurile dureroase pe care le trãim astãzi, trebuie sã ne gândim mai ales la rãspândirea pãcatului în lume, sub toate formele lui, la adevãratã pandemie care, devorând sufletele îndepartate de Dumnezeu, conduce treptat la însãşi dispariţia fiinţei umane. Ori intensa mediatizare a pandemiei de COVID-19 nu face decât sã distragã atenţia publicã de la aceastã adevãratã plagã a societãţii actuale numitã în Biblie « urâciune a pustiirii ce şade pe tronul lui Dumnezeu » …
« Luaţi aminte la semnele timpurilor ! », avertizeazã cel puţin de douã ori Cartea Cãrţilor în Vechiul şi Noul sãu Testament. Nimic nu se întâmplã fãrã ştirea şi voinţa lui Dumnezeu, nimic nu s-ar întâmpla dacã nu s-ar fi permis din Cer. Aceastã pandemie de COVID, cât şi cele douã rãzboaie mondiale constituie în felul lor nişte « semne ale timpurilor », nişte avertismente date umanitãţii despre calea greşitã pe care aceasta se îndreaptã şi care va conduce nu la o oarecare apocalipsã mai mult sau mai puţin observatã şi conştientizatã ci la însãşi dispariţia omului ca specie pe Terra. De altfel, ori de câte ori, în marea sa îngâmfare, omul « s-a înãlţat fãcându-se pe sine dumnezeu », a sfârşit prin a fi anihilat într-un fel sau altul…
Pentru omul modern, tehnologia tinde sã ia tot mai mult locul religiei acaparându-i nu doar timpul ci şi întreaga existenţã, chiar şi gândurile ori visele, … El a uitat prea repede lecţiile istoriei la care am fãcut referire mai sus. De aceea şi rãtãcirile, supãrãrile, ura, violenele, dezbinãrile, desfrâul, bolile, etc. cu care se confruntã, tot mai multe lecţii dureroase primite pentru a-şi reaminti moralitatea corectã a vieţii. « Corect » înţelegând desigur numai urmarea modelului Christos ! (« Calea, Adevãrul, Viaţa », Adevãrul Absolut pe care îl mai cautã şi nu l-au descoperit încã filozofii…)
Iubindu-şi pe aproapele ca pe sine însuşi, întãriţi şi uniţi în adevãratã credinţã (ortodoxia !), oamenii pot depãşi nu doar molimele ci şi vicisitudinile vieţii cu singura condiţie de a-şi aminti solidaritatea şi de a o dori cu sinceritate.
Concluzionând, pandemia de COVID-19 nu este distrugãtoare neapãrat prin numãrul mare de morţi pe care l-a generat şi îl mai genereazã; acest lucru s-a mai întâmplat de altfel şi cu alte ocazii , în alte epoci istorice, fiind un anumit mod, desigur nu cel mai fericit, de asanare umanã, de curãţare a unei societãţi. Anual, mor însã prin diverse alte boli sau prin accidente, milioane de oameni şi nu se face prea mare caz de numãrul lor la nivel mondial, nu se contorizeazã în total ca cei afectaţi de COVID-19 . De aceea, ar trebui avut în vedere faptul cã pandemia de COVID-19 este distrugãtoare mai ales prin criza complexã şi insuficient cunoscutã pe care o antreneazã, prin efectele sale pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte psihicul şi spiritul uman, relaţiile umane. Omul este o fiinţa socialã , nu poate trãi rupt de semenul sãu, depãrtat fizic şi mental de acesta, necomunicând prin vorbire şi prin gesturi , neschimbând energii şi idei ; chiar Dumnezeu însuşi avea sã remarce acest lucru de la bun începutul creaţiei sale spunând cã « Nu este bine ca omul sã fie singur », fapt precizat de Biblie, în capitolul « Geneza »…
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania