Vasile LEFTER

Visasem că murisem. Așa deodată. Fără  să fiu bolnav, fără să mă doară nimic. Culmea e că mă vaccinasem de trei ori și o dată peste rând. Au mai visat și alții că muriseră, dar ei nu erau vaccinați.
Eram întins pe o mușama. Ținuta mea era în dezacord cu mușamaua decolorată. Eram îmbrăcat în costumul negru pentru festivități, asortat cu nelipsita mea cravată roșie, primită cadou de la fratele meu, defunctul, cu ani în urmă. Era poate singurul cadou la care țineam  Lângă mine mai erau întinși trei morți proaspeți. Pentru toți cauza morții era bunul trai: mâncare multă și muncă puțină!  Mort-mort, dar ochii rămăseseră fixați pe genunchii doctoriței  care tot încerca să mă resusciteze, masând toate organele cu senzori.  Mai mult ca sigur că doctorița Minodora Ardeleanu depistase în masajul prelungit un punct care pulsa. Un semn vital care îi dădea speranțe.
În jurul celor trei morți ,începură să roiască oameni în halate vișinii. Nu prea se știa cine sunt, de unde vin și ce-i mână în luptă. Fiecare echipă își afișa competența prin aparatură sofisticată. Cauza morții celor trei bărbați era una necunoscută.  Mergeau normal pe stradă și instantaneu s-au prăbușit lângă zidul de marmoră al noii clinici apărute peste noapte în bătrânul oraș Merișani, în care mai erau vreo zece case, locuite de domni și doamne trecuți de 80 de ani.
Au fost anunțate de îndată autoritățile. S-au făcut poze, s-au luat probe biologice și s-au pus indicatoare cu „Nu atingeți!”
Trecătorii de ocazie își dădeau cu părerea: pandemie, extratereștri, trimișii diavolului. Mica localitate de la poalele munților trăia momente de spaimă. Un ciudat, îmbrăcat în piele de țap, striga din răsputeri pe artera principală:
-Stricăciunea, oameni buni! Suntem blestemați și vom muri în focul Gheenei!
Toată zarva fu curmată de trei femei în vișiniu cu o cruce verde pe spate. Vrând să se apropie de cele trei trupuri inerte, cineva încercă să le oprească.
-Cine sunteți și ce doriți să faceți cu semenii noștri?
-Vrem să-i readucem la viață, grăi una din fetele în echipament neobișnuit. Nu părea să aibă mai mult de 21 de  ani.
– Unde vreți să-i duceți?
-În Clinica de Gheață. Suntem un grup de 30 de studenți școlarizați pe Muntele Athos. Folosim metode și tehnici vechi de resuscitare. Reușim cam în 30% din cazuri. Nu e prea mult, dar suntem la început.
–Unde vă poate găsi omul, dacă are nevoie?
-Vă găsim noi.
Un zgomot asurzitor de sirene sparse tihna locului uitat de lume. Un fel de ambulanță zburătoare, mașina anilor ce vin, ateriză cu precizie topometrică doar la câțiva centimetri de trupurile inerte ale celor trei bărbați trecuți deja de localnici în rândul celor drepți. Un aspirator nevăzut trase corpurile inerte într-o cuvă. Fetele urcară pe trei scaune din spate. Mașina ciudată  pe post de ambulanță dispăru într-un nor galben. Puținii martori ai întâmplării își făcură semnul crucii, întrebându-se unde este Clinica de Gheață.

___
Va urma!
Vasile Lefter, membru UZPR