Poeme pentru Ana. Imposibilul sentiment

Dar uite că mai plouă, și cerul violet,
I-o fabrică de lacrimi ca sufletele noastre,
Și cineva prin ploaie, pășește trist și-ncet,
Și frigul, către dânsul, aduce noi dezastre.

Și ce-ar mai fi iubirea când toți pe lume dorm,
Când doar lumini ascunse de blocuri, licăresc?
Ecoul unor oameni, îndepărtat enorm,
Ce n-au știut să-și spună ,,Mi-e dor!” sau ,,Te iubesc!”.

De-ar fi un bar al nopții, când rătăcesc târziu,
Durerea insomniei m-ar îndrepta acolo,
Să-mi pun ca și bandaje, pahare cu rachiu,
Pe rănile din care bea însetat Apollo.

Dar el nici nu-nțelege – când dragostea se trece,
Și strigi în gura mare, dar se aud doar șoapte,
Iubirea-i focul unic care te lasă rece,
Când doi devin ecoul ce s-a pierdut în noapte.

( ,,Poeme pentru Ana”, carte în curs de pregătire pentru publicare la Editura Agata)