Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

În bronzul cuvintelor: ,,Radiografia unui destin”  a prof. Mircea Daroşi

Primit pentru publicare:  23 Ian. 2021
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 23 Ian. 2021
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

În bronzul cuvintelor: ,,Radiografia unui destin”  a prof. Mircea Daroşi

Sfinte Doamne , cât de dragi mi-au fost cărţile până târziu, spre amiaza  vieţii, adică acel ,,il mezzo del camin dal nuestra vita” cum se exprima florentinul Dante.  Fiecare mi  se părea un izvor viu  spre a cunoaşte cum să vorbeşti, cum să te comporţi în primejdii, cum să fii nobil în faptă şi gânduri (eu, copilul de ţăran). 

  Ceva din fiorul acela adolescentin l-am resimţit zilele trecute când, printr-o bună cunoştinţă, mi-a căzut în mână o carte frumoasă a profesorului Mircea Daroşi cu titlul de mai sus şi care face o radiografie a vieţii unui alt  profesor de seamă, pârveanul dr.Vasile Scurtu.  

    Este al treilea caz  biografic  pe care îl explorează distinsul profesor şi ex-director MD, după cel al lui ,,Uţu Strugari -un actor grăbit” şi cu ceva mai în urmă, exegeza  ,,Gavril Istrate-ardeleanul moldovenizat”, despre care, Al. Florin Tene se exprima elogios într-o recenzie în revista Luceafărul, ca fiind ,,o statuie de cuvinte” dedicată omului de ştiinţă cu sorginte din ţinuturile grănicereşti. 

     La toate, să adăugăm şi un masiv volum de ,,Radiografii literare”, antologie publicistică de un larg interes pentru cei care evaluează stadiul culturii din partea noastră de ţară. Aceasta  îmi face aducere aminte de un alt volum deosebit, cu similitudine tematică, al scriitorului şi editorialistului Maximinian Menuţ, ,,Cronica de gardă”, pe care o ţin în prim-planul bibliotecii personale, ca o sursă majoră de informaţii culturale. 

    Iată că, extrapolând  sensurile, radiografiile  se fac nu doar unor  organe ale omului, ci şi unei vieţi, unei existenţe mai deosebite, răsărite din mediul rural, montan şi silvestru al Ţării Năsăudului.

      Profesorul dr. Vasile Scurtu s-a născut  în Parva, localitae asupra căreia şi-a focalizat preocupările autorul lucrării de faţă, concretizate şi într-o monografie, ,,Parva-un nume de legendă”. Aceasta, chiar dacă ar fi numai să amintim de fabuloasa zicere a împăratului Franz Joseph, venit să salute pe vajnicii nepoţi ai lui Romulus: ,,Salvae parva, romuli Nepos!”

   Mircea Daroşi face  localităţii pârvene unde s-a născut Vasile Scurtu, o patetică şi rebreniană prezentare:,,Pe la mijlocul lunii mai a anului 1906, acolo, sus, pe vârful dealului din Preluca Butoaiei, unde ţi se pare că ajungi cu mâna la cer şi eşti mai aproape de Dumnezeu, într-o căsuţă de culoarea albastrului de Voroneţ, se năştea primul copil al familiei Scurtu Larion şi Susana.”

   Satul este bogat în nume de Scurtu, fiind nu mai puţin de 112 familii cu acest nume. Agricultori cu deosebire, oamenii au ceva din granitul munţilor ce-I împresoară.

  După studiile primare în localitatea natală şi cele liceale la Năsăud, acest ,,Blaj al românimii nordice” (cum se exprimă elogios prefaţatorul cărţii, bunul cărturar şi  prof. Ion Radu Zăgreanu), absolvă Facultatea de Litere şi Filosofie la Cluj, unde a beneficiat de audierea unor profesori universitari prestigioşi: Sextil Puşcariu, Gh. Bogdan-Duică, Al. Lapedatu, Ion Lupaş, Nicolae Drăganu. Asupra capabilităţilor ştiinţifice şi  înaltului academism al fostului său profesor universitar, Vasile Scurtu s-a exprimat elogios în câteva ,,Fragmente de amintiri”, acesta fiind proabil modelul său absolut profesional şi comportamental. 

  Profesori mari, cu pregătire superlativă, nasc la rândul lor viitori savanţi şi oameni de bază ai societăţii, modele exemplare făcându-ne să privim cu spaimă la viitorul societăţii noastre. Ce fel de ingineri vom avea noi în viitor prin  neşcoala de azi? Ce medici, arhitecţi, constructori de tunele şi apeducte, ce ,,savanţi”? La cine vom apela cu certitudinea că posedă cât de cât pregătire?

       Preocupările de lingvistică, filologie, folclor, evidenţiate încă din anii de liceu, aveau să culmineze pentru prof.Vasile Scurtu cu realizarea unei lucrări doctorale de onomasiologie, cu tema ,,Termenii de înrudire în Limba română”(1949) şi căreia mulţi cercetători, precum Iulia-Elena Hossu îi acordă (în 2018) un statut de pionierat şi invincibilitate ştiinţifică în domeniu. (Personal, consider că reverberaţiile ideatice ale acestei lucrări au făcut ca în anii mei de studenţie(!960-“65 şi după aceea), să existe la Facultatea de Filologie clujeană o catedră de onomastică, la care soţia mea, prof.Florentina G. şi-a alcătuit lucrarea de absolvire sub îndrumarea lect. univ. Mircea Homorodean-,,Onomastica şi antroponimica localităţilor SC,ŞO…”)

   După absolvirea Facultăţii clujene, Vasile Scurtu a activat  ca profesor de liceu  în Satu Mare, Craiova (după Dictatul de la Viena) şi post 1945, la Cluj. Pe oriunde a trecut, oamenii i-au păstrat o frumoasă amintire, datorită înaltului său profesionalism, corectitudinii, academismului şi  hărniciei sale intelectuale.

   Elogioase aprecieri au fost exprimate de către personalităţi de seamă, culturale şi universitare: Mircea Zdrenghea, Teodor Tanco, Ion Călin, Gavril Istrate, Octavian Ruleanu, acad. Gabriel  Strempel, prof.univ. Ion Viorel, prof.univ. Costin Miron, actorul Florin Piersic (pe care l-a îndrumat spre actorie şi care i-a păstrat  mereu o afectuoasă recunoştinţă). Toate acestea, prof. Mircea Daroşi le include într-un capitol aparte.

   Urmele trecerii pârveanului Vasile Scurtu prin Satu Mare se mai păstrează şi azi, cu nume de stradă și plăci memorial, răsplată a eforturilor sale intelectuale în acest ținut de graniță lingvistică. Pe lângă activitatea sa de cercetare, a susținut numeroase conferințe. Ne permitem să redăm un fragment ilustrativ dintr-o cuvântare a sa din 1937:

 ,Hotarul țării nu se păzește în timp de pace numai cu grăniceri și poliție, ci și cu conștiința veșnic trează a patrioților și cetățenilor conștienți de datoria lor. De cum ne înțelegem misiunea noi, cei de aici, atârnă în mare parte temeinicia veșnică a acestei granițe” 

    Un impresionant omagiu i-a fost adus în 2017, când a fost comemorat festiv de către cadrele didactice ale Liceului ,,Mihai Eminescu”, autoriţăţi locale şi centrale, inclusive academice.

    Nu  este cu putință  a spune multe alte lucruri interesante despre omul și profesorul Vasile Scurtu, lăsând potențialului cititor să se delecteze cu numeroase alte frumoase informații. 

     Se cuvine însă a aduce un cuvânt de laudă autorului acestei cărți, dl. Mircea Daroși, pentru acribia cu care a strâns un noian de informații documentare, imperios necesare unui atare demers.

 La toate acestea vom adăuga capacitatea narativă a domniei sale, furnizând mereu ceeace este esențial și exemplificativ dintr-o viață de om, bogată în evenimente, din care n-au lipsit prigoana comunistă, pe simplul motiv că Vasile Scurtu a fost membru PNL, ceea ce i-a împiedicat drumul spre o carieră universitară, cum ar fi fost firesc. (L-au trimis la un GAS din Bărăgan, fără a fi judecat și a  i se fi comunicat motivul pedepsirii.)

      Proletcultismul anilor ,,deceniului întunecat” (după 1950),  credea că nu are nevoie de oameni ca Lucian Blaga, dr. Hațieganu sau Vasile Scurtu și rânduiala lor poate da pe bandă rulantă genii ca Eminescu, doctori ca Paulescu etc., dar în loc de înțelepciune, cei  fără Dumnezeu ajung a fi nebuni.

     ,,Radiografia unui destin” este o lucrare bine întocmită, bogat ilustrată, într-o excepțională haină editorială,  făcând dovada unui mare și generos caracter. Cei care știu cinsti pe înaintași, vor fi, cu certitudine, cinstiți și ei, căci nimeni nu și-a adăugat vreodată un centimetru la statura sa defăimând pe alții, cum adesea se mai practică azi. Finalizând, voi spune și eu dascălului Mircea Daroși acele cuvinte laudative spuse elogios despre profesorul Vasile Scurtu: ,,Vir bonus, scelerisque purum”, căci  ,,din stejar, stejar răsare”.