Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.8 (152), August 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Ce se poate întâmpla  atunci când lăcomia nu are limite

Primit pentru publicare: 23 Aug. 2021
Autor: Pavel NICOLAIE, membru UZPR
Publicat: 24 Aug. 2021
© Pavele Nicolaie, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

                            Ce se poate întâmpla  atunci când lăcomia nu are limite

Despre eșecul lumii civilizate în Afganistan, (numai că dedesubturile defunctei inițiative numai expresie de civilizație nu reprezintă) s-a scris în ultimul timp  foarte mult și s-au făcut analize peste analize. Chiar și aici au apărut analize foarte bune, pertinente și observații fine. Din aceste motive,  nu ar mai fi prea multe de spus pentru a găsi unul de multele răspunsuri care pot aduce un plus de lumină asupra eșecului din Afganistan, care a făcut ca, numai în câteva  zile de la retragerea trupelor americane și a aliaților, întreaga țară să cadă în mâinile talibanilor.

Ceea ce m-a frapat a fost însă primul discurs al președintelui american, Joe Biden. În discursul public pe care l-a avut ca răspuns la criza din Afganistan, a recunoscut că Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor mai repede decât au preconizat toate analizele pe care le aveau în acest sens. Mai mult, dacă cineva a fost atent la discurs, s-a putut observa și mirarea acestuia, întrucât în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu președintele Afganistanului, care în momentul de față este fugar, a fost asigurat de acesta că în urma preconizatei retrageri a armatei americane are situația sub control. Sunt sigur că fugarul avea situația sub control, sub controlul unei îmbogățiri personale și fără să aibă nicio strategie reală pentru poporul afgan.

Astfel, constatăm că pe de o parte se afla clasa politică din Afganistan, coruptă peste măsură și lipsită de orice strategie pentru a reforma țara și a o aduce în lumea civilizată, iar de cealaltă parte strategia actorului principal care nu avea decât interesul să-și dezvolte strategiile militare și armamentul și să creeze punțile pentru accesul companiilor private la resursele Afganistanului. În cei 20 de ani de ședere în Afganistan analizele principalului jucător au mizat pe construirea unei clase politice marionetă, fără identitate și fără rădăcini reale în seva poporului afgan, care ar fi putut consolida încrederea poporului în ea. Să fi fost oare teama că,  clădirea unei astfel de clase politice, ar fi creat premisele unei negocieri mai acerbe a resurselor țării în raport cu companiile care voiau să-i exploateze resursele pe mai nimic? Dar și așa câștigurile ar fi fost imense, însă așa este atunci când te calicești peste măsură.

Scuza, din discursul președintelui american, prin care încerca să arunce o parte din vină asupra armatei afgane care nu a avut nicio motivație să lupte împotriva talibanilor, este puerilă și nu știu dacă o poate înghiți și un copil de clasă primară.

În cei 20 de ani de prezență în Afganistan, dacă se voia cu adevărat, iar resursele  financiare alocate erau mai mult decât suficiente, putea fi creată o generație de profesioniști care să fie promovați în structurile armatei afgane, care s-ar fi împotrivit cu brio talibanilor și ar fi gestionat cu costuri minime situația pe plan local. Dar, asemenea strategiilor de promovare a clasei politice,  nu s-a pus accentul pe construirea unei armate conduse de profesioniști cultivați cu principii sănătoase, cei 20 de ani erau suficienți, ci la promovarea unor generali obedienți sistemul și corupți.

Dacă ar fi fost luate în calcul toate acestea, cu siguranță, ar fi fost un lucru echitabil pentru toată lumea și aventura celor 20 de ani în Afganistat ar fi avut un alt final. Este un lucru validat istoric, că lipsa de măsură, impunerea cu forța a unui armistițiu, și prin mijloace total dezavantajoase pentru o parte,  mai devreme sau mai târziu va exploada asemenea unei bombe cu efect întârziat.

Din aceste motive, pe strategi, i-a ajuns istoria din urmă prea devreme, dar bine ar fi să învețe ceva din toate acestea.

Marii perdanți din această afacere sunt pe de o parte  americanii, care își văd zădărnicite planurile de racordare, prin firmele private de lobby, la resursele Afganistanului,  iar pe de cealaltă parte poporul afgan, care a fost lăsat într-o criză fără precedent și care va fi supus unor persecuții de neimaginat din partea talibanilor, mai ales cei care au colaborat din diverse posturi cu forțele aliate.

Asemănător, tuturor marilor jocuri și aranjamente ale istoriei, strategiile actuale, în astfel de afaceri, pe care le pot numi dubioase,  nu vizează individul planetar și civilizat, apărat de o sumedenie de drepturi ce se vor universale, ci se înscriu pe aceleași vechi coordonate, prin care se dorește acumularea peste măsură de resurse și bogății. Din păcate, pentru oemenire, această boală va produce victime colaterale, dar totodată va duce și la o nouă ordine mondială, însă nu la cea gândită de  anumite minți bolnave.

Din aceste motive, eșecul din Afganistan este  atât o consecință a lăcomiei fără de măsură, cât și o consecință a aplicării unor strategi depășite de noile tehnologi de comunicare a informației,  altoite pe niște credințe arhaice.