Vasile LEFTER

Glasul vine din adânc

Năluca

                            Năluci de speriat fricoșii

      Jocul de-a roaba a început să-i agaseze pe cei veniți în control. Se simțeau caraghioși, antrenați în jocul celor trei nebuni plus Artur și Marga. Rușinați, „inspectorii” părăsiră iute sala de experimente în hohotele de râs ale locatarilor. 

Considerând că s-au jucat destul, Nebuneli trase un fluier și își chemă pacienții la ordin, oferindu-le o recompensă calmantă. Li se aduse trei fotolii, pe care puteau sta lejer pentru a asculta micul instructaj al nălucologului. Așezați confortabil, după recompensa calmantă, nu păreau chiar așa duși cu tivga.

Marga rămase în picioare, în dreapta doctorului. Pentru a fi sigur că se aude, Nebuneli activă micul amplificator de sunet. Deranjați de intensitate, pacienții avură un fel de protest. Unul chiar articulă binișor niște cuvinte:

-Ne crezi surzi, doctore. Nici nebuni de legat nu prea suntem. Am acceptat jocul, fiindcă ni s-a promis o externare în caz de bun comportament.

-Sunt surprins că v-au adus aici. Îmi amintesc de voi și am aflat chiar mai multe. Ați făcut-o pe nebunii ca să nu fiți acuzați de un triplu viol în grup organizat.  La judecător  ați declarat că totul a fost o înscenare. Trei liceene au aflat de la mama uneia dintre ele că ați câștigat la loto un milion de lei pe un bilet simplu. Drăcoaicele s-au sfătuit să vă atragă în cursă și să vă șantajeze. Știau la ce se expun. Nu erau uși de biserică, așa că v-au urmărit pas cu pas. Urbea fiind mică, nu le-a fost greu să descopere că în fiecare sâmbătă plecați la grătar în pădure. Au venit în poiană după voi și…  spune tu mai departe, Anghele! 

 Cel numit era surprins că doctorul Nebuneli chiar le știe și numele. 

Bine, doctore, văd că ne-ai citit. Eu cred că ai fost de partea noastră de la început. Pastilele pe care ni le administrai erau simple bomboane mentolate. Uite, spun eu mai departe, cu o condiție: să ne spui de ce nu ne-ai dat pe mâna poliției?

-Bine!  Accept târgul. Continuă!

-Ca de obicei, am ajuns în poiana de grătar cam pe la 10 dimineața. Chiar dacă eram în iunie, nu era prea cald. Pe la 12 , ne pregăteam să servim masa. Am băut câte un păhăruț de tărie, ne-am urat să avem poftă și, nu am apucat să gustăm friptura când lângă noi au apărut vagaboandele în fuste scurte și cu bluze descheiate. Să spun drept, la început ne-am bucurat de așa ofertă. Ceva mă neliniștea , totuși. Cum s-a nimerit ca ele să fie trei și noi tot trei?  Continuă tu, Năstase, că mie îmi vine să mă dau cu dovleacul de pereți, când știu cât am pătimit și cum ne-am stricat rostul.

 Năstase oftă și reluă firul povestirii :

-Eu nu prea sunt ahtiat după prospături. Cea mai tupeistă dintre ele, a venit direct în brațele mele, ca și cum ne-am fi cunoscut de când lumea. Începu să turuie, mușcând din friptura mea.

– Nu fi mirat. Eu am pus ochii pe tine din toamna trecută, când eram într-a zecea. Știi ce? Mâncăm așa, fără să bem nimic?

Scoase o sticlă dreptunghiulară din gentuța din vinilin:

-Asta e pentru bărbați. Ajută…

Am luat o gură bună și am dat-o mai departe. Ce s-a mai întâmplat vă va spune Drăgan.

-Mi-ați lăsat mie partea grea. Am fost preferat de Catrina, care părea mai așezată. S-a priponit în brațe și a început să-mi dea să mănânc, după ce m-a făcut să beau din blestemata aia de sticlă. Privind la prietenii mei, am observat că adormiseră mâncând. Sticla rămăsese în mână la una din vizitatoare. O moleșeală mă doborî și pe mine.

Mi-am revenit spre dimineață. Mă durea îngrozitor capul. Prietenii mei „de pahar” mai moțăiau încă. Ne era groaznic de sete. Unde eram? La un gemuleț apăru un polițist buhăit, care începu să urle: 

-Violatorilor ! Ați necinstit niște copile nevinovate. Pușcăria vă mănâncă! Era pornit ca un turbat  vecinul nostru Mihalache, ajuns gardian după moartea unuia de meserie.

Între timp, s-au trezit și ceilalți „violatori” . Buimăciți priveau la vecinul-jandarm.

Ce s-a întâmplat, nea Mihalache?

– Eu nu sunt Nea. Sunt jandarm, pus de stat ca să apăr oamenii de violatori ca voi. 

 Năstase continuă:

– Noi nu am violat pe nimeni.

-Pe măta, mincinosule! Fetele au poze. Au hainele rupte și sunt pline de sânge. Trebuie să anunț procurorul și să vă duc în arestul poliției.

Văzând că gluma se îngroașă, băieții începură negocierile.

– Și cam ce pretenții au fetele „necinstite” de flăcăii huligani ai satului?

– Ei, așa mai veniți de-acasă. Vor să le dați milionul de la Loto!

-Măi nene, sunteți nebuni? Nu am câștigat nici măcar un leu. M-a pus Anghel să spun în sat că am câștigat un milion. Voiam să ne distrăm puțin.

– Deci, vă bateți joc de mine? Am chemat deja duba.

     La puțin timp a venit „vaca neagră” cu trei polițiști și ne-au pus cătușele.

Am fost anchetați, bătuți ca să recunoaștem fapta nefăptuită. A avut loc și o confruntare cu „violatele”.

Când procurorul era convins că are suficiente argumente ca să ne trimită în instanță, Drăgan puse pe masă sticla dreptunghiulară din care fiecare luase câteva guri. Procurorul o testă pe loc. Erau urme de droguri paralizante, care produceau halucinații, efectele persistând. Aduse la cunoștința judecătorului, iar acesta dispuse internarea tinerilor în clinica lui Artur Nebuneli pentru teste și experimente.

     Cele trei „pițipoance” mai rămaseră în biroul Procurorului pentru a da socoteală conform legii.

      Va urma!