Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Poeții nu dorm… când săbiile s-ascut

Primit pentru publicare: 26 Oct. 2021
© Ion Istrate, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


Poeții nu dorm… când săbiile s-ascut
Prefață la volumul de poezii ,,Al nouălea verset… pentru mânie”, Romulus Ungureanu. Botoșani: Editura Agata, 2021

Motto:
Poeții nu dorm niciodată, trudesc pe vaste sincronii,
Poeții tac, dar și-n tăcere suspină-n criptici simfonii.[1]

Consuetudinis vis magna est! (Lat. Forța obiceiului este mare).

Sintagmele din motto se potrivesc poetului care semnează această carte, botoșăneanul, Romulus Ungureanu. În obiceiul d-sale de a scrie versuri, har înnăscut, răspunde curioșilor, pizmașilor sau admiratorilor că ,,eu sunt cel ce sunt”, ego sum qui sum (lat.). Desigur, răspunsul ni-l dă în versuri: ,,racolat de-a mea voință/ visuri multe le scobor/ fugărit de o căință/ eu sunt eu// cântă liniștea prin mine/ supărat de alizeu/ rău sau bine/ eu sunt eu”[2].

Știe Romulus Ungureanu ce-i poate forța interioară! Și-și ostenește simțurile de bază pentru a da un răspuns harului cu care este înzestrat. Tulburător de amabil și prietenos, amator de ceai negru irlandez și petrecăreț, te captivează recitindu-ți creațiile sale, din care deslușim, cel mai mult, îndemnul patriotic ,,trezește-te nație !”.

Pornesc acest cuvânt din fața acestui volum de poezii cu sentimentul că avem în preajmă un vajnic creator, inspirat și harnic într-un demers stăruitor de-aș vedea visul împlinit. Am mai spus, Romulus Ungureanu este darul divin pentru acest ținut moldav.[3] Autor a nouă cărți de poezie, din a căror lectură, ne dezvăluie o comunicare artistică vioaie și atrăgătoare se pare că se înscrie în linia înaintașilor noștri care militau ca arta și creația literară să fie în slujba semenilor, în sensul că totul trebuie să contribuie la bunăstare și confort social. Creația literară nu se face doar de dragul de a scrie. Formă fără fond (Titu Maiorescu, Eminescu). Că e poezie, în care se respectă strict regulile prozodiei, încăpățânare care poate să dăuneze conținutului, că e vers alb/ modern, important este să nu falsificăm realitatea în care trăim și care ne înconjoară.

În cărțile mai tânărului poet, găsim un fond care corespunde vremurilor noastre, când clivajele sociale au o tendință profundamente provocată. Apar fenomene noi, cu consecințe dezastruoase în viața trăitorului de rând. Și aceasta nu e de azi, de ieri. Eminescu nu vedea în formele fără fond doar o simplă nepotrivire între instituțiile de tip occidental introduse la noi și fondul autohton, ci ar reprezenta o falsificare brutală a profilului poporului român, o contradicție între aceste instituții și spiritul românesc.

Deci, poezia trebuie să fie înțeleasă de mulțimea nevoiașă, spiritul ei să trezească atitudini pentru a îndrepta relele din societate. Este de apreciat, lectura acestei cărți, unde limbajul textului literar poate fi definit ca o comunicare artistică specifică autorului accesibilă tuturor categoriilor de cititori. E o nevoie de mângâiere sufletească, în contextul unui mediu afectat de fel de fel și grave nocivități, context pe care îl percepem ca un permanent disconfort social.  De aceea, autorul și-a înțeles menirea talentului înnăscut și a folosit mijloacele stilistice adecvate pentru ca, în această gravă și neplăcută stare de nesiguranță, de frică și insatisfacție socială, mesajul poetic să-i fie perceput. Expresivitatea nivelurilor fonetic, morfologic și sintactic ale textului artistic croiește o perspectivă proprie autorului acestui volum și conturează un profil de scriitor adept al formulelor estetice tradiționale, respingând modernismul și postmodernismul. Poeziile și reflecțiile proprii adunate în această carte sunt un fel de prelegeri interactive, sunt lecții pentru toate vârstele. Sensurile suplimentare ale cuvintelor, ca rezultat al unei experiențe în comunicările interpersonale, ficțiunea artistică și caracterul hermeneutic, mitologic-arhetipal, provoacă cititorului un efect retoric, aparent clenciuros.
Dar, cum am mai spus, Romulus Ungureanu de-abia și-a desfăcut desaga harică a volburoaselor și încâlcitelor povești care vor fi sursele de inspirație ale multor și importante cărți.

,,Al nouălea verset pentru mâine” este o carte atent construită, poeziile fiind asociate pe diferite teme, funcție de mesajul conturat din lectură.

Imn poeticii, primul capitol, ,,e soarta versurilor multe/ ce nu mor niciodată/ să semene cu niște culte/ ce s-au răcit in vatră” (soarta), fiindcă ,,tăcerea e brută/ și timpul e scurt/ nimeni n-ascultă// strigă pământul/ prea împovărat/ dispare sărutul/ celui preaînalt// natura s-ascunde/ drumul e sfâșiat/ …” (tăcerea) .

De suflet, al doilea capitol, unde ,,mai ieri a fost o nuntă/ o nuntă într-un sat/ a fost și lume multă/ și miri frumoși, de invidiat/ …” și apoi… ,,o casă plină de copii/…”, copii care încă nu-și uită părinții și se întorc la ei ,,cu lacrimi calde și fierbinți/ căci dintre toate pe pământ/ familia e legământ!”  (60 de ani de căsnicie).
Și ar mai fi ceva aici, pentru că ,,mi-e dor/ mi-e dor de ranița unui soldat/ soldat ce și-a pierdut rândul la moarte/ fericit și timid că se poate/ că încă nu a murit și mai are/ mai are prea mult și cu alții de chinuit/” unde, cu gândul la cinstirea memoriei eroilor care s-au jertfit pentru viitorul țării și implicit al urmașilor lor, așteaptă ,,/ un soare sfârșit în amurg/ în care mi-e dor să mai plâng/ să plâng, să ajung, și iarăși să plâng/ de imagini ce dorința ți-o frâng/ de dor și poate să mor/ la propriu/ ca autor”. (iarăși, să plâng)
Pe acest registru al fondului poetic, e firească nostalgia, care își face loc. Timpul trece și vlaga omului se împuținează sau chiar se pierde cu săvârșire, nevoit de a-și ,,arunca sculele în pod”: ”de ieri, de dimineață/ mi-am agățat căciula-n cui/ și-am pus-o… pentr-o viață/ dar cuiul nu e cui/ mă uit la ea și pot să spui/ cât este piele și cât ață/ s-a ros și blana dosului/ s-a dus și-a ei prestanță/ când mă urcam pe vârful dealului/ dădea la toți speranță/ era stindardul neamului/ iar la femei substanță/… /ca moștenirea pruncului/ și a neamului de-o viață//… ,,dar s-a uzat căciula/ și cade tot pe jos/ s-a rătăcit de ieri și nea Gerula/[4] ” (căciula). Speranța aleanului amplifică dorința poetului pentru a retrăi trecutul în poemul eu sunt eu: ”… plâng și stelele cu mine/ amețindu-se cu greu/ pustiit în sine/ eu sunt eu/… readorm într-o nădejde/ de a primeni un zeu/ chiar de-oi pierde/ eu sunt eu”, pentru că ,,din amintiri pierdute/ te zăresc undeva/ din amintiri vândute/ te-aș cumpăra/ din amintiri căzute/ ușor ne-om ridica” (prin lacrimi), deși ,,străină e ziua/ în care am plecat/ … străină e și noaptea/ în care încerc/ … străină e masa/ și patul în care mă odihnesc/ … străină e masa/… străină-i vorba ce vreau s-o înțeleg/ … străină mi-e fața/ văzută în oglinzi/ … la mine acasă/ nu e loc/”  fiindcă suntem, cu toții, prizonierii lumii (străină).

În,  Socială, al treilea capitol e bine ancorat în realitățile omenești. Forțele și relațiile de producție, relațiile sistemului social, în general, din vremurile noastre îl tulbură pe poet și ne îndeamnă spre o acțiune care să vizeze corecția fundamentală și necesară, care nu poate fi făcută decât printr-o schimbare a sistemului social-economic, o revoluție a sistemului relațiilor sociale și interumane în care diferențele de status  se adâncesc: ,,chinul dreptății/ joc neterminat/ în calea morții/ ușor de rezolvat/… credința e falsă/ ne trage înapoi/ nu vrem o casă/ ne e dor de război/”. (conștiința). Ajunge! ,,ziua ce curge la fel sub soare/ pentru mine și pentru toți/ luați de mână/ gloata gândește toată la porți/ în timp ce ,,un fluviu de vorbe/ ieșit din parlament/ strică multe ciorbe/ în norodul impotent/…” (o nouă regină), … apoi ce va urma?!… /ziua de mâine întârzie în speranță, /mai credem în bine/ până la un punct/”. (clipe), așa că ,, de-aș putea să-mi cânt revolta/ mai multe note-aș aduna/ le-aș arunca ca niște pietre/ acum în viața altora/” (de-aș putea să-mi cânt revolta).

Peisaje. Nici tema acestui capitol nu e lipsită de indignare, de sentimentul de amărăciune provocat de o nedreptate sau de o acțiune nedemnă. Peisaje ce încă te fură în ”/orașul poem/ plin de dughene/… plin de durere/ orașul cu stejari/ ce umbră dădeau/ orașul cu castani/ ce străzi  împodobeau/ orașul de lumină/… oraș al poeziei/ și-al versului cult/… orașul cu grădini/ plin de lalele/ și tufe cu spini/ oraș plin de conace/ în care boierii stau…/ oraș răsculat/ cu furci și topoare/ în sânge brăzdat/ și-apoi uitat/ oraș boem al copilăriei mele/ iarăși te chem/ printre vreascuri/ și multe surcele/ făcute de noi/ oameni fără pingele/ fără istorii și fără durere” (orașul boem).

În De dragoste, altă diviziune a cărții, sunt adunate poezii unde ,,cupidonii adunați/ în clepsidre mici/ rămân șifonați/de cuvinte dulci/” când ,,cu harfa iubirii/Afrodita pășea/ și cântecul iubirii/ lumea cuprindea” (cântecul Afroditei). Și ,,e ziuă și noapte/ răsărit și apus/ ritmuri în șoapte/ goluri în plus”[5] /cu ,,privirea rătăcită/un strigăt de mireasă/… ,,printre florile de nuc” își adună frajul de jos ,,desprins din repetate fapte” (lângă nuc). Se vede că Romulus Ungureanu stăpânește bine versificația și dovedește o măiestrie a tropului printr-o dinamică a expresiilor/cuvinte care pot fi percepute de la o semnificație la alta. E înfocat poetul de focul dragostei. E omenește doar! căci ,,Nu e foc pe lume mai puternic decât focul care… arde focul dragostei.”.[6]

Bunăoară, am parcurs și am reflectat cu grijă conținutul acestei cărți minunate, după cum o mare atenție am acordat la tot ce a scris botoșăneanul nostru, precum și ce s-a spus, și ce se vorbește în târgul nostru. M-am convins că Romulus Ungureanu are nerv poetic specific cu acces la o înaltă treaptă de înzestrare spirituală. Această dispoziție naturală îi conferă șansa de a transcende orice formă de existență, ceea ce îl va propulsa într-o direcție creatoare, izbândă pe care o merită.

____

Bibliografie/ citare:
1.Istrate, Ion. Cartea botoșăneană. Romulus Ungureanu, ”Un cer, cinci stele… și cuvinte printre ele”, Botoșani : Revista Luceafărul nr. 143 (www.luceafarul.net), 11.11.2020;
2.Istrate, Ion. Poetul și cartea botoșăneană. Indiciu haric, Romulus Ungureanu. Botoșani : Revista Luceafărul nr. 143 (www.luceafarul.net), 15.11.2020;
3.Istrate, Ion. Cartea botoșăneană. Romulus Ungureanu, ”A șasea dimensiune”. Botoșani : Revista Luceafărul nr. 145 (www.luceafarul.net), 12.01.2021;
4.Ungureanu, Romulus. Alături de rimă (cu mana veche) : poezii. Botoșani : Editura Agata,  2018;
5.Ungureanu, Romulus. La a doua : (poezii). Botoșani : Editura Arena Cărții,  2018;
6.Ungureanu, Romulus. Gânduri din umbra versurilor : poezii. Botoșani : Editura Arena Cărții, 2018;
7.Ungureanu, Romulus. O treapta mai sus: poezii. Botoșani: Editura Arena Cărții 2018;
8.Ungureanu, Romulus. Un cer, cinci stele… și cuvinte printre ele : poezii. Botoșani : Editura Agata,  2018;
9.Ungureanu, Romulus. A șasea dimensiune : poezii. Botoșani : Editura Agata,  2020;
10.Ungureanu, Romulus. Galopul de rime : antologie poetica. Botoșani : Editura Agata, 2020;
11.Ungureanu, Romulus. Șapte nopți din șapte zile : poezii. Botoșani : Editura Agata, 2021;
12.Ungureanu, Romulus. Octave : poezii. Botoșani : Editura Agata, 2021;
13.Ungureanu, Romulus. Al nouălea verset… pentru mâine : poezii. Botoșani : Editura Agata, 2021;
14.Lefter, Vasile. Clepsidră. Antologie Publicistică. Botoșani : Editura Agata, 2021
____

Note:
[1] Nina Corduneanu
[2] Poemul, ,,eu sunt eu” de Romulus Ungureanu
[3] Istrate, Ion. ,,Poetul și cartea botoșăneană. Indiciu haric, Romulus Ungureanu”, Revista Luceafărul (www.luceafărul.net), 15 nov. 2020
[4] Gerula, căpetenie dacă, martor al sinuciderii regelui dac, respectând indemnul lui Decebal: „Nimic nu e pierdut niciodată. […] Am păzit o singură lege: să nu ne plecăm genunchii niciodată în fața nimănui. […]. Alta nu cunosc. Ultimul drept pe care-l avem este să ne dăm moartea, dar ultimul!” (Columna, film istoric româno-est german, 1968.)
[5] Poezia ,,finalitate” de Romulus Ungureanu
[6] Zaharia Stancu

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania