Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.8 (152), August 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Dincolo de cuvânt – nemurirea lui Simon Glasberg

Primit pentru publicare: 18 Aug. 2021
Autor: Dorina RODU, fondator/redactor șef revista literară La Ac
Publicat: 18 Aug. 2021
©  Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Dincolo de cuvânt – nemurirea lui Simon Glasberg

„Vei rămâne la fel de tânăr pe cât sunt visele tale și la fel de puternic precum este cauza pe care o servești”
Shimon Peres

 Sub acest motto au apărut Tainele nedeslușite – ultimul volum de poezii al poetului Simon Glasberg, apărut la Editura Agata, Botoșani. Această carte, la dorința autorului, a fost dedicată părinților săi: „Memoriei părinților mei – Rachela și Samuel Glasberg”.

Născut în cea de-a 17-a zi a lunii august, în anul 1939, la Rădăuți, în județul Suceava, Simon Glasberg a absolvit Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi în anul 1955, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Agricultură din Iaşi, absolvind în anul 1961. După 5 ani de activitate profesională, s-a înscris la Facultatea Tehnico-Economică Bucureşti (f.f.), pe care a absolvit-o în anul 1971. „A colaborat cu articole profesionale la ziarul Clopotul, a ţinut numeroase lecţii profesionale la „Casa Agronomului”, a coord. efectiv compartimentul de cercetare al O.J.S.P.A. Botoşani. A elaborat şi susţinut teza de doctorat „Contribuţii la caracterizarea agro-chimică a principalelor tipuri de sol din jud. Botoşani şi limitările pe care le prezintă din acest punct de vedere asupra nivelului şi eficienţei producţiei agricole” (conducător ştiinţific prof. univ. dr. Ioan Avarvarei), obţinând în anul 2002, titlul ştiinţific de doctor în ştiinţe agricole şi silvice – agronomie al U.S.A.M.V. Iaşi.

Pentru activitatea meritorie desfăşurată în agricultura judeţului a fost distins cu „Ordinul Muncii, clasa a III a” (1974) şi cu medalii comemorative.” [1]  Simon Glasberg este autorul a patru volume consistente de poezie: „Inspirații poetice”, apărut la editura Agata, Botoșani, în anul 2015; „Versul meu”, apărut la edtitura Arena Cărții, Botoșani, 2016; „Speranțe, trăiri, amintiri” – editura Arena Cărții, Botoșani, 2017 și „Taine nedeslușite” – editura Agata, Botoșani 2020. 

În poeziile din ultimul volum al poetului Simon Glasberg, Taine nedeslușite – transcrieri poetice, întâlnim des tema timpului, acest motiv al scurgerii timpului care erodează lumea, se găsește în majoritatea operelor literare, deoarece exercită o adevărată teroare asupra ființei, convertită în frica de îmbătrânire și de moarte. 

În poezia „Timpul meu” poetul Simon Glasberg descrie timpul ca un zeu atotputernic, superior, iar spre finalul poeziei devine un „clișeu al veșniciei”: „Doar secunda pare cam goală /și chiar minutul ce o saltă;/ să fie ora, zeița care ne-nșeală,/ea ba e scundă, ba înaltă!// Știu, doar prieten nu se poate…/ Timpul meu – clișeu din veșnicie –/ mă privește cu superioritate,/ rezumându-mi viața / „doar o clipă vie”…//”. În poezia „Poezie vs. proză”, poetul surprinde esența trecerii grăbite a timpului, astfel disponibilitatea timpului fiind surprinsă în ultima strofă a poeziei: „Astăzi, omul stresat temeinic, / preia literatură în mică doză; / timpul disponibil e vremelnic, / prea scurt pentru versuri… / dar mite pentru proză.”. Motivul „dorului” este o altă temă întâlnită în paginile acestui ultim volum, astfel regăsim versuri în care poetul își răscolește sufletul în căutarea anilor tinereții: „Mi-e dor de anii tinereții, / așa, săraci, ce demn trăiam; // […] /Dor îmi e de anii studenției, /deși păzeam bursa, tocind,/”. Aceste doruri ale poetului se nasc din dorința de a retrăi clipele tinereții, cu toate că erau dificile, problematice, acest aspect nu îl oprește pe autor să-și înăbușe dorința, să-și enumere dorurile cele mai profunde. Sentimentul de dor nu poate fi măsurat, nu este nici o unitate de măsură, ci se simte şi se trăieşte; acesta este unul dintre sentimentele care-l fac pe poet să trăiască / retrăiască în sine, în amintiri, suspinând, regretând, poate zâmbind, însă, totodată inspirându-l ca mai apoi să-l transforme în vers, creând înșiruri de frământări lăuntrice în poezii. Un astfel de exemplu este poezia „Frânturi de dor…”: „Multe alte doruri mai apar:/ meseria redată cu dăruire;/ familia mea – cerescul dar –/ creată de-o romantică iubire.// Acum, pe un tărâm aparte/ amintirile par vechi, se frâng… / Țin tristețea cât de departe,/ unele doruri vor lăsate /în sufletescul crâng… // Cleștar, oglindă cu amintiri, /a sufletului izvor răscolitor, / a tale unde cu vechile iubiri / într-una au frânturi de dor…”.

Tainele nedeslușite ale poetului Simon Glasberg prind contur în paginile acestui volum de poezii, glăsuind din străfundul unui iceberg de frământări, trăiri, emoții și sentimente care sălășluiau în eul interior al poetului. Acest ultim volum se aseamănă cu o confesiune poetului, această idee fiind susținută de unele poezii prezente în volum, una dintre ele fiind „Despre viața mea – Urmașilor mei, o actualizare a testamentului inițial”, din punctul meu de vedere, aceste presentimente, aceste simțăminte pe care le experimenta poetul în forul său interior sunt așezate cu grijă și sinceritate în una dintre strofele acestei poezii amintite mai sus: „Ajuns la bătrânețea dorită,/ „stăpân” pe timp, libertate, / le sărăcesc, fără efort, urcarea; / inima – e declarată obosită; / sufletul – grav în sensibilitate, / ca ecou la nedreptate…”, acest ecou la nedreptate s-a spart subit atunci când prea devreme a dispărut poetul din această lume, iar ca o presimțire în ultima strofă a poeziei „Despre viața mea” parcă stă ascuns un mesaj de adio adresat celor dragi: „Am început a vieții carte; / aș avea multe a vă povesti… // […]// Oricum, știți că v-am iubit, / vă iubesc, pentru totdeauna. / De-i așa, că sufletul e infinit, / fi-va cu voi, întruna…”.