Gheorghe CHIVU
Opera:
1968, Apocrife
1972, Metope
1980,Cantoria
1984, Brazde străbune
A fost Membru al Uniunii Scriitorilor din România
___
Artist plastic, cu studii de specialitate, călătorit prin muzeele Italiei şi Franţei, dar mai ales prin peisajele ţării, prin pelinurile dobrogene, prin pădurile umede din Ţara-de-Sus sau prin liniştile Ardealului nordic, Gheorghe Chivu aduce în literatura românească de azi o reverberaţie disimulată spontan a picturii în poezie. Considerată o lirică de peisaj, cu confesiuni şi melodii, poezia sa este un comentariu pictural al naturii, dar aplicat cu familiaritate şi discreţie lumii elementare cu care se găseşte în permanent dialog sentimental:
„Ştiu că nimeni nu vă culege, /De aceea vă las mie,
Nimeni nu vă fură, /De aceea vă adun.
Lumea are prea multe, /Nu mai e nevoie de altele,
Ramuri ale mele, frunze, /Şi toate astea peste umbră căzută.” (Frunze)
Această ultimă imagine a poetului şterge parţial imaginea veche a debutantului, care, sentimental şi ironic, cu poze paradoxale, cultiva o notaţie la modă prin 1946, comună lui Geo Dumitrescu sau Constant Tonegaru. De la debutantul pe care îl prezenta în 1946 Vladimir Streinu până la poetul matur de azi, s-au întins mai multe experienţe literare care şi-au lăsat numele, uneori cu sensuri negative, cu solemnităţi pline de goluri şi de artificii. Gheorghe Chivu reuşeşte să se adune cu tot ce îi este mai propriu numai în poeziile în care coala de hârtie devine şevalet, desigur, într-o indirectă picturalizare, lucru pe care îl realizează mai ales în volumul Apocrife (1969) în câteva peisaje din care reproducem o Dimineaţă la mare:
„Ne vom târî somnul în volnica osândă,
Prin rouă şi-ntuneric ca plumbul la picioare.
Cu noaptea-n cap, să prindem, uimiţi la ceas de pândă
Ca dintr-un câmp de dropii un răsărit de soare.”
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania