”ȚURCANA – REGINA MUNȚILOR”
Cea mai mare sărbătoare a oierilor din România va avea loc, duminică 26 septembrie 2021, la poalele Munților Orăștiei, în localitatea Costești, din comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara.
Este vorba despre sărbătoarea crescătorilor de ovine, având ca generic ”ȚURCANA – REGINA MUNȚILOR”, ajunsă anul acesta la cea de-a XVI-a ediție.
Din programul manifestării am reținut târgul de produse tradiționale și bursa de ovine. Cele mai frumoase ovine vor fi premiate.
Tot cu acest prilej va fi organizat și un simpozion la care vor participa crescători de ovine și specialiști în domeniu.
Marea sărbătoare se va încheia cu un program artistic, la reușita căruia își vor aduce contribuția apreciați și îndrăgiți artiști, dar și Grupul de fluierași din comuna Orăștioara de Sus.
Principalul organizator este Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine ”Dacia”, al cărui președinte este Dumitru Andreșoi, unul dintre cei mai mari și cunoscuți crescători de ovine din țara noastră.
Accesul publicului este liber pe toată durata desfășurării manifestării.
Ioan Vasiu/UZPR