Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU
Documente biografice necunoscute (I)

Primit pentru publicare: 31 Mai 2021
Autor:  Nicolae IOSUB, redactor la Revista Luceafărul
Publicat: 01 Iun. 2021
© Nicolae Iosub, © Revista Luceafărul
Editor: Ion Istrate

MIHAI EMINESCU

Documente biografice necunoscute (I)

 Despre Mihai Eminescu, ,,Luceafărul poeziei românești”, ,,Omul deplin al culturii române”, s-au scris mii de cărți, biografia sa a fost cercetată în cele mai mici amănunte și, cu toate acestea, sunt foarte multe lucruri necunoscute despre viața, activitatea și opera sa, poetul fiind un om care nu și-a dezvăluit multe momente importante din viața sa. Din aceste motive, o biografie completă este greu de imaginat, dar, odată cu trecerea timpului se pot descoperi noi informații și dovezi despre anumite aspecte ale vieții sale destul de scurte, dar de o intensitate remarcabilă.

    Când Mihai Eminescu ajunge la maturitatea poetică deplină, cu atât mai mult a căutat să țină ascunse aspecte din viața sa, fiind de părere că autorul trebuie să fie cât mai puțin cunoscut publicului: ,,Ca artist sau om de litere e bine ca persoana ta să rămâie necunoscută cititorilor tăi- și cu cât vei fi mai cu talent cu atâta aceasta-i mai necesar. Depărtarea face a crede că autorul cutării sau cutării scrieri interesante trebuie să fie un om foarte deosebit, în fapt însă, oricare ar fi puterea imaginației sau judecății tale, rămâi tot om. Dacă-i putea să guști în taină și necunoscut laudele acelor oameni ce i-ai putea iubi- bine, de nu, nu te arăta lor”. Părerea lui Eminescu era ca autorul unei opere de cultură să fie cât mai puțin cunoscut publicului larg, să fie învăluit într-un fel de scut de protecție, în felul acesta să fie apărat de critici dar și de cei apropiați, pentru a nu fi amestecată, comparată și judecată opera sa cu omul care a creat-o. 

      Lucrând mulţi ani în publicistică, atât la Iaşi cât şi la Bucureşti, Mihai Eminescu a povestit şi a scris puţine lucruri despre viaţa lui şi a familiei sale, ştiind că aceste informaţii pot fi folosite de adversari pentru denigrarea sa. Articolele sale critice la adresa guvernanţilor şi a partidului liberal, au făcut ca Eminescu să-şi facă mulţi duşmani, care îl atacau în publicaţiile opoziţiei, cu fel de fel de invective şi, chiar, unii din partidul Conservator nu-l aveau la suflet.

     Colegii de școală și cei de muncă, au căutat să afle cât mai multe lucruri despre Eminescu, dar, poetul nu și-a dezvăluit în întregime viața sa, rămânând multe ,,pete albe” în majoritatea biografiilor, scrise de-a lungul timpului. Poate viitorul să ne aducă noi descoperiri de documente și însemnări despre Eminescu, care să clarifice o serie de momente de viață, mai puțin elucidate și care să întregească, în mod fericit, biografia poetului.

    Am inventariat o serie de necunoscute din viața și activitatea lui Mihai Eminescu, de o deosebită  importanță pentru eminescologi, care ar contribui la stabilirea adevărului din anumite momente ale vieții sale și nu ar lăsa la latitudinea biografilor să emită diferite ipoteze nerealiste.

     Redau mai jos o serie de necunoscute din viața lui Mihai Eminescu, care, sper să fie eliminate în viitor și să se lămurească, definitiv, o serie de ipoteze lansate de biografii poetului.

      1.Descoperirea Psaltirei lui Gh. Eminovici, în care acesta își notase data nașterii lui Mihai Eminescu, așa după cum afirmă Matei, spunând că toţi copiii lui Eminovici au văzut şi cunoscut această Psaltire. „Într-o Psaltire veche însă, care se păstra din străbuni în casa părinţilor săi şi în care sunt scrişi consecutiv autograf de tatăl poetului naşterile tuturor copiilor săi, jos pe pagina 5-a stă scris: «Astă-zi 20 Decembrie anul 1849 la patru ceasuri şi cinci-spre-zece minute evropineşti s’au născut fiul nostru Mihai»” (Prefaţă de Matei Eminescu la volumul de Poezii, editat de el în colecţia „Biblioteca pentru toţi” 195-196, Lito- Tipografia Codreanu & Săvoiu, București,1895). Observăm că Matei precizează pagina şi locul unde era făcută însemnarea, dovadă că el o văzuse şi o citise de mai multe ori. 

      Această Psaltire a rămas la Matei Eminescu, după moartea lui Gh. Eminovici și a fratelui său Niculae, în 1884. Matei a lichidat toată averea tatălui său de la Ipotești, luând și toate documentele familiei, deci și această Psaltire. Ultimii ani de viață, Matei i-a petrecut la Bistrița Năsăud, împreună cu ultima soție, Silvia Maieru,  care în timpul celui de-al doilea Război Mondial a plecat în Germania. Multe cărți din biblioteca tatălui său și al Nicului au rămas la el, iar la plecarea soției sale în Germania, toate acestea au rămas la Bistrița. După război (1958), Psaltirea a fost căutată la Bistrița de către cărturarul dorohoian Dumitru Furtună, dar fără succes. Este posibil ca ea să fie uitată undeva printr-un pod și existând posibilitatea ca ea să fie descoperită ,,undeva îngropată în vreun depozit de cărţi vechi necercetate” (D. Furtună).

     Descoperirea Psaltirii lui Gh. Eminescu, carte de rugăciuni pentru el și familia sa, tipărită în prima parte a sec. al XIX –lea, ar lămuri definitiv data exactă a nașterii lui Mihai Eminescu, rămânând ca data de 15 ianuarie 1850 să rămână dată oficială, recunoscută cu documente.

     Descoperirea ar face dreptate poetului, care, în mai multe rânduri, a afirmat că s-a născut pe 20 decembrie 1849, de Sf. Ignat: Însemnarea poetului din registrul „Junimii”, unde la nr. 49 pe anul 1871 este scris: „Mihail Eminescu -1849 – Decembrie – 20 – Sf. Ignat – Botoşani”.

2. Catalogul școlar din anii 1856-57, de la Pensionul lui Ladislav Ferderber, unde apare și Mihai Eminescu, școlar în clasele a I-a și a II-a primară.

    La data de 10 ianuarie 1850, în cataloagele pensionului Ladislav Ferderber din Botoșani, îi găsim înscriși pe primii trei băieți a lui Gh. Eminovici: George în clasa elementară, Șerban și Niculae în clasa a I-a. La 1 septembrie 1852, îl găsim şi pe Ilie Eminovici înscris în clasa elementară. În această clasă se predau obligatoriu: citirea şi scrierea, memorizarea şi numărarea  așa cum se vede în ,,Catalogul matricular şi clasificator elevilor din pensionul subiscălitului Ladislav Ferderber pe luna decembrie 852”, catalog găsit de Adrian Pricop de la Arhivele Statului din Iaşi (Augustin Z.N. Pop- Unde au învăţat frăţinii Eminovici?).

    Printre cadrele didactice se aflau: diaconul G. Vasiliu la limba română, Peter Kollman la franceză şi Ladislav Federber la germană. Catalogul este semnat şi de Comitetul şcolar din Botoşani format din: C. Vârnav, Dr. Jianu, D. Aronovici şi prof. Hailel.

    La pensionul lui Ferderber, Şerban şi Nicu fac primele patru clase primare, după care în anul şcolar, 1852/53, îi găsim înscrişi în clasa a I-a de gimnaziu de la Cernăuţi. Acest lucru nu putea fi făcut decât pe baza actelor de studii eliberate de acest pension.

     George face primele două clase primare la Botoşani şi, în anul şcolar 1854/55, îl găsim înscris la Cernăuţi, unde, termină clasele primare şi apoi face 6 clase gimnaziale.

     Ilie face toate clasele primare la Botoşani şi în anul şcolar 1857/58, se înscrie în clasa a I-a de gimnaziu, la Cernăuţi, unde termină numai trei clase gimnaziale.

     Mihai Eminovici, născut la 15 ianuarie 1850, se înscrie, în clasa a III-a primară la Naţional Hauptschule din Cernăuţi, în anul şcolar 1858/59. Unde a făcut Mihai clasa elementară şi clasa a I-a primară (1856-57)?

     Mulţi cercetători ai vieţii lui Mihai Eminescu, afirmă că el ar fi făcut aceste două clase primare în particular, la Ipoteşti. Ipoteza nu se susţine prin nimic. Dacă pe primii 4 copii, Gh.  Eminovici i-a dat să înveţe la Botoşani, de ce nu l-ar fi dat şi pe Mihai la aceeaşi şcoală?! 

      Această ipoteză cu învăţatul lui Mihai în particular, la Ipoteşti, este din capul locului falsă, deoarece în perioada cât copiii lui Eminovici învăţau în clasele primare (1850-55)  ei nu locuiau la Ipoteşti ci la Botoşani și puteau frecventa această școală din oraș. În anul 1855, când familia lui Eminovici se mută definitiv la Ipoteşti, unde îşi construise casă nouă, primii trei copii erau deja plecaţi la gimnaziul din Cernăuți. Este necesar ca să se abandoneze definitiv această ipoteză cu învăţatul în particular a lui Mihai Eminescu. 

     Cred, că Mihai Eminescu a făcut clasa elementară şi clasa a I-a primară la acelaşi pension a lui Ladislav Ferderber din Botoşani, acolo unde au învățat și frații săi, chiar dacă nu s-au găsit cataloagele şcolare care să confirme acest lucru. După vârstă, el ar fi făcut clasa elementară în anul şcolar 1856/57 şi clasa a I-a primară în anul şcolar 1857/58, împreună cu fratele său Ilie de care era nedespărţit. Ilie pleacă la Cernăuţi în anul şcolar 1857/58, şi se înscrie la gimnaziu iar Mihai vine în anul şcolar următor, 1858/59. Gh. Eminovici avea de gând să-i dea pe Ilie şi Mihai la şcoala din Cernăuţi, în anul şcolar 1857/1958, scoate şi paşapoarte pentru amândoi, dar se răzgândeşte şi-l lasă pe ultimul încă un an la pensionul lui Ladislav Ferderber. La 17 august 1857, Iachint Iuraşcu trimitea din Iaşi căminarului Gh. Eminovici un paşaport comun pentru Şerban, Neculai, George, Ilie şi ,,Mihai care este în vârstă de 7 ani, părul negru, ochii negri, nasul potrivit, faţa smolită”, pe o perioadă de 11 luni. Dar, la Cernăuţi vor pleca numai Şerban, Neculai, George şi Ilie, Mihai rămânând la Botoşani.

    Totuşi se pune întrebarea: De ce Mihai nu a terminat toate cele 4 clase primare la Botoşani?

    Răspunsul ni-l dă Pavel Ţugui în carte sa ,,Amintiri despre Eminescu” (Observaţii asupra şcolarităţii lui Eminescu), unde precizează:,,La 24 mai 1856, Ministerul Instrucţiunii din Viena emite un ordin cu privire la condiţiile de echivalare a studiilor de la şcolile particulare în şcolile secundare de stat. Se decidea ca, începând cu anul şcolar 1858/1859, elevii din şcolile primare particulare care vor să fie admişi în gimnaziu trebuie să susţină, în acest scop examene de admitere, în timp ce absolvenţii cu patru sau mai multe clase, de la şcolile primare de stat din imperiu, erau înscrişi în gimnaziu fără examene”.

    Autorităţile ştiau că elevii români frecventau diverse şcoli particulare, pentru a putea învăţa în limba română şi prin această măsură se mai puneau nişte piedici la admiterea în gimnaziu, unde examenele se ţineau în limba germană, pe care aceştia nu o stăpâneau foarte bine sau deloc.

    Aşa se explică de ce Mihai Eminescu a plecat la Cernăuţi, în anul şcolar 1858/1859, să termine clasele a III-a  şi a IV-a primară, la şcoala imperială National Hauptschule, unde, obiectele de studiu se predau în limba germană. Radu Sbiera spune că ,,la început, elevul Eminovici, din clasa a III-a, i-a mers mai greu, deoarece nu ştia bine limba germană”, profesorul de germană Ioan Litviniuc ,,dovedind excelentă măiestrie de a introduce pe elevi, în tainele gramaticii limbii române şi a limbii germane, acorda neasemuită atenţie caligrafiei, elevii săi fiind educaţi să scrie frumos, picând literele”. Aceasta a contribuit la formarea scrisului frumos şi îngrijit al poetului.

    Cât priveşte afirmaţia lui George Călinescu precum că Mihai ar fi învăţat cu profesorul de limba germană Scarlat Woiacek de Voinscki, părerea mea este că acesta ar fi putut să facă meditaţii la limba germană cu feciorii lui Gh. Eminovici, pentru a le fi mai uşor când vor pleca la gimnaziul din Cernăuţi, clasele primare fiind făcute în şcoală unde se predau mai multe materii pe care profesorul Voinski nu avea de unde să le cunoască.

     La înscrierea la gimnaziul din Cernăuţi, elevii trebuiau să prezinte documente oficiale, cu data de naştere şi cu studiile făcute şi acestea nu puteau fi date decât de conducerea unei şcoli, lucru precizat şi de Th.V. Ştefanelli, în ,,Amintiri despre Eminescu”:,,Elevul trebuia să se prezinte la primire însoţit de părinţi, sau de tutore, şi aceştia trebuiau să înainteze directorului testimoniul prin care se documenta că elevul a absolvit  cu bun succes şcoala primară şi pe lângă acest testimoniu şi actul de naştere”.

     Dacă elevul nu prezenta acte oficiale de studii, de la o şcoală de stat sau particulară, ei trebuiau să dea un examen în limba germană, înainte de admitere în clasa solicitată. Or, Mihai nu a dat nici un examen pentru admiterea în clasa a III-a la Cernăuți, deci, el avea un testimoniu de absolvire a primelor două clase primare.

     În concluzie, putem afirma, fără a greşi, că Mihai Eminescu a făcut primele două clase primare la pensionul lui Ladislav Ferderber din Botoşani, din cel puţin patru motive:   

   1.Toţi fraţii săi mai mari au învăţat la acest pension, unde se preda şi limba germană, necesară pentru studiile gimnaziale şi superioare ulterioare;

2. Dorinţa de a putea învăţa în limba română, limba maternă a lui Gh. Eminovici şi a familiei sale; 
3. Pentru înscrierea la gimnaziu era necesar un document oficial (testimoniu) cu studiile făcute, eliberat de conducătorul şcolii respective;
4. Pentru că familia lui Gh. Eminovici a locuit în Botoşani, în perioada 1850-1855, şi era mai uşor de întreţinut în şcoală cei 5 copii ai săi, ei locuind până în 1855 în casele proprii din Calea Naţională nr.179. 

    Explicaţia aceasta este logică, iar lipsa documentelor nu poate să susţină alte variante, susținute de diverşi cercetători ai vieţii poetului.

     Să sperăm că, în viitor, la Arhivele Statului din Iași se vor descoperi și cataloagele de la Pensionul Ladislav Ferderber, în care se va regăsi și Mihai Eminescu, elev în primele două clase primare.