Rătăcitor
Și acum că plouă, mi-a venit deodată,
Să îți caut ochii, rătăcind pe străzi.
Da, pentru iubire, mi-e tristețea dată,
Și de-atâta ploaie, n-o să mă mai vezi.
Se destramă-n parcuri crengile udate,
O să-nghețe apa, pe copaci, târziu.
Ce folos că dorul, veșnic mă abate,
Către tine, dacă, am rămas pustiu?
Când strigam spre tine, viscolul câinesc,
Îmi oprea iubirea și-o răcea mereu.
Azi, pe străzi de ceață, singur rătăcesc,
Aburul tăcerii, îl respir cu greu.
Și îți caut ochii, și mă-ndrept spre tine,
Dar de-atâta iarnă, trupul îmi îngheață.
Dar oricum am viscol mult mai mult în mine,
Ce reproș – iubirea fără vreo speranță.
Încă vin spre tine, nu știu unde sunt.
Ți-ai schimbat adresa? Te-am uitat de mult?
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania