Oamenilor li se pare adesea că viața e complicată. Dar viața e simplă. Adevărata viață este energie cinetică, miraculoasă, vindecătoare prin propria esență. Vieții nu-i lipsește nimic. Ea este completă, perfectă, zi după zi, ca o melodie infinită ce se încarcă din propria sursă intrinsecă. Și iată, omul, încă mai caută motive să se bucure, când bucuria e născută odată cu fiecare răsărit. Dumnezeu nu întreabă, soarele nu întârzie niciodată. Viața e dans, e o valoare indiscutabilă. Viața nu pune condiții, ci numai oferă, la nesfârșit, daruri pe care le cântărim uneori prea mult, în loc să le îmbrățișăm cu toată inima. 

Și iată, e primăvară. Soarele nu întreabă, muzica nu întârzie să apară. Florile străpung pântecul pământului și ies, cu poftă de viață, după ce și-au terminat procesul de creștere. Privește-le și vezi cât de frumoase sunt, cât de demne, cât de curajos se avântă în lumina soarelui!  Ieri au fost un simplu bulb, iar acum sunt regine, se hrănesc din energia lumii și oferă un omagiu prin grația lor. Florile vorbesc în șoaptă. Lumea, bucuria vieții, nu trebuie deranjate. Ele se împletesc, se completează, își dau sens, se întâlnesc la o cafea  și ascultă muzica ce le mângâie simțurile.

Primăvara e aici. S-a îmbrăcat într-o haină elegantă, lejeră, cu miros de frezii și cu spatele țesut din magnolii. I se vede puțin umărul copt de soare, e proaspătă ca o scoică abia scoasă din mare, are câteva perle care-i conturează trupul diafan. Și buzele cântă un cântec pe care numai păsările îl înțeleg, căci au aceeași libertate, aceeași frumusețe în zbor, iar muzica lor e muzica bucuriei de a trăi în tandem cu adierea vântului. Nu mai știu daca e pasăre, primăvară sau femeie, fiindcă s-au unificat acum într-o singură entitate misterioasă, readusă la viață de ritmul muzicii în surdină, un tango argentinian sau un chanson parizian, ceva ce-i oferă o aură seducătoare, intangibilă. O prezență sclipitoare care mă face, involuntar, să iubesc viața cu disperare.

Un singur lucru e esențial în lumea pământească: iubirea. Din ea se țes recunoștința, legătura cu divinitatea, descoperirea sensurilor pentru care ne-am născut. Și dacă te surprinzi zâmbind naiv acum, gândindu-te la tot ce te preocupă și e trecător, închide ochii, lasă soarele să te încălzească, privește florile și ascultă cântecul păsărilor.