Magdalena Bădărău Vicoleanu

Gândurile unei societăți

M-am pierdut prin lumea cea globalizată,
ei mi-au dat un nume, deși sunt botezată,
mi-au adus suspine, un fel de bun-venit,
chiar de-s un oricine totuși le-am primit.

Mă chinuiesc gândurile unei societăți
ce-n repetate rânduri m-au făcut bucăți,
dar nu le-am lăsat, oricum, împrăștiate
mi le-am adunat plângând peste toate.

S-a pierdut de mine mulțimea vinovată
acea întâlnită-n drum prin lumea toată,
mi-au lăsat suspinele plânsului amar,
luptă-n mine sinele cu-al vieții dur dar.

Grupuri mă atrag, lor să mă alătur,
eu mă-ndepărtez încerc să-i înlătur,
nu prea au idei ce-or să-mi folosească,
nici nu am intenții ce vor să-i servească.

M-atacă cuvinte și oameni de oriunde
ce vor fără milă în mintea-mi pătrunde,
nu toate-s alese căci patria mamă
rău ia educat, nebăgând de seamă.

Aș socializa mare mi-e dorința
însă societatea nu-i vede folosința,
singură vorbesc, singură mă simt
și mă mai pierd încet în al visării alint.

Chiar de -s un oricine, eu m-am adaptat,
m-am păzit de alții și-am evoluat,
sunt prinsă-n strâmtoarea lumilor moderne
printre mii de gânduri și mii de probleme.